Palatul Voievodal Curtea Veche – prima reşedinţă domnească a Bucureştiului

Orice itinerariu turistic bucureştean ar trebui să înceapă cu ansamblul de clădiri de la intrarea în Centrul Vechi, pentru că aici a luat naştere oraşul de acum. Prima atestare documentară a cetăţii o găsim într-un hrisov adresat de Vlad Ţepeş lui Andrei, Iova şi Drag cu ocazia întăririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) şi a scutirii lor de obligaţiile faţă de domnie: vama oilor, a porcilor, albinăritul, găletărit, vinărici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade şi cărături. În textul documentului aşternut pe pergament în limba slavonă, se menţionează că s-a scris în septembrie 20 în cetatea Bucureşti, în anul 6968 (1459). După urcarea pe tron a lui Ţepeş, Bucureşti devine, timp de peste două secole, a doua reşedinţă a domnitorilor munteni, paralel, până la 1660, cu vechea capitală Târgovişte, an după care rămâne capitala unică a Ţării Româneşti, iar după 1862 a Principatelor Unite.
Castelul/Castro fluvii Dombovicha, cum i se spunea palatului domnesc, a fost reconstruit şi lărgit de Vlad Vodă Ţepeş ca o curte domnească, cu o suprafaţă de aproximativ 918 metri pătraţi, protejată de ziduri construite din piatră de râu şi bolovani prinşi în mortar. La 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos îşi alege şi el ca reşedinţă domnească această cetate, un centru economic important unde se strâng negustori şi meşteşugari. După ocupaţiile lor sau după oraşele de unde se aduceau mărfurile (Lipsca/Leipzig – Germania (Lipscani)), Gabrovo-Bulgaria (Gabroveni), Braşov etc.) se vor numi uliţele din această zonă centrală. Conform unui document din 1480, aflăm că cetatea purta numele Cetatea nouă de scaun Bucureşti, iar alt document, emis de vornicul Neagu, aminteşte de Castro Bokorestch. Curtea domnească va cunoaşte transformări substanţiale şi în timpul lui Mircea Ciobanul, care, după 1550, îi va da amploare, construind un palat cu pivniţe vaste, căruia îi va adăuga Biserica Domnească (1558-1559), rămasă până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială. Fostă capelă a palatului, biserica poartă hramul Buna Vestire, dar este cunoscută şi ca biserica Sf. Anton, numele provenind de la o bisericuţă aflată în vecinătate, astăzi dispărută. Paul din Alep, unul dintre însoţitorii patriarhului Macarie care a vizitat Bucureştii în 1556, nota: Acest edificiu este uimitor de elegant, cu un aspect mult mai încântător şi mai vesel decât Curtea din Târgovişte. Curtea domnească avea în componenţa sa palatul, Biserica Buna Vestire, case cu saloane de recepţie, cancelariile domneşti, grajduri şi grădini. O altă mărturie istorică o găsim la Pierre Lescalopier, care, în jurnalul său de călătorie (Voyage de Venice a Constantinopole, l’an 1574) vorbeşte despre o arhitectură neobişnuită în comparaţie cu cea din apusul Europei: Fortificaţiile erau făcute din trunchiuri mari de copaci înfipţi în pământ şi legaţi laolaltă cu grinzi curmezişe. Palatul domnitorului era construit din despărţituri de dulgherie umplută cu vălătuci de noroi şi iarba hăcuită (tăiată), dar foarte bine păzit şi întărit ca un oraş. Accesul în curtea domnească era posibil prin două porţi opuse. Prima poartă, amplasată la intersecţia străzilor Smârdan cu Halelor (fosta Carol), a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: Poarta de Sus, Turnul despre Nemţi, Clopotniţa Domnească, iar mult mai târziu, după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foişorul Roşu, nume luat probabil de la culoarea în care a fost vopsit turnul. Cea de a doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care porneşte strada Moşilor. În anul 1595, Sinan Paşa incendiază Curtea Domnească, palatul fiind însă refăcut pe rând de toţi domnitorii care l-au locuit ulterior, de la finele secolului XVI şi până la 1714: Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714) pe durata domniei căruia Curtea Veche îşi cunoaşte epoca de glorie. Acesta reclădeşte complet palatul şi adaugă noi construcţii: corpurile de gardă, turnul de veghe şi băile. Suprafaţa palatului şi a grădinilor ajunge să însumeze 25.000 mp, într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmboviţa, la vest, de străzile Smârdan şi Şelari, la nord, de artera comercială Lipscani, iar, la est, de bulevardul I.C. Brătianu. Curtea domnească cuprindea palatul propriu-zis, cu parter şi etaj, biserica Buna Vestire, camerele slujitorilor curţii, foişorul din grădină, grajdurile situate pe locul unde se află azi Hanul lui Manuc şi un turn la poartă, numit La nemţi. Viaţa curţii se desfăşura într-o serie de săli: spătăria mare şi cea mică (numită „cu stele”, deoarece avea zugrăvite stele pe pereţi), sala tronului, divanul cel mare şi cel mic, iatacul domnului, cele două camere ale doamnei, un paraclis, încăperile cuconilor. Interioarele palatului sunt descrise de călătorii străini: Palatul cât şi construcţiile înconjurătoare s-au lucrat din cărămidă, piatră şi marmură. În interior, pereţii erau împodobiţi cu fresce, iar spre exterior erau acoperiţi cu un strat de tencuială albă. Perdele de mătase şi covoare orientale împodobeau sălile şi culoarele. Candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului. Latura de sud, cea orientată spre Dâmboviţa, era străjuită de două foişoare legate printr-o loggia, împodobită cu coloane şi capiteluri realizate în stil brâncovenesc. După moartea lui Brâncoveanu, palatul său este neglijat şi devine nefuncţional după incendiul din 1718 şi mai ales după cutremurul din 1738. De-a lungul timpului, cetatea a fost supusă periodic invaziilor care au dus la jefuirea şi incendierea casei domneşti, motiv pentru care reparaţiile, completările, dar şi extinderea complexului au modificat continuu planul iniţial. Istoricul Palatului Voievodal în forma sa actuală începe odată cu domnia lui Mircea Ciobanul şi atinge apogeul în timpul lui Constantin Brâncoveanu şi al lui Ştefan Cantacuzino. Numele de Curtea Veche îl primeşte în 1775, când Alexandru Ipsilanti decide construirea noii curţi domneşti din Dealul Spirii, cunoscută sub numele de Curtea Arsă, după ce este cuprinsă de un incendiu în anul 1812. În cele din urmă, Curtea Veche este scoasă la licitaţie şi vândută în 1798 de Constantin Vodă Hangerli. Marele Foc care pustieşte oraşul la 1847 afectează grav Palatul Voievodal şi biserica Buna Vestire.

… În 1798 se sfârşeşte istoria Curţii vechi.
Pe ruinele Curţii Domneşti, care este cel mai vechi monument medieval din Bucureşti, a fost amenajat între anii 1969-1974 Muzeul Curtea Veche. Aici se păstrează în cea mai mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea, precum şi fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456-1462), alături de fundaţiile primei reşedinţe din secolul al XIV-lea. Importanţa Curţii Domneşti este aceea că ea constituie nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat ulterior oraşul. Aici s-au aşezat negustorii şi meşteşugarii, iar, în jurul lor, ceilalţi orăşeni. De aici s-a dezvoltat Bucureştiul, întinzându-se la suprafaţa de astăzi. În urma săpăturilor arheologice începute în anul 1953 şi reluate în anii ’70, s-au descoperit numeroase vestigii, fragmente de ziduri de cărămidă şi de piatră, subsolurile palatului, fragmente de coloane, casa de apă sau „visteria apelor”, un rezervor în care se văd, în partea superioară, orificiile prin care urca pe olane apa de izvor. Instalaţia se pare că datează de pe vremea lui Matei Basarab. Între anii 1980 şi 2004, Muzeul Curtea Veche a fost deschis parţial publicului, ca zonă de interes cultural a Centrului Istoric bucureştean.
În anul 2018, Primăria Municipiului Bucureşti împreună cu arheologi de la Muzeul Municipiului Bucureşti au demarat lucrările de restaurare, cercetare şi punere în valoare a vestigiilor de la Palatul Voievodal Curtea Veche. Lucrările, proiectate a fi întinse pe durata a trei ani, au ca scop protejarea, restaurarea şi consolidarea ansamblului medieval. Proiectant general este SC Polarh Design SRL. La finalul lucrărilor, publicul va avea acces la un nou spaţiu muzeal ce va conţine expoziţii permanente şi temporare, precum şi spaţii special amenajate pentru activităţi culturale şi interacţiune cu publicul. Cercetările arheologice se concentrează în special pe completarea, lămurirea şi explicarea principalelor perioade din evoluţia ansamblului: în zona faţadei de Sud, în partea vizibilă a Palatului, dinspre strada Franceză, dar şi în subsolurile Palatului Voievodal. Rezultatele obţinute vor fi făcute publice pe parcursul evoluţiei cercetării în cadrul manifestărilor ştiinţifice organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi în sesiuni de comunicări ştiinţifice din ţară şi străinătate.
Soluţiile propuse în cadrul acestui proiect de restaurare au ca obiectiv stoparea degradărilor şi punerea în valoare a vestigiilor arheologice, prin transformarea spaţiului într-unul acoperit, care să asigure condiţiile optime amenajării unui muzeu la standardele sec. XXI.
Toate săpăturile au fost executate doar sub supravegherea arheologilor, la pensulă, de demolat am demolat cu linguriţa. Şi noi ne dorim să terminăm mai repede, dar nu ne permitem să afectăm clădirea, este una dintre cele mai valoroase din Bucureşti, a spus Marius Coaje. Săpăturile arheologice au adus la lumină nişte ziduri foarte vechi, de dinainte de Vlad Ţepes. Vestigiile descoperite sunt: un zid de secol XIV în incinta corpului 1, o gospodărie de secol XVI, picturi din secolul XIX, elemente mult mai vechi, care nu au fost datate. În curtea din spatele palatului s-au găsit alte două gospodării din secolul XVI, a mai spus Marius Coaje. S-a găsit şi „uşa secretă” către un tunel care iese câteva străzi mai încolo.
După restaurare, Palatul Voievodal va deveni spaţiu muzeal care va adăposti spaţii expoziţionale cu caracter temporar şi permanent, spaţii multifuncţionale destinate întrunirilor şi manifestărilor culturale, spaţii administrative (birouri), spaţii tehnice necesare asigurării climatizării, spaţii de depozitare materiale arheologice, o cafenea, magazine, asta cel puţin în proiectul iniţial. La finalul lucrărilor, vor putea fi văzute fundaţiile vechii cetăţi din timpul lui Vlad Ţepeş, înglobate în structura Palatului Voievodal construit de Mircea Ciobanu, fundaţiile bisericii-paraclis din timpul domnitorului Grigore Ghica, loggia, foişoarele şi băile turceşti construite în perioada lui Constantin Brâncoveanu sau celebra „cameră cu stele” realizată în timpul lui Ştefan Cantacuzino.
Spaţiul fortificat al Curţii Vechi, cel ce a fost „viu” peste 500 de ani, restaurat şi repus în valoare, va deveni o nouă destinaţie atractivă pentru turiştii care doresc să cunoască adevărata istorie a capitalei noastre, Bucureşti. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; museum.ici.ro; ghidbucuresti.ro; bucurestiivechisinoi.ro; historia.ro; muzeulbucurestiului.ro; turismistoric.ro; ghidulmuzeelor.cimec.ro