Odată ajuns cu Teatrul de Comedie în turneu la Iaşi, Biserica Trei Ierarhi, prin faţada dantelată, apoi Moaştele Sfintei Paraschieva, care mi-au dat o stare pozitivă, teatrul, cu sala sa impresionantă, şi, desigur, Palatul Culturii m-au impresionat. Din Podu’ Roş, de la Biblioteca Central Universitară „M. Eminescu”, din Copou ori de pe dealul Buciumului, de oriunde te-ai afla, vezi Palatul Culturii. Masiv, cu două etaje largi, înalte, cu turn cu ceas şi decoraţiuni exterioare deosebite, este emblema Iaşului. Clădirea (înscrisă în Lista monumentelor istorice) a fost construită în perimetrul fostei curţi domneşti medievale moldoveneşti.
De-a lungul timpului, în zona respectivă a oraşului s-a dezvoltat ansamblul curţii domneşti (atestată documentar începând cu 1434). În 1804 – 1806, prinţul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prinţul Mihail Sturdza, în 1841 – 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 şi mutarea capitalei la Bucureşti (1862), clădirea devine Palat administrativ. Un incendiu din 1880 afectează din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880-1883. La începutul secolului al XX-lea se ia decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevede şi mărirea suprafeţei prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creşterii funcţionalităţii clădirii. Primele lucrări ce presupun demantelarea vechiului palat au loc în 1906. Lucrările de reconstruire şi extindere au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii, parterul şi o parte din zidurile etajului. Noul edificiu a fost realizat după planurile arhitectului Ion D. Berindei, unul dintre cei mai bine cotaţi arhitecţi ai începutului de veac XX, ajutat de arhitecţii Filip Xenopol şi Grigore Cerchez. Ion D. Berindei a fost puternic influenţat de stilul clădirilor din Franţa, unde a petrecut nouă ani. Palatul ieşean a fost inspirat din stilul arhitectural al Palatului de Justiţie din Paris. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcţia palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Stilul palatului este neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieşindurile semicirculare au fost retrase şi împodobite la fronton cu statui de arcaşi ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri şi firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. La faima Palatului Culturii a contribuit şi ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii. Câte doi plăieşi, în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului, stau de strajă, încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la Castelul Peleş. Atât vitraliile, cât şi crenelurile, în formă de cruce ale turnului, erau luminate electric în cursul nopţii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele opt clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, amintind acum nu doar „Unirea cea mică” din 1859, ci şi „Unirea cea mare” din 1918. Melodia este înregistrată pe un tambur cu 69 de ştifturi. Un lucru mai puţin cunoscut, consemnat în documentele vremii, ţine de noaptea în care s-a inaugurat Turnul cu ceas al Palatului ieşean. Noaptea de 11-12 octombrie 1925, Berindei şi cei doi fii ai săi şi-au petrecut-o în turnul palatului, încercând să regleze ceasul. Toată noaptea nu s-a auzit decât „Hora Unirii” în tot Iaşul şi toată lumea nu a dormit, întrebându-se ce se aude, ce se întâmplă şi de ce. Legenda începutului spune că în proiectul iniţial al palatului erau prevăzute 365 de camere, dar construcţia finală a ajuns doar la 298 încăperi, cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 36.000 mp. La faţadă sunt 92 de ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă şi două rânduri de baghete. La etajul I, la faţada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, aşezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ştefan Dimitrescu şi de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuţi la Iaşi ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit oraşului proiectul „Monumentului Eroilor Români” din cartierul Galata şi reţeta unui ciment special, „bois ciment”, care imită perfect culoarea şi sunetul lemnului de stejar. Remarcabile sunt şi elementele de feronerie decorativă, care se pot admira, de exemplu, la uşile de la „Sala Voievozilor”. Palatul a fost dotat cu mobilier confecţionat la „Casa Maple” din Londra.
(Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial drept cazarmă a trupelor germane şi, ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planşeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oţel, lucrare parţial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planşeu a susţinut monumentul, fiind afectate în schimb planşeele de la etajul I, zidăria, ornamentele şi stucaturile.) Clădirea a fost dotată cu facilităţi ultramoderne pentru epoca respectivă, cum ar fi iluminatul electric, încălzirea (sistem pneumatic), ventilaţia, termostatele, aspiratoarele, care porneau toate de la subsol, unde se afla centrala maşinilor. Sistemul de încălzire al uriaşei clădiri a fost una dintre marile realizări ale proiectantului. Planul a fost bine gândit şi întocmit, astfel că instalaţiile au rezistat multă vreme. Mai mult, modelul instalaţiilor a fost unul ingenios, surprinzând prin noutate şi eficacitate şi în prezent. Este acelaşi sistem care există şi la Palatul Peleş. Adică, de încălzire şi de curăţire a aerului, în acelaşi timp. În sălile mari erau rozete instalate pentru aspirarea prafului, prin care intra aer curat. Toată tubulatura era prin pereţi, iar în subsol exista o sală cu filtre din cărbune în care aerul era curăţat. Încălzirea se făcea în sistem de centrală termică. În acest sens, municipalitatea ieşeană a înregistrat o premieră absolută, pentru că în 1926, imediat după inaugurarea palatului, s-a dat în folosinţă şi prima centrală termică de până atunci. Proiectanţii au luat în calcul, chiar dacă erau acte de pionierat, toate aspectele unui trai civilizat. Astfel, palatul beneficia de un rezervor de apă, cu o capacitate de 500 de litri, pentru uzul clădirii. De asemenea, ţinând cont de cele 14 incendii care au afectat clădirile anterioare Palatului, Berindei a ignifungat lemnăria podului cu un produs intitulat „orniton”, pentru acoperiş utilizând un material special, denumit „eternita”.
Edificiul a servit iniţial drept Palat Administrativ şi de Justiţie. În anul 1955, destinaţia clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituţii culturale din Iaşi.
În aripa vestică, la parterul Palatului Culturii, se află Muzeul de Istorie a Moldovei, continuatorul Muzeului de Antichităţi, înfiinţat de Orest Tafrali, în 1916; prin cele patru secţii ale sale – Preistorie şi istorie veche, Istorie medievală, Istorie modernă şi Istorie contemporană – prezintă principalele aspecte ale dezvoltării comunităţilor umane care au trăit în spatiul est-carpatic, din paleolitic până la cel de-al Doilea Război Mondial. Tot la parterul Palatului, dar în aripa estică, este Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, denumit astfel drept omagiu adus marelui savant ieşean. Muzeul, al cărui prim nucleu s-a constituit încă din 1955, include acum secţiile: Energetică, Înregistrarea şi redarea sunetului, Telecomunicaţii, Mineralogie – Cristalografie. Progresele rapide ale tehnologiei informaţionale au determinat formarea unei Colecţii de computere, constituind o nouă secţie. La etaj, sunt galeriile de artă europeană şi românească ale Muzeului de Artă. Acesta este continuatorul celei mai vechi pinacoteci din ţară, existentă pe lângă prima universitate modernă românească, din 1860, cu un inventar incluzând donaţii ale lui Gheorghe Asachi, Scarlat Varnav, Costache Dasiade, Alecu Donici, Vasile Alexandrescu Urechia, substanţial îmbogăţit de colecţia lui Costache Negri, devenită proprietate a muzeului din 1874. Muzeul Etnografic al Moldovei, mărturie a civilizaţiei tradiţionale, a fost înfiinţat în 1943 şi expune obiecte a căror vechime depăşeşte în multe cazuri o sută de ani. În spaţiul de vizitare, situat în aripa vestică a Palatului Culturii, la etajele I şi al II-lea, sunt prezentate: ocupaţii tradiţionale principale – agricultură, viticultură şi creşterea animalelor şi ocupaţii tradiţionale secundare – pescuitul, vânătoarea, albinăritul; instalaţii ţărăneşti, olăritul, prelucrarea lemnului, interioare tradiţionale, colecţii de măşti, ţesături şi costume populare. Aici mai funcţionează şi Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.
În faţa Palatului Culturii se ridică statuia din bronz a Marelui Domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, realizată la Paris, de către Emmanuel Fremiet, conform schiţelor lui Gheorghe Asachi. În 1883, la dezvelirea statuii, Mihai Eminescu a scris celebra „Doină” („De la Nistru pân’ la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a […]”). Cu aceeaşi ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri „Krupp”, care flanchează şi astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independenţă, cucerite de Regimentul de dorobanţi din Copou (una dintre cele şapte coline ale Iaşului).
Clădire emblematică a municipiului Iaşi, Palatul Culturii atrage mii de turişti anual, oferind o adevărată lecţie de istorie, arhitectură şi cultură tuturor oamenilor cu sete de ştiinţă. Trecându-i pragul vei deveni părtaş la bogăţia spirituală a unui popor mândru şi milenar, care are aici rădăcini trainice şi vânjoase încă. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; palatulculturii.ro; culturainiasi.ro; turism-iasi.ro; iasi365.ro; iasi.travel.ro; zigzagprinromania.ro; estidiniasi.ro; ieseanul.ro; iassium.ro;