Organizarea sistemului de învăţământ în unele state ale Uniunii Europene (I)

Sistemul educaţional din statele Uniunii Europene privind învăţământul preuniversitar are, în general, cam aceeaşi structură: • învăţământ preşcolar • învăţământ primar • învăţământ secundar, cu cele două componente: învăţământ secundar inferior şi învăţământ secundar superior.
În ROMÂNIA, învăţământul preuniversitar este parte integrantă a învăţământului naţional constituit ca sistem, reunind unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale, autorizate sau acreditate. Este organizat pe niveluri, forme de învăţământ şi, după caz, filiere şi profiluri, asigurând condiţiile necesare pentru dobândirea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă.
Astfel, potrivit art.23 al Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011), sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:
a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare;
b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
c) învăţământul secundar, care cuprinde:
(i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII;
(ii) învăţământul secundar superior care poate fi:

– învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică. Învăţământul liceal este organizat în două cicluri care se succedă: ciclul inferior al liceului, format din clasele a IX-a – a X-a, şi ciclul superior al liceului, format din clasele a XI-a – a XII-a/a XIII-a;

– învăţământ profesional cu durata de minimum 3 ani;
d) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.

Învăţământul liceal, vocaţional şi tehnologic, învăţământul profesional şi învăţământul postliceal se organizează pentru specializări şi calificări stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, în conformitate cu Registrul naţional al calificărilor.
Apoi art.24 alin.(1) stabileşte că învăţământul general obligatoriu este format din învăţământul primar, învăţământul secundar inferior şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Dar, învăţământului secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.
Conform art.25 al aceleiaşi legi, formele de organizare a învăţământului preuniversitar sunt: învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă. Învăţământul obligatoriu este învăţământ cu frecvenţă, dar în mod excepţional, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învăţământul obligatoriu se poate organiza şi în forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, în conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală.
În România, sistemul de învăţământ preuniversitar are caracter deschis. Elevii din învăţământul preuniversitar se pot transfera de la o unitate şcolară la alta, de la o clasă la alta, de la un profil la altul şi de la o filieră la alta, în condiţiile stabilite prin metodologia elaborată de minister.
Pluralismul educaţional este unul dintre atributele învăţământului preuniversitar. În România funcţionează şcoli publice sau private, în sistem de alternativă educaţională (Step by Step, Waldorf, Freinet, Montessori etc.), care completează sistemul de învăţământ clasic, deschizând perspective noi de abordare didactică şi pedagogică a învăţării.
Şcolarizarea elevilor din învăţământul preuniversitar se face preponderent în limba oficială a statului – limba română, dar şi în limba maternă a elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, în cazul comunităţilor etnice mari, sau în limbi de circulaţie internaţională (de regulă, în cazul şcolilor private de tip internaţional).
Pe durata şcolarizării în învăţământul preuniversitar, cu excepţia învăţământului postliceal, copiii sunt beneficiari ai alocaţiei de stat pentru copii, în condiţiile legii. Statul asigură, de asemenea, prin programe naţionale Lapte şi corn, alocarea unor alimente de bază, tuturor copiilor din învăţământul primar şi gimnazial.
Educaţia pentru excelenţă, care are ca beneficiari elevii şi tinerii capabili de performanţe înalte reprezintă, de asemenea, un atribut important al învăţământului preuniversitar românesc. Statul sprijină un asemenea tip de educaţie prin cursuri specifice, prin manifestări ştiinţifice şi printr-un complex competiţional de anvergură naţională şi internaţională. 

Cercetând celelalte state ale Uniunii Europene constatăm că în AUSTRIA, grădiniţa este forma tradiţională de educaţie pre-primară pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani. Totuşi, creşele şi grădiniţele nu fac parte din sistemul şcolar. Provinciile sunt responsabile cu reglementarea şi implementarea şi aproximativ 60% din facilităţile de îngrijire a copiilor sunt susţinute de municipalităţi. Cu toate acestea, există şi un larg sector privat (administrat de asociaţii, comunităţi religioase şi persoane particulare). Până la vârsta de 5 ani, creşele şi grădiniţele sunt opţionale, iar copiii le frecventează doar la iniţiativa părinţilor lor. Începând de la vârsta de 5 ani, grădiniţa este obligatorie şi gratuită pentru cel puţin 16 ore pe o perioadă de minimum 4 zile pe săptămână. Începând cu 2013, guvernul federal, în cooperare cu provinciile, a investit în locuri noi de îngrijire a copiilor sub vârsta de 3 ani. În plus, se încearcă extinderea orelor de funcţionare şi creşterea calităţii (prin stabilirea unor standarde minime) (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/ organisation-education-system-and-its-structure-1_en)
Şcolile primare trebuie să asigure o educaţie de bază comună pentru toţi elevii din primele patru clase, ţinând cont de integrarea copiilor cu nevoi speciale. Un an preşcolar poate fi inclus în nivelurile inferioare (clasele 1 şi 2) ale şcolii primare; anul preşcolar face parte din sistemul şcolar şi este destinat să încurajeze dezvoltarea copiilor de vârstă obligatorie de şcolarizare care nu sunt suficient de maturi pentru clasa 1. Copiii cu nevoi educaţionale speciale sunt fie învăţaţi în şcolile obişnuite, fie frecventează şcoli pentru elevi cu nevoi speciale.
În urma terminării şcolii primare, în care toţi copiii frecventează cursuri cu abilităţi mixte (clasele 1-4), prima mutare are loc la diferite tipuri de şcoală:

• Şcoala secundară nouă (Neue Mittelschule – NMS) este o şcoală cuprinzătoare pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care există încă din anul şcolar 2008/2009. În 2012, Parlamentul austriac a adoptat amendamentele legislative necesare pentru integrarea NMS în sistemul şcolar obişnuit, prevăzând că până în 2018/19 toate şcolile secundare generale (Hauptschulen) vor fi transformate în noi şcoli secundare. Toate nivelurile inferioare ale şcolii secundare teoretice (AHS) sunt invitate să li se alăture. Noile şcoli secundare urmează după clasa a 4-a a şcolii primare şi cuprind clasele a 5-a până la a 8-a. Ele se bazează pe învăţarea individualizată şi pe o abordare bazată pe competenţe. Elevii care au absolvit cu succes primesc un raport şi un certificat de sfârşit de an, care le permite să fie admişi la învăţământul general secundar superior şi la cel vocaţional şi de formare profesională.
  – Şcoala secundară teoretică (Allgemein bildende höhere Schule – AHS) conferă o educaţie generală cuprinzătoare şi profundă şi conduce la obţinerea calificărilor pentru admiterea la universitate. Şcolile secundare teoretice constau dintr-un ciclu inferior şi unul superior. Ele încep după clasa a 4-a şcolii primare şi acoperă opt ani (clasele 5 – 12). Există şi şcoli secundare teoretice care constau doar dintr-un ciclu superior. Ele încep după clasa a 8-a şi acoperă patru ani (clasele 9-12) şi poate fi stabilită o clasă de tranziţie de 1 an.
  Cea de-a doua mutare are loc la nivelul secundar superior (clasele 9-13) şi cuprinde o ramură de învăţământ general şi o ramură vocaţională:
  – Şcoala pre-profesională (Polytechnische Schule) acoperă clasa a 9-a de şcolarizare obligatorie pentru cei care nu se transferă la alte programe secundare superioare imediat după clasa a 8-a. Ea completează educaţia practică a elevilor în vederea unei ocupaţii viitoare oferind o formare profesională de bază.
  – Nivelul superior al şcolii secundare teoretice (Allgemeinbildende höhere Schule) – clasele 9-12 – conferă o educaţie generală cuprinzătoare şi profundă, care conduce la obţinerea calificărilor de intrare în universităţi. Educaţia culminează cu un examen de admitere la facultate.
  – Şcoala profesională cu frecvenţă redusă (Berufsschule) în paralel cu formarea profesională desfăşurată într-o companie (sistemul dual) acoperă clasele a 10-a până la maxim a 13-a (cu durata de la 2 la 4 ani, de obicei 3 ani) au sarcina de a oferi instruire specializată suplimentară şi de a oferi persoanelor care trebuie să completeze învăţământul profesional obligatoriu cunoştinţele teoretice de bază, promovând şi completarea formării la locul de muncă. Participarea la şcoala cu frecvenţă redusă reprezintă o parte obligatorie a sistemului dual în timpul uceniciei având diferite forme de organizare. Formarea ucenicilor prin sistemul dual are loc în două locuri separate şi complementare: la o companie (contract de ucenicie) şi la o şcoală profesională cu frecvenţă redusă. La sfârşitul perioadei de ucenicie trebuie să fie trecut un test de cunoştinţe.
  – Şcolile tehnice şi vocaţionale secundare (Berufsbildende mittlere Schule) (clasele 9-12) oferă elevilor cunoştinţele şi abilităţile de bază care îi califică pentru a exercita direct o ocupaţie în domeniile ingineriei, comerţului, artei şi meseriilor sau în orice alt domeniu de afaceri sau social. În majoritatea acestor tipuri de şcoală, educaţia culminează cu un examen final de absolvire a şcolii.
  – Colegii pentru învăţământul vocaţional superior (Berufsbildende höhere Schule) încep după clasa a 8-a şi acoperă 5 ani (clasele 9-13). Acestea oferă o educaţie generală şi vocaţională la nivel superior care să îi permită elevului să exercite o ocupaţie la nivel înalt în domeniile ingineriei, comerţului, artei, meseriilor şi altora şi, în acelaşi timp, să obţină calificările necesare intrării la facultate. Educaţia culminează cu un examen de admitere şi de obţinere a unei diplome.

În BELGIA, modalitatea clasică de organizare sistemului învăţământului preuniversitar prevede că fiecare elev trece prin 3 ani la grădiniţă, 6 ani în şcoala primară şi 6 ani în învăţământul secundar.
Învăţământul primar se adresează copiilor între 6 şi 12 ani şi cuprinde 6 ani şcolari. Un copil, de obicei, începe învăţământul primar la vârsta de 6 ani şi, prin urmare, legal este obligat să fie cuprins în educaţie. La finalizarea cu succes a învăţământului primar copiii primesc un certificat. Învăţământul secundar este organizat pentru tineri de la 12 la 18 ani. Până la vârsta de 15-16 ani există învăţământ cu frecvenţă şi până la vârsta de 18 ani cu frecvenţă redusă.
Învăţământul secundar cu frecvenţă (de zi) cuprinde două sau trei etape şi diferite tipuri de educaţie. Astfel, în comunitatea flamandă din regiunea Flandra, elevii care au rămas în urmă cu învăţătura sau sunt mai puţin potriviţi pentru învăţământul predominant teoretic încep învăţământul secundar în clasa I-a de tip B. De asemenea, aceştia pot intra în această clasă pe baza vârstei (după opt ani de învăţământ primar) fără să fi terminat educaţia primară. După clasa I de tip B, elevii pot intra în clasa I de tip A sau în clasa a II-a pre-profesională.
Deşi prima etapă a învăţământului secundar se concentrează pe un curriculum de bază comun, opţiunile oferite reflectă deja ramurile educaţiei dintre care elevii trebuie să aleagă atunci când se îndreaptă către a doua etapă: învăţământul secundar general, învăţământul secundar profesional, educaţia secundară în arte şi educaţia secundară tehnică.
După cele două clase din prima etapă sau de la vârsta de
16 ani, elevii pot opta pentru învăţământul obligatoriu cu frecvenţă redusă, dar cu un angajament cu normă întreagă. Aceştia sunt apoi examinaţi pentru sistemul de formare alternativă şi pot opta în cadrul acestui program între o formare profesională secundară cu frecvenţă redusă, o ucenicie (pentru o ocupaţie independentă) sau o formare cu frecvenţă redusă cu orientare sistematică de învăţare.
Învăţământul obligatoriu se termină la vârsta de 18 ani. Cerinţa privind educaţia obligatorie poate fi satisfăcută şi prin urmărirea şcolii la domiciliu.
După etapa a 3-a a şcolii secundare, elevii pot opta pentru:
• educaţie secundară avansată orientată spre vocaţie, organizată de şcolile secundare;
• învăţământ profesional superior;
• programe integrate de formare a profesorilor;
• programe de licenţă organizate de colegii universitare;
• programe de licenţă organizate de universităţi.
Programele de licenţă pot fi urmate de programele de masterat şi de programele de doctorat.
În comunitatea franceză din regiunea Valonia, învăţământul secundar este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani sau mai mari şi cuprinde:
– Educaţia secundară cu frecvenţă la zi este organizată în etape de câte doi ani. Prima este numită stadiul de observare, a doua este etapa de orientare şi a treia este etapa de decizie. Unele instituţii oferă învăţământ secundar „tradiţional”, care cuprinde şase ani împărţiţi în două cicluri de trei ani.
– Sistemul dual de învăţământ secundar vocaţional şi formare profesională este, de asemenea, organizat pentru tinerii cu vârsta de 15/16 ani sau mai mare, cu sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pe lângă învăţământul obişnuit, există şi:
– Educaţie specializată, pentru persoanele cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 21 de ani, organizate la niveluri de învăţământ preşcolar, primar şi secundar;
– Învăţământul de artă cu frecvenţă redusă, cunoscut sub numele de „educaţie pentru dezvoltare socio-culturală”. Această formă de educaţie este organizată la niveluri secundare şi superioare (de tip scurt);
– Educaţie pentru dezvoltare socială, destinată tinerilor şi adulţilor care au părăsit sistemul şcolar şi care doresc să dobândească noi calificări sau să-şi actualizeze competenţele sau de asemenea, să obţină o calificare pe care nu au câştigat-o în timpul şcolarizării. Acest tip de învăţământ este organizat la nivel secundar (inclusiv în învăţământul specializat) şi la nivel superior (scurt şi lung).
În comunitatea germanofonă din Belgia, învăţământul secundar este împărţit în trei niveluri, fiecare cu doi ani: nivelul de observaţie, nivelul de orientare şi nivelul de determinare.
Trei căi pot fi alese din cel de-al doilea nivel: educaţie generală, educaţie tehnică şi educaţie vocaţională, în care poate fi inclus un al treilea an.
Fiecare cale are diferite domenii de studiu:
– materiile de studiu care intenţionează în primul rând să pregătească elevii pentru studii superioare sunt programate oficial în cadrul unei clase de tranziţie. Acestea includ toate materiile de studiu din calea de educaţie generală şi câteva materii de studiu din educaţia tehnică;
– materiile de studiu care intenţionează în principal să pregătească elevii pentru a intra în lumea profesională sunt luate în mod oficial ca parte a nivelului de calificare, care include majoritatea domeniilor de studiu din educaţia tehnică şi toate materiile de studiu din educaţia vocaţională. (Va urma) (Expert media Florin FĂINIŞI)