Oraşul sub asediu
Data:
13 decembrie 2018
Statistica spune că, în ultimii 25 de ani, în Bucureşti au fost puse la pământ mai multe clădiri-monument istoric decât au distrus la un loc bombardamentele americane din 1944, cutremurele din 1940 şi 1977 şi furia buldozerelor din anii ’80. Oraşul aşa cum îl ştim dispare din faţa ochilor noştri, lăsând loc unui talmeş-balmeş de forme şi culori kitsch, o asociere bizară de corpuri geometrice din oţel şi sticlă iţindu-se aiurea printre clădiri de patrimoniu, case somptuoase, întunecând faţadele străjuite de coloane, umbrind faustic abside şi ornamente antropo şi zoomorfe, lucarne acoperite de iederă, grădini multicolore şi parfumate, porţi vechi din lemn, mirosind a om grăbit să le treacă pragul.
Acest asediu continuu, sălbatic, a ajuns de curând şi la unul dintre simbolurile capitalei: cândva elegantul Magazin Bucureşti, care, alături de Vulturul de mare şi Galeries Lafayette, a constituit, începând cu anii ’30 şi până târziu, la începutul anilor ’80, un pol al bunului gust, al „shopping-ului” bucureştean. Cei care au trecut pragul faimosului stabiliment nu vor uita niciodată rafturile pline cu jucării de la etajul patru, cofetăria de la etajul şase sau terasa deschisă, la care ajungeai urcând alene cu un lift vechi îmbrăcat în catifea violet, pentru a privi fascinat, printre litere sclipitoare de neon, oraşul acesta veşnic viu, sofistic, exasperant.
De câteva zile, celebra clădire nu mai există. S-a topit în fălcile excavatoarelor, s-a năruit izbită de uriaşe bile de fier, a dispărut în mormane de moloz. Pentru asta nu va răspunde, probabil, nimeni. Nu vor fi vinovaţi. La urma urmei, progresul asta înseamnă: rupere violentă de trecut, negare, tabula rasa, neant. În locul acela gol se va înălţa, cu siguranţă, un paralelipiped din sticlă. Rece şi impersonal. Pentru noi, cei care nu uităm, acolo vor fi mereu luminile dragului nostru magazin, doar puţin înceţoşate de lacrimile despărţirii. (Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
