Pădure, pădure…

Timp de 30 de ani s-au tăiat de pe suprafaţa României păduri din toate judeţele, cu sau fără acordul autorităţilor. Au dispărut crânguri întregi. Ale statului, dar şi private. În anumite cazuri, hoţii de lemne au lăsat o lizieră ca să nu se vadă dimensiunea dezastrului. În urma hoţilor de lemne au rămas munţi pleşuvi şi animale fără habitat. Bucureşti este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume. În aceste condiţii, ministrul Mediului, domnul Costel Alexe, după o polemică aprinsă cu primarul Bucureştilor, anunţa acum câteva zile că, din luna martie, pădurile din jurul Bucureştilor, respectiv, pădurile din Snagov, Andronache şi Băneasa vor avea statut de zonă protejată, ceea ce înseamnă că tăierile vor fi interzise. Mi-am făcut cruce de bucurie, dar şi de nedumerire. Mai există oare o şansă pentru noi, locuitorii Cetăţii lui Bucur? Adică pentru cei mai năpăstuiţi dintre cetăţenii României, alături de cei din Iaşi şi Braşov, la capitolul aer. Nu ştiu dacă poluarea este de 7 ori mai mare decât limita admisă, aşa cum se aude prin târgul Micului Paris, nici dacă 25 % dintre noi, adică cei care ne asumăm să trăim în Bucureşti, o să murim de boli provocate de poluare, dar cert este că privesc această iniţiativă a ministrului Mediului ca pe o glumă morbidă. Care păduri din jurul Bucureştilor? Când am vizitat ultima oară resturile forestiere de la Băneasa, Andronache şi Snagov am avut convingerea că este vorba de butaforia unor scenografi pricepuţi. Da, resturile unor păduri! Cioturi, buturugi, crengi şi câteva hectare (e drept) cu arbori sănătoşi supravieţuitori…
La Băneasa, o pădurice mai consistentă, adică o graniţă naturală, menţinută artificial în viaţă pentru a momi cumpă-rătorul cu blocurile şi vilele Cartierului îmbrăţişat de pădure. La Snagov, gluma se îngroaşă, iar pădurea se răreşte. Lacul bogaţilor este înconjurat de reşedinţele luxoase ale acestora, iar pădurea un fel de a camufla ce au ei de ochii noştri. Despre Adronache, ce să mai zic?! Ultima oară am călcat prin pădurea nimănui în urmă cu mai bine de 23 de ani. România se afla la cinci ani distanţă de aderarea la NATO, iar geniala trupă rock Timpuri Noi se încumetase să filmeze videoclipul piesei N-ato sau Maricica tocmai acolo, forţând cumva evenimentul. Personajul central al videoclipului este o mireasă, care, spre dimineaţă, se trezeşte singură în pădure printre invitaţii beţi, adormiţi pe trunchiurile puţinilor copaci scăpaţi de sub lama topoarelor…
Cam aşa e şi cu cele trei zone forestiere, care vor deveni din martie 2020 arii protejate, schimbându-şi statutul. Ne-am trezit după trei decenii să salvăm ce nu prea mai există. Pâlcurile de pădure din jurul Bucureştilor sunt locuri de groază. Unele ideale pentru băutorii de bere în natură şi grătaragii. În urma lor rămân evident tradiţionalii munţi de gunoaie. Altele, un decor greu de înţeles, cu vile, blocuri, terase, restaurante şi chiar, în anumite zone, cartiere întregi ascunse printre supravieţuitorii Codrilor Vlăsiei. Să aşteptăm să vină primăvara, să iasă ghioceii ca să îndulcească oarecum perspectiva? De ce nu acum? De ce să nu le declarăm în ceasul al 12-lea arii protejate, în plină iarnă, când nevoia hoţilor de lemne este maximă? (Ciprian C. VASILESCU)