Patrimoniul nematerial – parte din avuţia naţională a României. Studiu de caz recent
Data:
27 februarie 2019
Vorbim frecvent despre avuţia naţională a României. Partea ei materială, acumulată prin efortul şi sacrificiile mai multor generaţii, a fost redusă masiv în perioada 1990-2004. A existat un întreg sistem de fraudare a legii pentru a pune la pământ industria naţională. Pentru refacerea unei părţi din acest segment de avuţie naţională trebuie sume mari de bani, pe care nu le avem, plus stabilitate legislativă pe care guvernanţii, mă refer în principal la actuala coaliţie majoritară, nu o pot realiza.
Ne rămâne să ne concentrăm pe patrimoniul nematerial al României. Acesta este format din educaţia, priceperile şi cunoştinţele la nivel colectiv ale românilor, percepţia internaţională asupra acestor calităţi, reuşitele pe plan internaţional ale personalităţilor din România etc. Componenta succesului pe plan internaţional al unor personalităţi din România are la rândul ei câteva elemente, printre care se află: succesul în artă, literatură, cultură, în ştiinţă, în sport, accesul în funcţii de conducere la nivel internaţional. Cu cât o ţară are mai multe personalităţi recunoscute pe plan internaţional, simpatia faţă de acea ţară şi faţă de cetăţenii ori valorile ei spirituale creşte. În acelaşi timp, la fel ca la firme, patrimoniul nematerial ajută la valorificarea patrimoniului material. Aşa cum salariile personalului de la firmele având valori mari ale patrimoniului nematerial sunt, ca regulă, superioare celor de la firme cu un patrimniu nematerial scăzut, tot aşa bogăţia cetăţenilor din ţările cu avuţia nematerială ridicată are potenţial de creştere.
Ne-a fost explicat, inclusiv de istorici care nu iubesc România, că nu ne putem aştepta la o recunoaştere majoră internaţională a creaţiilor noastre culturale din cauza faptului că nu avem o limbă de circulaţie internaţională, nu exprimăm decât sentimente specifice sufletului nostru, păstrăm o vocaţie de tip local sau balcanic în acest domeniu etc. Chiar dacă vom face progrese pe acest element al patrimoniu nematerial, prin promovarea artei şi culturii noastre, nu avem posibilitatea să facem salturi rapide din cauza factorilor menţionaţi.
În domeniul ştiinţei avem experienţe în care realizări de pionierat din România nu au fost recunoscute la adevărata valoare. Au fost probate câteva situaţii în care ne-au fost furate pur şi simplu Premii Nobel sau paternitatea unor descoperiri (Odobleja, Paulescu). În alte cazuri, savanţilor români le-au fost furate câştigurile financiare pe care le meritau (de exemplu Basgan Ion). Fiind o ţară mică, nu ne putem aştepta ca lucrurile să se îndrepte rapid. Trebuie cel puţin să-i amintim mai des pe marii savanţi români, mai ales pe cei care au fost nedreptăţiţi pe plan internaţional.
Numărul reuşitelor românilor în competiţia pentru funcţii de conducere pe plan internaţional este foarte mic. Domnii Ţărilor Române, deşi duceau greul războaielor anti-otomane, rar primeau onoarea de a fi lideri pe câmpul de luptă când se strângeau coaliţii ale mai multor state. Printre momentele de acceptare a unui român în funcţii de conducere avem puţine cazuri: Regele Carol I a fost la comanda trupelor ruso-române în Războiul de Independenţă 1877-1878, tot Regele Carol I a prezidat Congresul de pace de la Bucureşti din 1913, Nicolae Titulescu, la Liga Naţiunilor, Corneliu Mănescu, preşedinte al unei Sesiuni a Adunării Generale a ONU.
Un caz recent ne-a atras atenţia tuturor asupra acţiunii noastre în situaţia în care un român are ocazia să acceadă în funcţii de conducere pe plan internaţional. Dacă şansa de a fi reprezentaţi la nivel internaţional nu a surâs de foarte multe ori românilor, nici atunci când ea apare nu suntem uniţi să o valorificăm. Laura Codruţa Kovesi are posibilitatea să fie la conducerea procurorilor la nivelul Uniunii Europene, dar o parte dintre noi nu o susţinem, mai mult, facem tot ce se poate să nu obţină acest post.
În România sunt numeroşi jurişti având o valoare profesională ridicată. Şcoala de specialişti în drept penal din România are o lungă tradiţie. În universităţi, cabinete de avocatură, tribunale, parchete, unităţi de cercetare, societate civilă, găsim numeroşi specialişti în dreptul penal care merită respectul nostru. Totuşi, numai Laura Codruţa Kovesi a avut curajul să candideze pentru postul de procuror şef european şi a reuşit să treacă de filtrele exigente pentru a ajunge în finală.
Îmi permit să observ că înregistrăm, în timp, un regres foarte mare în atitudinea noastră faţă de cei care au şanse să obţină recunoaştere internaţională. Nicolae Titulescu a generat în ţară numeroase polemici la vremea în care era pe cele mai înalte trepte ale diplomaţiei internaţionale. Ca orice om, pe lângă meritele deosebite din diplomaţie, avusese şi erori majore care îi erau imputate. Avea unele atitudini criticabile. Opţiunea sa fermă în favoarea alianţei cu Anglia şi Franţa (care putea include şi Rusia în cazul unui parteneriat al acesteia cu Anglia şi Franţa) era criticată de minoritatea reprezentată de Garda de Fier şi alte formaţiuni politice de extremă dreapta. Deşi în ţară tonul polemicii era dur, forţele de extremă dreapta nu au făcut demersuri în străinătate pentru a-l opri pe Titulescu din cariera lui spre vârful ierarhiei internaţionale diplomatice.
Sigur, Laura Codruţa Kovesi a supărat multe persoane. Cei care ajung la închisoare, membrii lor de familie şi apropiaţii lor nu vor accepta această situaţie, chiar dacă în marea majoritate a cazurilor condamnările au fost corecte. Eu am avut ocazia să prezint într-o conferinţă ştiinţifică erori judiciare, să explic într-o emisiune televizată de ce era ilegală anchetarea pensionarilor cu privire la participarea lor la vot, să discut cu masteranzii la disciplina drept contabil punctele vulnerabile ale unui dosar care avea disponibile pe site toate documentele, finalizat cu o soluţie nedreaptă (probleme specifice disciplinei respective). Am ascultat cu capul plecat pledoariile unor persoane trecute de 70 de ani potrivit cărora, după retragerea trupelor sovietice din ţară, cadrele didactice universitare şi medicii erau menajate mai mult în anchetele Securităţii Statului decât mascarada la care au fost supuşi acum profesori universitari şi medici în România.
Sună poate cinic, îmi este greu din punct de vedere sufletesc să spun aceasta, dar, analizând din punct de vedere statistic, anchetele DNA au condus în marea majoritate a cazurilor la condamnări justificate de faptele inculpaţilor. Excepţiile sunt puţine şi merită într-adevăr reparaţia morală. De câte ori deţinem tot setul de documente ale unui proces nedrept trebuie să consemnăm şi să explicăm erorile judiciare comise în cazul concret, iar celor care au fost afectaţi să le acordăm sprijin şi un respect deosebit.
Dincolo de toate argumentele pro sau contra Laura Codruţa Kovesi, pro sau contra DNA, rămâne o realitate care ar trebui să ne bucure pe toţi: un cetăţean român poate ajunge în vârful ierarhiei dreptului penal european. Ar fi fost bine ca toţi să o susţinem. Nu am făcut-o. Suferinţa a fost foarte mare, pentru că am auzit dorinţa unor români ca ea să nu-şi atingă obiectivul, deşi în multe alte situaţii vorbeau despre interesul naţional şi unitatea românilor, în ţară şi în afara ei. Mai trist este că nici instituţiile statului nu o susţin. Da, România acţionează selectiv în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii ei în competiţii internaţionale.
Ca în multe alte momente, am arătat că peste toate calităţile noastre genetice, care ne fac un popor deosebit, avem un defect care limitează valorificarea calităţilor: dezbinarea permanentă, manifestată fără criterii sau limite. Suferinţa a fost şi mai mare să văd incluşi în campania anti-Kovesi oameni de valoare profesională înaltă, intelectuali de marcă, oameni cinstiţi. Le recomand tuturor să-şi compare atitudinea internaţională faţă Nicolae Titulescu cu cea a Gărzii de Fier din perioada interbelică.
Eu personal am aderat la platforma on-line de susţinere a candidatului României, Laura Codruţa Kovesi, la înalta funcţie a Uniunii Europene. Îl voi susţine mereu pe reprezentantul României în orice competiţie internaţională.
Am auzit numeroase critici faţă de membrii galeriilor sportive. Astăzi putem spune că aceştia au un grad de înţelegere mult mai bună a patrimoniului nematerial ca parte a avuţiei naţionale decât mulţi intelectuali de valoare. Oricât de mare ar fi rivalitatea dintre cluburi, toate galeriile susţin mereu echipa din România aflată în competiţie internaţională. Nu este de mirare de ce sportul a adus şi aduce mult mai multă avuţie nematerială decât alte domenii.
În sport am reuşit să depăşim dezbinarea! (Conf. univ. dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)
Numărul 808
