Oameni de zile bune

Mai avem puţin, Boboteaza şi Sfântul Ion, şi trec aceste sărbători, şi vine 24 Ianuarie, care-i luni, deci se leagă cu vineri, şi uite-acum se face de Paşti. Mai nişte legi controversate, mai nişte ameninţări cu ieşitul în stradă, mai nişte amăgiri pur electorale şi… ne pregătim de vacanţa de vară, că vom fi obosit tot cârcotind că „nu ne dă”, că „ăştia fură”, că „ăştia mint”, că ăştia sunt „incompetenţi”, că… Poate pe bună dreptate, cam aşa se plâng cei mai mulţi dintre români, dintre aceia care nu şi-au găsit (că unii nici nu-l caută) rostul. Ce voiam să spun?! Firea majorităţii se vede de sărbători mai ales.

Mi-am propus să nu mă mai las antrenată de ritmul corului bocitoarelor. Zic că-i vremea să nu ne mai tânguim. Pentru că în jurul nostru sunt mulţi Anonimi, oameni de toată isprava care vorbesc puţin şi fac mult, oamenii de zile bune. Sunt oamenii fără de care am continua să băltim şi să lăcrimăm. În multe cazuri cu „lacrimi de crocodil”. (Ştiţi semnificaţia acestei. expresii foarte vechi, prezentă pe aproape tot globul. „O durere făţarnică, o suferinţă nesinceră, amăgitoare, manifestată cu scopul ipocrit de a păcăli, de a induce în eroare, de a stârni compasiunea cuiva, înşelându-l”.)

 Fiecare dintre noi cunoaşte măcar un astfel de om! Şi mi-aş dori să-i ştim, să le facem cunoscute poveştile formidabile. Sunt oamenii care nu rămân indiferenţi, care, în loc să plângă şi să înjure, pun mâna pe lopeţi şi cazmale şi sapă, iau mătura şi mătură, dau cu var, igienizează spaţii şi suflete, citesc o poveste unui copil, iau în braţe un copil, îl mângâie şi-l alintă, îl încalţă, îl îmbracă, îl învaţă lucruri utile, sunt oamenii care se implică pe uliţa, pe strada, în blocul, în cartierul, în satul, în oraşul său. Oameni care înţeleg că nu le poate fi bine dacă în jurul lor e rău, oameni care în loc să alunge un copil murdar şi flămând, îl spală, îl îmbracă şi-l hrănesc, fără să aştepte ceva în schimb. Oameni care au înţeles că bătrânii nu au nevoie numai de un blid de mâncare, ci şi de o vorbă bună, de o mângâiere, de o conversaţie, au nevoie să se simtă iubiţi, apreciaţi, importanţi. Oameni care au înţeles că şi eroii au nevoie de susţinere…

Mă refer la fapte de zi cu zi, la fapte mici cu efecte mari, care au marele dar de a naşte/renaşte zâmbetul de care avem atâta nevoie! Oamenii care să ne readucă pacea socială, concordia mult dorită, să ne readucă bucuria întâlnirii, bucuria dialogului senin şi argumentat. Mi-ar plăcea să-i facem cunoscuţi, să ştie cât de mult îi apreciem şi cât de importanţi sunt. Să îi ajutăm să câştige discipoli pentru ca aerul să fie mai respirabil, pentru ca privirea să ne fie mai senină, pentru ca binele să se adune… Altfel, mai avem puţin, Boboteaza şi Sfântul Ion, şi trec aceste sărbători, şi… (Mioara VERGU-IORDACHE)