O zi obişnuită

Nu mă număr printre cei care au nevoie de un ceas deşteptător sau de o alarmă. Ridic capul din pernă cam la aceeaşi oră, fără să mă stropească cineva cu apă. Şi o fac de aproape patru decenii. Piuiturile, clopoţeii, clinchetele sau muzica de orice fel ar fi ea nu mi-au fost niciodată necesare. Problema apare când mă trezesc şi realizez că fiecare zi e altfel. Eu sunt altfel, iar pentru asta nu trebuie să mă privesc în oglindă. Şi cei din jurul meu, mai mult sau mai puţin apropiaţi, sunt altfel. Probabil, nici ei nu se privesc în oglindă. Dimineţile de acum nu seamănă cu cele din urmă cu câteva luni, câţiva ani, câteva decenii. Nici restul zilei nu mai e, parcă, la fel. Să fie vremurile? Oboseala? De fapt, cum mai arată o zi obişnuită?
Psihologii afirmă că izolarea impusă de pandemie şi dependenţa tot mai mare de tabletă, laptop, programe TV şi telefon, tind să reducă socializarea la zero. Poate au dreptate. Despre purtarea măştii am mai scris: diferenţa ar fi că masca purtată azi e din pânză. Dar nu cumva altele sunt cauzele? Însingurarea nu e o problemă de tehnologie, ci una de comunicare, de empatie. Siguranţa personală, la fel – un sistem de securitate, oricât de codificat şi revoluţionar ar fi, tot va fi spart de un hacker isteţ. Mărturie stau conturile golite cu carduri clonate, sau casele şi maşinile sparte despre care aflăm zilnic la ştiri. Cred că de vină este contextul, modul în care am evoluat ca societate. Zeci de ani nu mi-am făcut probleme că las cheia casei sub preş sau sub ghiveciul cu muşcate. Nici că pot pleca dimineaţa spre un job pe care seara s-ar putea să nu-l mai am. Nu m-am gândit că un prieten din copilărie nu-mi va mai răspunde niciodată la telefon pentru că am votat cu „ceilalţi” sau pentru că nu i-a plăcut cadoul de la mine oferit cu drag de ziua lui. Nu mi-am imaginat că piaţa, acea superbă înşiruire de tarabe pline cu bunătăţi din curţile ţăranilor noştri, se va transforma într-un fel de mall rece şi impersonal, în care precupeţele se potrivesc ca nuca în perete. Nu mi-am închipuit că unii oameni vor fi, iarăşi, arătaţi cu degetul doar pentru că au altă culoare a pielii sau aparţin altei culturi sau cred altfel. Aşa cum nu credeam să văd tăvălite în noroi credinţa, morala, etica, bunul-simţ, adevărul.
Categoric, o zi obişnuită înseamnă orice altceva în afară de o zi obişnuită. Nu, nu mă repet şi nu e o greşeală de „typing”. O zi obişnuită nu mai este, cu siguranţă, cea în care îţi laşi cheia sub preş. (Dragoş CIOCĂZAN)