Organizarea sistemului de învăţământ în unele state ale Uniunii Europene (III)

Letonia oferă un drept legal pentru educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari de la vârsta de un an şi jumătate. Administraţiile locale sunt obligate să se asigure că toţi copiii a căror reşedinţă este declarată pe teritoriul administrativ al municipiului pot avea acces la instituţia preşcolară mai aproape de domiciliu. Educaţia preşcolară pentru copiii în vârstă de 5 şi 6 ani este obligatorie.
Învăţământul primar şi secundar inferior este organizat ca un singur sistem de bază, începând cu vârsta de 7 ani şi format din 9 ani de şcolarizare obligatorie, constând din 6 ani de învăţământ primar şi 3 ani de învăţământ secundar. Învăţământul de bază se termină după clasa a 9-a cu examene finale în limba maternă, matematică, istoria Letoniei şi o limbă străină, ceea ce duce la acordarea unui certificat necesar pentru intrarea în învăţământul secundar superior.
Educaţia de bază este definită în art.1 al Legii învăţământului (Education law (https://likumi.lv/ta/en/en/id/50759-education-law)) ca fiind un nivel educaţional în care se desfăşoară pregătirea pentru nivelul de învăţământ secundar sau pentru activitatea profesională, în care sunt dobândite cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru viaţa în societate şi pentru viaţa individuală a unei persoane şi unde orientarea spre valoare şi implicarea în viaţa publică este dezvoltată.
Iar învăţământul secundar este definit ca fiind un nivel educaţional în care are loc creşterea multidimensională a unei dezvoltări individuale, intenţionate şi profunde în educaţia generală şi profesională aleasă în mod intenţionat, făcându-se pregătirea pentru studii la cel mai înalt nivel de educaţie sau activitate profesională şi implicarea în viaţa publică.
Învăţământul secundar superior începe la vârsta de 16 ani şi se termină la vârsta de 19 ani. Deşi învăţământul secundar superior nu este obligatoriu, proporţia populaţiei cu studii medii superioare este încă ridicată şi este peste media europeană (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/latvia_en ).
Diferitele programe de învăţământ secundar superior durează între 2 şi 4 ani şi conduc la diferite niveluri de calificare. Majoritatea programelor vocaţionale încep de la nivelul secundar superior şi doar câteva şcoli oferă învăţământ vocaţional secundar inferior.
Învăţământul secundar superior este împărţit în ramura generală şi cea vocaţională, având şi învăţământ cu frecvenţă de zi şi învăţământ cu frecvenţă redusă, astfel încât elevii pot alege cea mai potrivită instituţie de învăţământ secundar superior.
În decembrie 2012, Parlamentul a adoptat Planul naţional de dezvoltare 2014-2020, care promovează învăţământul vocaţional secundar superior şi are în vedere îmbunătăţirea calităţii formării şi a activităţii profesorilor şi formatorilor.

În Olanda, sistemul educaţional actual este format din învăţământul primar pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani (aproximativ), învăţământul secundar pentru copiii de peste 12 ani şi învăţământul superior. Începând cu anul 1985, preşcolarii (cei de peste 4 ani) au fost integraţi în sistemul şcolar general.
Separarea între diferitele tipuri de educaţie are loc în şcoala secundară. Începând cu sfârşitul anului, elevii din şcoala primară dau un test pentru a le fi evaluate competenţele la matematică şi la limbă. Rezultatele testelor, împreună cu evaluările cadrelor didactice, sunt apoi utilizate pentru a oferi consiliere (care nu este obligatorie) elevilor şi părinţilor lor despre cel mai adecvat tip de şcoală secundară (https://www.perfar.eu/policy/education/netherlands). Astfel, elevii pot alege între:

• frecventarea unui ciclu de 6 ani de învăţământ pre-profesional, care poate sau nu să fie urmat de înscrierea în ciclul de învăţământ secundar profesional;
• o perioadă de educaţie generală de 5 ani;
• sau o şcoală de învăţământ preuniversitar de 6 ani.
  În prezent, un număr foarte mare de şcoli oferă aceste programe de învăţământ secundar. Toate aceste şcoli au, totuşi, aceleaşi standarde naţionale. Guvernul poate interveni în cazul în care o şcoală nu îndeplineşte aceste standarde şi, uneori, a forţat chiar închiderea unei şcoli. Mai mult, şi în ciuda fluxului educaţional, există un anumit grad de flexibilitate prin faptul că există mecanisme care să permită elevilor să se transfere în anumite condiţii de la învăţământul pre-profesional la învăţământul general de cinci ani şi de la acesta la învăţământul preuniversitar de şase ani.

Sistemul educaţional din Portugalia (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-60_en ) este împărţit în patru niveluri secvenţiale, începând cu educaţia preşcolară, un ciclu opţional pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani. Învăţământul de bază vine în continuare, cuprinzând 3 cicluri secvenţiale:

• primul ciclu de 4 ani (6 – 10 ani);
• al doilea ciclu de 2 ani (10-12 ani);
• al treilea ciclu de 3 ani (12-15 ani).
  Învăţământul secundar superior este un ciclu de 3 ani pentru persoanele cu vârste între 15 şi 18 ani şi include şapte tipuri de cursuri:
• cursuri ştiinţifico-umaniste,
• cursuri vocaţionale,
• cursuri artistice specializate,
• cursuri cu programe specifice (ştiinţă-tehnologie),
• cursuri de educaţie şi formare,
• cursuri de ucenicie,
• educaţie secundară recurentă.

În Spania, sistemul educaţional oferă următoarele studii: învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învăţământul secundar obligatoriu, bacalaureatul, formarea profesională, educaţia adulţilor şi învăţământul universitar. De asemenea, sunt oferite educaţie lingvistică, artistică şi sportivă, care sunt considerate educaţie specializată.
Legea învăţământului din 2006 (Organic law of education nr. 2/2006 (https://planipolis.iiep.unesco.org/sites/planipolis/files/ressources/spain_loe_eng.pdf) şi Legea din 2013 privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei (Ley Orgánica 8/2013, de 9 de diciembre, para la mejora de la calidad educativa, (https://planipolis.iiep.unesco.org/sites/planipolis/files/ressources/spain_lomce.pdf), care o modifică reprezintă normele de bază care guvernează în prezent sistemul educaţional şi definesc structura acestuia. Structura sistemului de învăţământ spaniol este următoarea:
Învăţământul preşcolar nu este obligatoriu şi este organizat în două cicluri: primul durează până la 3 ani şi al doilea, care este gratuit, de la 3 la 6.
Învăţământul primar şi învăţământul secundar obligatoriu acoperă 10 ani de şcolarizare, obligatorii şi fără costuri pentru toţi elevii. Învăţământul primar este primul nivel obligatoriu al sistemului de învăţământ şi acoperă 6 ani, între 6 şi 12 ani. Legea din 2013 privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei a introdus la final evaluarea individualizată a elevilor.
Învăţământul secundar cuprinde:

• învăţământul secundar obligatoriu, a doua şi ultima etapă obligatorie pentru elevii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani,
• bacalaureatul care durează doi ani, între 16 şi 18 ani,
• formarea profesională de bază pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani care au absolvit cu succes primul ciclu de învăţământ secundar obligatoriu,
• formare profesională intermediară, ultimele trei fiind niveluri neobligatorii.

Organizarea sistemului de învăţământ public preuniversitar din Suedia include (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-and-governance-80_en ):
• învăţământ preşcolar (förskolan).
• clasa preşcolară (förskoleklassen). Aceasta este obligatorie din 2018 pentru toţi copiii din anul în care împlinesc 6 ani.
• şcoala obligatorie (grundskolan) începe la vârsta de 7 ani şi se termină la vârsta de 16 ani.
• şcoala secundară superioară (gymnasieskolan) este formată din 18 programe naţionale şi cinci programe introductive (introduktionsprogram) pentru elevii care nu sunt eligibili pentru un program naţional. Printre programele naţionale se numără 12 programe vocaţionale (yrkesprogram) şi 6 programe de pregătire pentru învăţământul superior (högskoleförberedande program). Elevii încep de obicei gimnaziul la vârsta de 16 ani şi îşi termină studiile secundare superioare la vârsta de 19 ani. Elevii care nu au terminat şcoala secundară superioară pot frecventa învăţământul municipal pentru adulţi (kommunal vuxenutbildning, Komvux) sau liceele populare (folkhögskola).
• învăţământ pentru elevi cu deficienţe intelectuale grave (särskolan)
• şcoli pentru elevi cu deficienţe de auz (specialskolan);
• şcoala saami (sameskolan) pentru elevii vorbitori ai limbii saama.
În mod normal, copiii sunt plasaţi în şcoala din apropierea casei; cu toate acestea, părinţii pot alege o altă şcoală, fie municipală, fie o şcoală independentă, finanţată de granturi. Autoritatea administrativă locală suportă costul şcolarizării elevului, indiferent de şcoala pe care părinţii o aleg, dar nu are obligaţia de a plăti pentru transportul la o altă şcoală decât cea propusă de administraţia locală. Modul în care părinţii pot alege şcoli, precum şi administrarea acestor opţiuni diferă în fiecare localitate. Astfel, în unele localităţi toţi părinţii trebuie să aleagă în mod activ şcoala, înainte de începerea anului şcolar, în altele, copilul este plasat într-o şcoală şi apoi părinţii pot aplica pentru un loc într-o şcoală diferită, dacă doresc acest lucru. Dreptul la alegerea şcolii nu garantează existenţa unor locuri disponibile în şcoala aleasă; şcoala poate fi plină, iar administraţia locală poate avea şi alte restricţii, cum ar fi prioritatea pentru copiii care locuiesc mai aproape de şcoală sau pentru fraţii elevilor. Dacă alegerea şcolii creează probleme financiare sau organizaţionale majore pentru autoritatea locală, ea poate fi, de asemenea, refuzată.
Deciziile privind plasamentele şcolare nu pot fi atacate, invocând că motivele pe care se bazează decizia nu sunt corecte, de ex. că principiul proximităţii nu a fost aplicat corect. De asemenea, elevii nu pot fi excluşi din şcoala obligatorie, deoarece prezenţa este obligatorie şi un drept prin lege.
Cel mai adesea, profesorul de clasă predă toate disciplinele în clasele 1-3, dar pot exista profesori specializaţi în anumite discipline, cum ar fi muzica şi educaţia fizică. În clasele 4-5 elevii întâlnesc adesea profesori noi, iar profesorii de specialitate predau limbi străine (suedeză şi engleză) şi matematică, precum şi meserii, sport şi sănătate, artă şi muzică. Din clasele 6-7, elevii se mută adesea la o şcoală mai mare. Profesorii orientaţi spre anii de vârf ai şcolii obligatorii sunt specializaţi în două sau trei discipline. Numărul de elevi per profesor sau de elevi într-o clasă nu este reglementat la nivel naţional.

Nivelurile sistemului educativ (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/ magyarorsz%C3%A1g/organisation-education-system-and-its-structure_en) din Ungaria cuprind creşa (bőlcsöde) o instituţie de îngrijire a copiilor cu vârsta cuprinsă între 20 de săptămâni şi 3 ani şi asigură îngrijire şi dezvoltare profesionistă, apoi grădiniţa (óvoda) oferită pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani şi obligatorie de la vârsta de 3 ani.
Învăţământul de bază este organizat în şcolile cu structură unică de 8 clase care cuprind învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior. Învăţământul primar cuprinde clasele 1-4, în timp ce învăţământul secundar inferior cuprinde clasele 5-8. Cu toate acestea, şcolile din învăţământul secundar superior pot, de asemenea, să ofere programe secundare cuprinzând niveluri inferioare, care acoperă clasele a 5-a până la a 12-a sau clasele a 7-a până la a 12-a. Completarea cu succes a clasei a 8-a oferă calificarea de bază. După terminarea şcolii de bază, elevii pot continua studiile într-o şcoală secundară superioară: în şcoli secundare generale, şcoli vocaţionale secundare superioare, şcoli profesionale sau şcoli profesionale speciale.
Şcolile secundare generale asigură educaţia generală şi pregătesc elevii pentru examenul de absolvire a învăţământului secundar, care este condiţia prealabilă pentru admiterea în învăţământul superior. Şcolile profesionale secundare oferă educaţie generală şi pre-profesională, pregătesc pentru examenul de absolvire a învăţământului secundar şi oferă programe postliceale non-terţiar. Şcolile profesionale oferă educaţie generală, pre-profesională şi profesională şi pot oferi, de asemenea, educaţie generală secundară inferioară pentru cei care nu au terminat şcoala de bază. Elevii îşi pot continua studiile pentru a obţine un certificat de examen general de şcoală generală după terminarea programului lor profesional.
Examenele de admitere la şcolile secundare superioare sunt organizate la nivel central. Elevii care nu au fost admişi la nici o şcoală secundară superioară sau nu pot să-şi termine clasa a 8-a, dar sunt încă de vârstă şcolară pot participa la un „program punte” care îi pregătesc să continue studiile într-o şcoală profesională. Acest program durează un an şi îi ajută pe elevi să se alăture educaţiei secundare superioare, educaţiei profesionale sau să intre în câmpul muncii, precum şi să obţină cunoştinţele necesare pentru a începe o viaţă independentă. (Expert media Florin FĂINIŞI)