Palatele dispărute

Aici a existat o reşedinţă a Casei Regale a României, parţial demolată după 1950! Pădurea Scroviştea este o zonă naturală protejată, la fel ca şi grandiosul Palat de la Scroviştea. Este domeniul de lângă Bucureşti preferat de preşedinţii României, un loc bine păzit. În prezent, Complexul Scroviştea, administrat de RA-APPS, este compus din patru vile, club bazin, popicărie, cramă, zonă de piscultură, 2.562 hectare de pădure, precum şi din cantoane destinate creşterii fazanilor, toate acestea fiind incluse în baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol a Administraţiei Prezidenţiale.

Puţină lume ştie că vilele existente acum au fost ridicate în anii ’60 pe locul celui mai grandios Palat care a fost construit vreodată în România. Cu documentele şi informaţiile extraordinare descoperite de istoricul dr. Narcis Dorin Ion se poate recompune istoria nefericită a acestui Palat construit în stil mediteranean revival cu influenţe italiene. Palatul de la Scroviştea al Regelui Carol al II-lea era gigantic, cu patru niveluri şi 91 de camere şi holuri, cu mobilier de secol XV-XVIII, portaluri, coloane sculptate şi pietrărie, sculpturi de marmură cu capiteluri de Seravezza, cu terase, apartamente somptuoase şi cele mai moderne dotări tehnice (încălzire centrală, gaz, lumina electrică, lift, cinematograf, drum pavat şi iluminat între Bucureşti şi Scroviştea). Construcţia s-a făcut între anii 1938 şi 1940 şi nu a fost terminată în totalitate, regele Carol al II-lea fiind obligat să abdice în toamna anului 1940. „Prin Decretul nr. 38 din 26 mai 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale au fost naţionalizate toate construcţiile de pe Domeniul Regal de la Scroviştea; la categoria palate şi castele, se menţiona în mod special, „marele Castel clădit de fostul Rege Carol al II-lea, compus din 4 corpuri, cu un total de 210 camere (palatul şi anexele în curs de construcţie), precum şi toate materialele de construcţie”. Palatul a fost trecut în administraţia Ministerului de Interne şi va fi demolat total de Gheorghe Gheorghiu Dej în anul 1959, după ce adăpostise trupele sovietice de ocupaţie. La începutul anilor ’60, au fost construite trei pavilioane noi pentru nomenclatura de partid.

Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne spune: „Pentru istoria nefericită a acestui Palat, mai întâi menţionez un studiu important şi complex, unicul până acum, semnat de istoricul Narcis Dorin Ion, intitulat „Palatul Regelui Carol al II-lea de la Scroviştea, judeţul Ilfov”. A fost publicat în „Revista Muzeului Naţional” Vol. 32, din anul 2020. Domeniul Regal Scroviştea avea, în anul 1906, o suprafaţă de 3674, 37 ha, dintre care 2287,12 ha erau pădure. Acolo exista deja un Palat al Regelui Ferdinand I, ce fusese construit în anul 1926, extins de Regina Maria în 1927, 1930 şi reamenajat în anul 1936 după planurile arh. Arthur Lorentz, autorul Castelului „Foişor” din Sinaia. Din păcate, imaginea acestui palat demolat de Regele Carol al II-lea se păstrează doar în două fotografii. Una dintre ele va fi publicată de inginerul Emil Pragher în lucrarea sa „Betonul Armat din România”. Din fericire, pot spune că am descoperit o fotografie inedită cu interiorul „Casei Pescarului”, reşedinta Reginei Maria. (…) Este foarte interesantă şi valoroasă, pentru că în ea recunoaştem spiritul şi gusturile Reginei Maria”. Arhitectul Mădălin Ghigeanu continuă: „Palatul Regelui Ferdinand, în stil neoromânesc, o construcţie valoroasă, va fi şters de pe faţa pământului de Regele Carol al II-lea în anul 1937 pentru a realiza, la 200 de metri mai încolo, un nou palat. Pe locul lui, Regele Carol al II-lea va amplasa un teren de tenis, nici mai mult nici mai puţin”. „Câteva lucruri le va păstra. Va păstra pavilioanele construite de Regina Maria, Casa Pescarului, Casa Albastră a Principesei Ileana, bordeiul-gheţărie şi foişorul, amplasate pe malul lacului. Nu pot să înţeleg de ce a demolat Palatul Regelui Ferdinand I. Mi-e greu să spun că pentru a-i face necaz Reginei Maria. Regina Maria va muri în august 1938, deci, practic, a asistat la această demolare”. „Regele Carol al II-lea avea nevoie de acel loc, de acea privelişte extraordinară. Pe de altă parte, poate că cele două palate nu erau potrivite din punct de vedere stilistic, vorbim de un conac neoromânesc lângă un nou palat cu o arhitectură pur şi simplu exotică, un stil mediteranean revival cu influenţe italiene, justificat prin campanila-turn, cât şi registrul major al curţilor, marcat cu colonadă îmbogăţită cu arce în plin cintru; un exotic accentuat, care ar fi contrastat destul de mult cu conacul Regelui Ferdinand”, completează arhitectul. La abdicarea regelui, castelul „Era aproape terminat. Avem câteva fotografii realizate ulterior de inginerul Emil Pragher, a cărui Antrepriză va construi monumentalul Palat. Nu erau gata toate finisajele, scara urma să fie placată cu marmură. Aspectul nefinalizat era totuşi impunător la data de 22 mai 1943, când Constantin Rădulescu Motru îl vizitează şi ne lasă o mărturie foarte importantă”: „Am vizitat, cu ocazia vizitei la Periş, construcţia începută la Scroviştea a palatului ce şi-l pregătea ca reşedinţă fostul Rege Carol al II-lea. O construcţie gigantică sub raportul proporţiei date încăperilor. Săli enorme, cu verande tot atât de enorme deschise spre lacul care se află în faţa palatului, scara monumentală, deocamdată în beton, dar care aşteaptă să fie îmbrăcată în marmură, coloane de susţinere sculptate frumos, aşezate în părţile laterale ale vastului hol de intrare; în sfârşit, o construcţie monumentală făcută, desigur, după proiectul sugerat de însuşi fostul rege. Sunt convins că dacă palatul ar fi putut să se realizeze, el ar fi fost ca dintr-un basm”.

Cine este arhitectul Palatului Regal de la Scroviştea? „Proiectul a fost realizat de arh. Alexandru Zaharia, avându-i colaboratori pe arhitecţii Dori Galin Golingher şi Leon Strulovici, iar data finală de începere a lucrărilor a fost 3 octombrie 1938. Arh. Alexandru Zaharia a fost în Italia ca să aleagă piese de mobilier antice şi decoraţiuni pentru curtea interioară de la faimoasa firma Guido Minerbi. S-au importat cantităţi enorme de marmură de Seravezza din Italia (Toscana), de la carieră cu o tradiţie multiseculară, de la care se ştie că a folosit piatră şi Michelangelo. Zaharia era mult pe teren şi importa pentru palat capiteluri, detalii de piatră şi piese de mobilier de epocă, de secol XVI, XVII, XVIII. În acest timp, Alexandru Zaharia lucra în paralel la aşa numită „Vila Albă” de la Băneasa a Elenei Lupescu, pe care nu am identificat-o până în acest moment. Zaharia, fiind mai mult plecat pe teren, va lăsa proiectul în grija celor doi colaboratori, Dori Galin Golingher şi Leon Strulovici. (…) Conceptul se va finaliza în primăvara lui 1938, iar construcţia va demara în trombă în toamna aceluiaşi an. Arată extraordinar şi ar fi fost cel mai mare palat regal, cea mai mare construcţie de acest tip, nu numai din România ci din tot estul Europei”. (…) „Sufrageria (în suprafaţă de 203 mp) avea pardoseala realizată din marmură franţuzească tip Comblanchien, de 2 cm grosime, lucrată octogonal, încadrată cu benzi din marmură de tip Botticino”. (…) „La capitolul „lucrări de piatră şi marmoră” erau enumerate finisajele principalelor spaţii de recepţie ale palatului, care aveau pardoseli din marmură combinată, în timp ce coloanele şi şemineele erau realizate din piatră. Valoarea pardoselii era de 568.000 lei, la care se adăugau 21.000 lei, reprezentând montarea celor 71 metri liniari de plintă (soclu) la perete, din bucăţi de marmură tip Comblanchien, de 10 cm înălţime şi 2 cm grodime, cu „muchia lustruită şi puţin teşită. (…). Sufrageria mai avea ca elemente decorative opt coloane în grup de câte două, din piatră românească similară de Rusciuk, executată pe un postament din acelaşi material, din care erau şi „capitelul şi cornişa scobită pentru lumina indirectă”, ne informează Narcis Dorin Ion în studiul „Palatul Regelui Carol Al II-lea de la Scroviştea, Judeţul Ilfov”. Arhitectul Mădălin Ghigeanu: „Este extraordinară structura sa funcţională. La subsol erau o hală de bere, pivniţe de depozitare şi spaţii tehnice pentru sistemul centralizat de încălzire. S-a utilizat tehnologie foarte avansată pentru perioda aceea. Gândiţi-vă ce efort au făcut ca să se conecteze la reţeaua de electricitate, de gaz, de drumuri la o asemenea distanţă faţă de Bucureşti. Parterul avea, nici mai mult nici mai puţin, 46 de camere şi holuri, cu funcţiuni de zi, un living-room de dimensiuni imense (10,85 m /14, 4 m), o sufragerie (14, 40 m/ 9,00 m), bucătărie, loggie parter cu ieşire la o piscină de 25 m/10m. Şi tot la parter era faimosul birou regal (9m/20m), cu acces către portic şi parc. Este foarte interesant cum tot spaţiul, tot parterul era compus în jurul a trei curţi, dintre care una interioară cu coloane de jur împrejur. Etajul 1 era privat, compus din 4 apartamente de dimensiuni impresionante, compuse fiecare din dormitor, salon, baie, dressing, ce comunicau cu loggia şi două terase descoperite, cu privelişte către lac. Tot acest etaj va avea o funcţiune în plus, exista un cinematograf într-un spaţiu de mari dimensiuni, dotat cu garderobă, oficii, chiar şi bucătărie”. (…) „Din memoriile Regelui Carol al II-lea, un pasionat al cinematografiei, ştim că cinematograful a fost finalizat. Venea să vadă filme, alături de invitaţi, mai ales filme americane pe care le comentează în memoriile sale. Toată această construcţie uriaşă, cu 4 niveluri, era concepută pentru doar 3 oameni: Regele, Elena Lupescu şi Voievodul Mihai”.

Se pare că Regele Carol al II-lea nu s-a uitat deloc la bani. Însă, din studiul istoricului Narcis Dorin Ion aflăm că Regele a făcut totul cu banii statului, de la infrastructura rutieră, branşamente de gaz, electricitate, telefonie, chiar şi iluminarea drumului până la Palat. I-a cerut prim-ministrului Gheorghe Tătărescu să refacă cei 10 km de drum Bucureşti-Scroviştea într-o singură lună. Drumul rural a a fost declarat naţional prin decret- lege, tocmai ca să fie realizat cu bani publici. Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne mai spune: „Pentru aceste lucruri se pare că Regele Carol al II-lea a plătit cu tronul. Tocmai acest exces de zel i-a adus antipatia românilor şi abdicarea forţată. Să ne gândim că nu era vorba doar despre acest palat. Casa Regală tocmai definitivase, cu un an în urmă, Palatul Elisabeta şi Palatul Principelui Nicolae de la Snagov, de asemenea unul de dimensiuni impresionante, pe care-l putem vedea şi în ziua de azi. Aceste lucrări erau, chipurile, realizate cu fondurile Casei Regale, teoretic, dar cred că erau făcute din banii statului, fără nicio problemă. După marea tragedie din vara lui ’40 când România pierde Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania şi Cadrilaterul, în acele 3 zile nefaste din vara lui ’40, Carol al II-lea îşi vedea în continuare de treabă la Scroviştea, utilizând banii statului. Să nu uităm că trecuse prin nişte scandaluri anterioare, cum a fost Afacerea Skoda”.

Palatul de la Scroviştea este o construcţie total necunoscută în perioada regalităţii, în comunism, dar şi în prezent. Ce importanţă mai are pentru prezent fabulosul palat dispărut? Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne răspunde: „Aici am o viziune personală. În primul rând ar trebui să vorbim despre contextul cultural european, mă gândesc la monumentele distruse ale Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi refăcute în totalitate ulterior. Mă refer la Palatul Zwinger, Catedrala Frauen Kirche sau Palatul Bruhl din Dresda, la atitudinea francezilor faţă de catedrala Notre Damme, cât şi a britanicilor în cazul Palatului Windsor, care au reconstruit edificii de importanţă naţională, exact aşa cum arătau iniţial, trecând cu discernământ peste dilema reconstrucţiilor în spirit modern (care a fost pusă în discuţie de fiecare dată !)”. Se poate crea o reconstituire virtuală a Palatelor ce au fost ridicate la Scroviştea de-a lungul timpului (ca în cazul proiectului cultural „Recrearea în realitate virtuală a Muzeului Simu şi rememorarea altor victime ale demolărilor realizate în Bucureşti în perioada comunistă”, realizat în parteneriat între Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) şi un muzeu cu planurile arhitecturale, fotografiile şi machetele acestora. 

…Există o legendă care spune că Palatul lui Carol al II-lea nici nu ar fi fost demolat. Că există şi astăzi şi ar avea doar vizitatori „înalţi”. Lacul, priveliştea, aerul curat, clima blândă, toate au rămas motive pentru demnitari ca să îşi dorească să rămână cât mai mult timp în paradis singuri. (George V. GRIGORE)

Surse: ghidulmuzeelor.cimec.ro; vatra-mcp.ro; 
Bibliografie: Emil Pragher – „Betonul Armat din România” - lucrare publicată în 1979 şi distinsă, în 1981, cu pre­miul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române; Narcis Dorin Ion, apud Mădălin Ghigeanu - „Curentul Mediteranean în arhitectura interbelică românească”, Editura Vremea, 2022.