Participarea Institutului Teseo la Săptămâna limbii italiene în lume
Parteneriatul academic dintre Universitatea Spiru Haret şi Institutul Teseo, „Şcoala Superioară pentru Mediere Lingvistică”, San Cipriano Picentino, Italia, continuă şi în anul universitar 2022-2023 prin: cursuri cu participarea studenţilor de la ambele universităţi: cursuri de managementul afacerilor în limba română, pentru studenţii italieni (prof. Aurelian Virgil Băluţă), cursuri de limba română pentru studenţii italieni (prof. Alexandra Radu), cursuri de psihologia muncii în limba italiană, pentru studenţii români (prof. Antonio Derinaldis), traducerea, publicarea şi promovarea reciprocă a volumelor publicate de editurile universitare ale ambelor instituţii, publicarea unor articole ştiinţifice şi participarea la conferinţe internaţionale în parteneriat.
Începând din anul 2001, Ministerul Afacerilor Externe Italian, în colaborare cu Accademia della Crusca – prestigioasa instituţie de cultură italiană – organizează în fiecare an Săptămâna limbii italiene în lume. În activităţile legate de această iniţiativă de mare anvergură este implicată întreaga Reţea diplomatico-consulară, Institutele Italiene de Cultură, precum şi Ministerul Culturii sau cel al Cercetării şi partenerii pentru promovare lingvistică din Italia şi din lume.
Fiecare ediţie are un subiect diferit, care reprezintă punctul de interes al unor conferinţe, expoziţii, spectacole, întâlniri cu diverse personalităţi. Ediţia de anul acesta se derulează sub egida L’italiano e i giovani. Come scusa? Non ti followo (Limba italiană şi tinerii. Ce ai spus, scuze? Nu te urmăresc) fiind dedicată utilizării inovatoare a limbii italiene şi cu ajutorul instrumentelor digitale: este un moment de reflexie asupra influenţei limbajelor şi a mijloacelor de comunicare digitale, asupra evoluţiei modului de a vorbi şi a scrie şi asupra transformării limbii italiene vorbite.
În contextul Anului European al Tineretului, cea de-a XXII ediţie a Săptămânii limbii italiene în lume, desfăşurată între 17 şi 23 octombrie, a avut ca obiectiv explorarea modalităţii prin care limbajele şi instrumentele de comunicare evoluează în rândul generaţiilor nativilor digitali (tinerii născuţi în această epocă a boomului informaţional), astfel încât să fie transmisă, în Italia şi în străinătate, imaginea unei limbi şi, prin intermediul acesteia, a unei ţări şi a unui popor mândru de propriul trecut, dar în acelaşi timp viu şi creativ.
Participarea Institutului şi Fundaţiei Teseo pentru Cercetare şi Formare la Nivel Înalt, în cadrul aceste acţiuni, s-a derulat pe teritoriul Republicii Georgia, la invitaţia Comisiei Societăţii Dante Allighieri din Tbilisi şi a Universităţii Tehnice Georgiene. Dr. Stefano Amodio, rectorul Universităţii Teseo, şi prof. Melina Allegro, director pentru Relaţii internaţionale, al aceleiaşi instituţii, au organizat o întâlnire cu studenţii şi profesorii georgieni cu tema Limba italiană şi tinerii, găzduită de Centrul de limbă şi Cultură Italiană Minerva.
Tema globalizării limbajului şi a influenţei evoluţiei digitale asupra comunicării este una vastă şi de interes pentru toate popoarele lumii, în concluzie, iniţiativa italiană ar putea fi preluată şi replicată cu succes şi în mediul academic românesc. (Profesor Alexandra RADU, Catedra de Limba română, Universitatea Teseo, Salerno, Italia)