Omul potrivit la locul nimerit

Conform datelor statistice (ARACIS, 2016), mai mult de 80% dintre absolvenţii de studii superioare nu profesează în domeniul pentru care s-au pregătit. Toţi aceşti tineri se reorientează brusc în ultimele zile de şcoală. Îşi iau cuminţi diploma, o înrămează, se mândresc cu ea în faţa rudelor şi a prietenilor, apoi îşi caută un job, care să le aducă mai multe venituri, de obicei fără legătură cu profilul pentru care au obţinut respectivul petic de hârtie. Nimic nou sub soare. Se întâmplă de când lumea. Până deunăzi, însă, scuza era alta, mai umană parcă: a insistat mama, e o meserie sigură, n-am intrat în vară şi doar aici mai erau locuri, părinţii şi-au dorit un inginer, un avocat sau un doctor în familie.

În zilele noastre, lucrurile arată un pic altfel. Absolvenţii se lasă prinşi într-un joc periculos şi, câteodată, absurd. La ce bun să pierzi trei-cinci ani pe băncile unei universităţi pentru ca, la final, să te laşi ademenit de mirajul unor câştiguri facile? Oamenii secolului pe care îl trăim par mai degrabă preocupaţi de asigurarea unor nevoi materiale considerate imperative. Casa, autoturismul personal, şi mulţi, mulţi bani, pentru a evita complexele de inferioritate. Societatea te somează să implementezi valori materiale care să te ferească de frustrări. Latura spirituală este, desigur, foarte importantă, dar numai teoretic. Un fel de paliativ pentru o durere fără leac. Se vând din ce în ce mai puţine cărţi, sălile de teatru sunt frecventate majoritar de un public îmbătrânit, muzeele mai mişcă ceva, dar nu semnificativ. Acum, la modă sunt clubul, sala de fitness, shopping-ul şi, neapărat, activitatea foarte importantă de a fi văzut la mall.

Astfel s-a născut ideea periculoasă că nu plăcerea muncii împlinite, nu vocaţia sau pasiunea, nu ideea de a face ceea ce îţi place sunt regulile după care ne construim viaţa, ci că adevărata fericire constă în acumularea de bunuri materiale, ghiftuirea burţii şi menţinerea unui standard de viaţă ridicat nu pentru tine, ci pentru alţii, pentru a trăi o viaţă ca o poză trucată. Doar aşa vei fi bine văzut de ceilalţi. Dacă eşti diferit, rişti să fii exclus, ceea ce te transformă într-o simplă maşinărie, o marionetă lipsită de împlinire, un fel de veşnic Pinocchio aşteptând o minune care să-l transforme în om adevărat.

Nici prin alte părţi de lume lucrurile nu stau prea bine. Conform unui sondaj realizat de GfK în urmă cu numai un an, mai mult de jumătate din toţi angajaţii lumii nu sunt mulţumiţi de locul lor de muncă, frecventându-l numai şi numai pentru a avea din ce plăti facturile. Şi pe acolo, absolvenţii se orientează spre alte joburi decât cele pe care ar trebui să le acceseze conform specializării dobândite în anii de şcoală. De aceea, orientarea vocaţională şi consilierea în carieră devin tot mai importante. Instituţiile de învăţământ din ţările avansate consideră această activitate obligatorie. În mod normal, orice persoană ar trebui să aibă parte de consiliere vocaţională începând de la vârsta de 15-18 ani, dar aceasta este recomandată şi studenţilor în ani terminali sau adulţilor hotărâţi să se reinventeze.

În România este împământenită ideea că după ce absolventul îşi ridică diploma de la secretariatul facultăţii, instituţia de învăţământ şi-a încheiat rolul. L-am şcolit, l-am învăţat, treaba lui ce face! Numai că, respectivele instituţii – de obicei, patronate de stat – ar trebui să se gândească la enorma risipă de resurse, talente şi energii care se vor pierde. Dacă pregăteşti un inginer, un economist sau un istoric talentat, iar acesta se va irosi ca hair-stylist sau agent de vânzări, numai pentru că doar aşa va avea portofelul şi pântecul pline, înseamnă că nu ţi-ai împlinit menirea de formare a unor noi generaţii de specialişti. Aceşti oameni vor fi bine văzuţi, vor duce o viaţă decentă, dar undeva în intimitatea mentală, vor tânji frustraţi după vocaţia şi pasiunea pierdute. Nu poţi fi întreg fără fiorul provocării.

Încă o dată, Universitatea Spiru Haret demonstrează viziune şi gândire de perspectivă. Consilierea pentru a clădi o carieră de succes în domeniul pentru care îşi pregăteşte studenţii este o constantă a activităţii didactice. Studenţii efectuează ore de practică în companii de renume, unele dintre acestea înfiinţate chiar de absolvenţi ai universităţii. Mulţi dintre ei vor lucra după absolvire în aceste companii. Este o predare de ştafetă şi o manifestare a respectului pentru cea mai importantă investiţie pe care o ţară o poate face: investiţia în tinerii ei, în viitorul ei, în şansele ei de supravieţuire într-o lume din ce în ce mai complicată economic şi social. În plus, există o permanentă îndrumare din partea cadrelor didactice, astfel încât tinerii care frecventează cursurile să înţeleagă că o carieră de succes într-un domeniu de top se creează cu răbdare, studiu şi multă, multă muncă.

Să punem omul potrivit exact acolo unde e nevoie de el, nu să-l pierdem în ceaţa câştigului facil, spre neîmplinirea lui şi a noastră ca societate a unui viitor incert. (Dragoş CIOCĂZAN)