Păsările mici nu fac politică
Data:
21 noiembrie 2018
O pasăre – o mierlă sau ce-o fi fiind – a profitat de un geam deschis şi s-a strecurat într-o încăpere de la etaj. Poate îi era frig, poate căuta ceva de mâncare. Temerară. Din păcate, nu ştia cum să se descurce într-un spaţiu închis, chiar cu fereastra deschisă. Părea/era speriată de oameni, de mobilier. Încerca să iasă pe ochiul de geam de deasupra ferestrei, care nu se deschide, poate pe acolo unde se simţea mai în siguranţă. Ce se întâmpla pe pervazul ferestrei? Suratele ei ciripeau, se agitau, ignorau prezenţele umane, şi-au părăsit toate treburile, încercau să o ajute! Probabil, în graiul lor păsăresc, îi dădeau sfaturi… În fine, a fost eliberată.
Am pledat/pledez pentru învăţarea de la natură, de la flori, păsări, animale, a lecţiilor vieţii, deoarece pentru aceste lecţii nu-ţi trebuie alţi profesori decât văzul, auzul, bătăile inimii, nu trebuie să te deplasezi la o clădire anume…
Mulţi oameni ajung ca această pasăre. Intră, de bună voie sau de nevoie, în spaţii închise, care le aduc beneficii. Apoi se simt stingheri, nu au aer, nu pot „zbura”, se zbat să revină pe un sol stabil, într-un spaţiu familiar, chiar familial. Câţi semeni aţi văzut că le sar în ajutor?! (Nu, nu mă refer la excepţii!) Mai mult, nu numai că nu-i ajută, dar le mai dau un brânci sau pleacă dând din mână a lehamite, că le-a ieşit poza tremurată. Sau pentru că trebuie să participe la un alt „spectacol”, mai sângeros, mai atractiv.
Tot luni priveam discuţia de la CSM privind revocarea procurorului general, Augustin Lazăr, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Am văzut „păsări” captive, de bună voie!, într-un spaţiu care ar trebui să fie cel mai liber, în care ar trebui să se simtă cel mai acasă. Dar cum să fii liber, când obligaţia/ eroarea, de altădată sau de acum, te-a adus în acest spaţiu? (Nu mor de grija domniilor lor! Doar compar situaţii dintr-o zi.) Ambii păreau că pledează pentru o cauză pierdută, deşi cu aplomb (de ochii… aparatului de filmat), transpirau, pulsul le-o luase razna. Mi s-a părut că erau încorsetaţi, că voiau să scape. Două păsări captive unui sistem, unui statut politic, două păsări obişnuite, totuşi, cu colivia, chiar dacă aurită. La ferestre nu erau semeni care să-i ajute. Mi s-au părut pe cont propriu. Eventualii susţinători erau departe, chiar dacă fuseseră părtaşi… Aşa e politica. Nu numai la noi. E nemiloasă. (CSM a respins propunerea de revocare a procurorului general. Consultativ!)
Nu cred că un vultur ar fi intrat din neatenţie într-un spaţiu închis! Nici un OM liber nu cred că acceptă să devină captiv, cu voie sau din voinţa altuia/altora. Dacă are sânge de vultur. Oare mai sunt vulturi în România?
Păsările mici nu fac politică.
Ziceţi ceva de remaniere? Aceeaşi Mărie… (Mioara Vergu-Iordache)
Numărul 808
