Organizarea sistemului de învăţământ în unele state ale Uniunii Europene (II)

În Danemarca, îngrijirea şi educaţia timpurie a copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani este opţională, dar majoritatea copiilor danezi participă la acestea. Instituţiile publice în domeniu cuprind centre de îngrijire a copiilor de la vârsta de 16 săptămâni până la vârsta de 3 ani, precum şi grădiniţe pentru copii cu vârste între 3 şi 6 ani.
„Folkeskole” reprezintă sistemul gratuit de învăţământ public, precum şi şcolile municipale individuale, adică locurile unde are loc predarea. La nivel naţional, şcoala daneză este reglementată de Legea „Folkeskole” (The Folkeskole (Consolidation) Act (http://www.unesco.org/education/edurights/media/docs/db4e18f1f260d4ef8ea9ca6e1d4e08d4532fc083.pdf), care oferă cadrul general pentru activităţile şcolilor. Folkeskole este o şcoală cuprinzătoare care acoperă atât învăţământul primar, cât şi învăţământul secundar inferior (clasele 0 până la 9/10). Durata învăţământului obligatoriu primar şi secundar inferior este de 10 ani. Instituţiile de învăţământ primar şi secundar inferior cuprind: şcoli de bază (Folkeskoler), şcoli elementare private şi şcoli în prelungire/pregătire alternativă pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.

Învăţământul secundar superior este teoretic opţional şi principalele căi cuprind:

• cele patru programe teoretice de învăţământ secundar superior cu durata de 2 sau 3 ani, pentru elevii care au finalizat învăţământul secundar inferior, ceea ce înseamnă că un elev poate începe cu un program general de educaţie secundară atunci când are 16-17 ani şi termină programul atunci când are vârsta de 19 sau 20 de ani.
• programele de educaţie vocaţională şi formare profesională de 2-5 ani pentru elevii care au terminat învăţământului secundar inferior, ceea ce înseamnă că un elev poate începe un astfel de program atunci când are 16 sau 17 ani. Cu toate acestea, adesea aceştia au o vârstă mai mare la începutul programului de educaţie şi formare profesională.
  Programele cu orientare teoretică sunt oferite de instituţiile de învăţământ secundar superior, în timp ce programele vocaţionale sunt oferite de colegii vocaţionale (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-22_en ).

În Estonia, structura sistemului educaţional oferă oportunităţi pentru fiecare să treacă de la un nivel de învăţământ la altul. Nivelurile de educaţie cuprind educaţia preşcolară (nivelul 0), educaţia de bază (nivelurile 1 şi 2), învăţământul secundar superior (nivelul 3) şi învăţământul superior (nivelurile 6, 7 şi 8). Copiii cu vârsta de până la 7 ani pot participa la instituţiile preşcolare pentru îngrijirea copiilor.

În Finlanda, noua Lege privind educaţia şi îngrijirea timpurie, intrată în vigoare în 2018 (https://minedu.fi/en/legislation-ecec ) are dispoziţii privind dreptul copilului la educarea şi îngrijirea copiilor de vârstă mică. Legea prevede că participarea la educaţia şi îngrijirea copiilor de vârstă mică este un drept universal pentru toţi copiii, adică cei cu vârste între 0 şi 6 ani. Aceasta este în principal organizată cu taxe moderate în instituţii de zi şi în aşa-numita îngrijire de zi a familiei.
Învăţământul preşcolar început cu un an înainte de educaţia de bază la vârsta de 6 ani are statut obligatoriu de învăţământ preşcolar. Autorităţile locale trebuie să asigure o educaţie preprimară de minimum 700 de ore pe an. În general, acest lucru este organizat astfel încât copiii să aibă o jumătate de zi de activităţi de învăţământ preşcolar, iar restul zilei să fie educare şi îngrijire timpurie. Învăţământul preşcolar este complet gratuit pentru familii.
Legea nr.628/1998 privind învăţământul de bază şi Decretul privind învăţământul de bază au intrat în vigoare în 1999. Legea se referă la învăţământul obligatoriu: învăţământul preşcolar şi educaţia de bază. Actul se referă la obiectivele, conţinutul, evaluarea şi nivelurile educaţiei, precum şi drepturile şi responsabilităţile elevilor. În comparaţie cu legislaţia anterioară, legea a sporit puterea de decizie independentă a autorităţilor locale şi a şcolilor. 
Şcoala obligatorie începe la vârsta de 7 ani şi durează 9 ani. Aceasta este asigurată într-un singur sistem de structuri numit educaţie de bază. Cuprinde clasele 1-9. Educaţia este gratuită pentru elevi, precum şi materialele didactice, mesele zilnice la şcoală, serviciile de sănătate, sociale şi de transport de la domiciliu la şcoală, în cazul în care drumul este lung sau periculos.
Tinerii care au parcurs programa de învăţământ de bază pot beneficia de o educaţie suplimentară care durează un an şcolar suplimentar – clasa a zecea. Această educaţie suplimentară este deschisă tinerilor care au obţinut certificatul de absolvire a învăţământului de bază în acelaşi an sau în anul precedent. Organizarea acestui an suplimentar este la latitudinea celor responsabili de educaţie.
Nu există nici o repartiţie naţională a orelor de curs sau a programelor pentru clasa a 10-a. Instrucţiunea este plani-ficată individual.

Curriculum-ul poate include:

• discipline principale comune tuturor elevilor, ca parte a programelor de învăţământ de bază;
• discipline alese în cadrul educaţiei de bază;
• studii de orientare profesională;
• perioade de experienţă de lucru.
  Un procent foarte mic din cei care termină învăţământul de bază participă la anul suplimentar, în ultimii ani, doar circa 2% dintre absolvenţii şcolii au optat pentru această alternativă (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/finland/special-education-needs-provision-within-mainstream-education_en ).
  Învăţământul secundar superior este asigurat de instituţiile de învăţământ secundar superior şi de cel vocaţional. În general, vârsta de participare la studiile secundare superioare este de la 16 la 19 ani. Mai ales în învăţământul secundar superior profesional, mulţi elevi sunt mai în vârstă.

În ceea ce priveşte Franţa, articolul L311-1 al Codului educaţiei (Code de l’éducation (https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006071191)) stabileşte că învăţământul este organizat în cicluri pentru care obiectivele şi programele naţionale de formare sunt definite cu criterii periodice şi progresive de evaluare, iar numărul de cicluri şi durata lor sunt stabilite prin decret. Organizarea educaţiei preuniversitare se prezintă astfel:
Învăţământul preşcolar, efectuat în grădiniţe, cu durata de 3 ani (elevi de la 2-3 ani la 6 ani), este opţional, dar la care au participat aproape toţi copiii de la vârsta de 3 ani. Prin urmare, este parte integrantă a sistemului educaţional şi, împreună cu şcolile elementare, acoperă educaţia „primară”, în Franţa neexistând denumirea „preşcolar”.
Învăţământul elementar, obligatoriu, predat în şcolile elementare, cu o durată de 5 ani (elevi între 6 şi 11 ani). La sfârşitul şcolii elementare, copiii merg automat la următorul nivel de învăţământ fără a trece prin proceduri de selecţie (examene) sau orientare.
Învăţământul secundar inferior efectuat în colegii timp de 4 ani (elevi între 11 şi 15 ani). Formarea în colegii este obligatorie şi comună tuturor elevilor. La sfârşitul cursului, aceştia susţin un examen naţional pentru obţinerea diplomei naţionale de brevet, care totuşi nu condiţionează accesul la ciclul studiilor secundare superioare. Orientarea elevului are loc la sfârşitul şcolii (la vârsta de 15 ani, adică cu un an înainte de sfârşitul învăţământului obligatoriu): şcoala dirijează fiecare elev într-una dintre cele trei căi oferite în învăţământul secundar superior (general, tehnologic sau profesional) pe baza rezultatelor şcolare şi a motivaţiei elevului.
Învăţământul secundar superior efectuat în licee (licee de învăţământ general şi tehnologic şi licee profesionale) timp de 3 ani (elevi cu vârste între 15 şi 18 ani), care oferă trei căi de pregătire: calea generală (care pregăteşte elevii în vederea unui învăţământ superior de lungă durată), calea tehnologică (care îi pregăteşte în primul rând pentru învăţământul superior de scurtă durată, de natură tehnologică) şi calea profesională (care conduce în principal la viaţa activă, dar permite, de asemenea, continuarea studiilor în învăţământul superior). O diplomă naţională certifică sfârşitul învăţământului secundar superior: bacalaureatul. Acest lucru condiţionează accesul la învăţământul superior. În liceul profesional, elevii pot pregăti, de asemenea, în doi ani, un certificat de aptitudini profesionale; apoi fie se alătură vieţii active, fie susţin bacalaureatului profesional într-un an.

În ceea ce priveşte organizarea sistemului educaţional al Republicii Federale Germania (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-31_en ), de regulă, în anul în care copiii au împlinit vârsta de 6 ani, ei sunt obligaţi să participe la şcoala primară. Toţi elevii din Germania intră în Grundschule, care în aproape toate landurile acoperă clasele 1-4 (în Berlin şi Brandenburg clasele 1-6).
În urma etapei şcolii primare, învăţământul secundar din fiecare land se caracterizează prin împărţirea în variate căi de învăţământ cu certificatele de absolvire şi calificările pentru care sunt responsabile diferitele tipuri de şcoli. După ce elevii au absolvit învăţământul obligatoriu, aceştia urmează învăţământul secundar superior. Gama de cursuri oferite include şcoli de învăţământ general şi şcoli vocaţionale cu frecvenţă de zi, precum şi formare profesională în sistemul dual.
La tipurile de şcoală care oferă un singur profil de învăţământ, toate instruirile sunt direcţionate către o anumită calificare. Acestea au fost în mod tradiţional Hauptschule (şcoala generală), Realschule (şcoala cu profil real) şi Gymnasium. Schularten mit mehreren Bildungsgängen (şcoli care oferă mai mult de un tip de profil) aduc două sau trei profiluri educative sub o umbrelă. Între timp, în cea mai mare parte a landurilor s-a ajuns la desfiinţarea Hauptschule şi Realschule.
Pentru elevii cu sonderpädagogischer Förderbedarf (nevoi educaţionale speciale), în cadrul organizatoric al învăţământului general şi profesional au fost înfiinţate diferite tipuri de sonderpädagogische Bildungseinrichtungen (şcoli speciale).

În ceea ce priveşte Grecia, la învăţământul preşcolar, respectiv grădiniţe (Nipiagogeio), participarea este obligatorie pentru copiii cu vârsta de 5 ani şi este etapa pregătirii pentru integrarea copiilor în şcoala primară.
Învăţământul primar, respectiv şcoala primară (Dimotiko) este obligatoriu şi are o durată de 6 ani. Finalizarea şcolii primare duce direct la înscrierea într-o şcoală secundară inferioară şi la acordarea certificatului de şcoală primară. Aceasta este o calificare de nivel 1.
Învăţământul secundar este împărţit în două cicluri: învăţământul secundar inferior obligatoriu (şcoala secundară inferioară) şi învăţământul secundar superior neobligatoriu (şcoala secundară superioară).
Educaţia secundară obligatorie este oferită de şcolile secundare inferioare (Gymnasio) şi are o durată de 3 ani. Vârsta elevilor variază de la 12 ani la 15 ani, iar în şcolile de seară se înscriu elevi de 14 ani.
Educaţia secundară neobligatorie se formează în:
a) învăţământul general de 3 ani din şcolile secundare superioare (Lykeia) şi
b) învăţământul vocaţional oferit de şcolile superioare vocaţionale (Epaggelmatika Lykeia), de asemenea de 3 ani.
Şcolile de studii postliceale şi nu superioare aparţin sistemului aşa-numit „învăţământ terţiar”, incluzând diverse şcoli care oferă formare vocaţională în domeniul religiei, artei, turismului, marinei, armatei şi ordinii publice.

Sistemul de educaţie din Italia este organizat (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-39_en ) astfel:

• şcoala preşcolară (scuola dell’infanzia) pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani;
• primul ciclu de învăţământ cu durata de 8 ani, alcătuit din:
• şcoala primară (cu o durată de 5 ani), pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani;
• şcoala secundară inferioară (cu o durată de 3 ani) pentru copiii între 11 şi 14 ani;
• al doilea ciclu de educaţie care oferă două căi diferite:
• şcoala secundară superioară de stat (cu durata de 5 ani) pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, oferită de licee, institute tehnice şi vocaţionale;
• cursuri de formare profesională de 3 şi 4 ani (IFP) organizate de Regiuni.
• educaţia non-terţiară post-secundară oferită prin:
• cursuri vocaţionale post-calificare şi post-diplomă organizate de Regiuni;
• educaţie tehnică superioară şi cursuri de formare (IFTS). (Va urma.) (Expert media Florin FĂINIŞI)