Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Invitaţii în lumea artelor plastice > Paula Măriuţ CIOBANU

Paula Măriuţ CIOBANU

icon-calendarData: 24 octombrie 2023

Dintre pictorii români care trăiesc în Italia, se remarcă în mod deosebit, prin valoarea tablourilor sale, prin tehnica aparte, doamna Paula Măriuţ Ciobanu. Vreau acum să o aduc în centrul atenţiei cu lucrările sale impresionante, dar şi cu o întâlnire specială. Cea cu actorul Florin Piersic. Iată o confesiune lămuritoare cu artista care trăieşte şi se afirmă la Torino.

Sunt Paula Măriuţ Ciobanu. M-am născut pe data de 6 ianuarie 1960 în comuna Traian din judeţul Bacău. Provin dintr-o familie cu opt copii, patru fete şi patru băieţi. Am studiat la Traian opt clase, după care am continuat la Şcoala populară de arte din judeţul Bacău. Sunt căsătorită de 40 de ani cu soţul meu, avem trei copii minunaţi şi trei nepoţei. Ei sunt mândria noastră. Pe plan profesional mă simt împlinită. Am făcut expoziţii personale şi colective şi concursuri, la care am obţinut premii. Tehnica mea de lucru este grafica modernă, stilul liber. Sunt în colaborare cu multe asociaţii de artişti din diferite ţări. În anii precedenţi, alături de artişti români şi din alte state, am participat la multe evenimente dedicate picturii, iar acolo arta mea a fost răsplătită cu premii. Cel mai recent, vreau să remarc faptul că pictura mea a apărut în Corriere de arte la promotrice de Torino.

Vă prezint o parte dintre tablourile mele. Cum observaţi au fost imagini folosite inclusiv la realizarea unor coperte la volume de poezii.

Spre final vreau sa vă spun că am oferit două lucrări semnate de mine marelui actor român domnul Florin Piersic. Am fost cuprinsă de mare emoţie când l-am întâlnit. Pentru mine, domnul Florin Piersic este un artist complet. El m-a înconjurat cu simpatie şi m-a făcut să visez la lumea cinematografului şi a teatrului românesc. Am remarcat faptul că în interviurile acordate de artist pentru diferite canale de televiziune şi radio vorbea cu nostalgie despre familia lui. Eu, ca pictoriţă, am dorit ca tablourile mele oferite în dar să îi încânte nu numai privirea ochilor, dar să îi atingă inima şi sufletul…Aşa am pictat două tablouri unde sunt bunicii lui în primul tablou, iar în al doilea tablou am pictat imaginea mamei sale. Domnul Florin Piersic a fost încântat, iar eu mulţumită că am putut să îi ofer asemenea daruri.

Sper că v-au plăcut şi dumneavoastră tablourile mele.

La final, vreau să transmit, din toată inima, cele mai bune şi frumoase gânduri pentru toţi cititorii publicaţiei Opinia Naţională.

Aristotel BUNESCU 
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (60)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (93)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (129)
  • Destine (3)
  • Editorial (314)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (46)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (254)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (73)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (254)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (41)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (913)
  • Vacanţă deşteaptă (8)
  • Valori româneşti (113)
  • Vitralii (291)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012