O SUTĂ DE ANI DE LA VIZITA CUPLULUI REGAL ÎN POLONIA (II)

Maria despre Polonia şi despre polonezi

Jurnalele Reginei Maria sunt pline de însemnări pertinente, unele insolite în care sunt surprinse literar, nu doar trăirile personale, dar şi redarea manifestării interlocutorilor, a situaţiei şi a cadrului artistic, social, spiritual polonez. Cu un condei sensibil, scriitoarea se pronunţă fără oprelişti despre oameni: simpli oşteni, ţărani sau regi, despre compozitori, istorici, înalţi ierarhi, popoare şi ţări. Puţini literaţi de vază au realizat asemenea medalioane fără de cusur. (Mai pe larg vezi eseul: Regina Maria a României – scriitor, din cuprinsul lucrării: O stea pe cerul românesc – Regina Maria a României, Editura Fundaţiei România de Mâine.) Nimic nu a scăpat judecăţii şi analizei ei drepte. Putem spune azi, fără teama de a greşi, că a fost şi rămâne nu doar cel mai important, ci şi cel mai credibil vector de imagine al României (sublinierea mea – NM). Nici chiar Iorga nu o întrece în această materie.

Am propus în urmă cu ceva ani Institutului Cultural Român /preşedinte Boroianu/ să facă din scrierile sale un vector pentru răspândirea imaginii României în lume, mai ales că Regina a scris în mai toate limbile de circulaţie internaţională. N-am găsit, cu regret, în această instituţie urechile care să mă audă. (Propunerea scrisă făcută conducerii ICR în anul 2015). Cele prezente sunt şi mai surde, acţionând ca o gaşcă pusă pe jaf. Încă nu mă dau bătut în promovarea acestei idei, pentru că puţine ţări de pe continent şi din lume au avut în acele vremuri de mare încordare politică şi socială personalităţi de calibrul, inteligenţa şi farmecul acestei individualităţi nepereche.

La 15 septembrie 1922, mareşalul Józef Piłsudski a efectuat o vizită istorică la Sinaia – cum am amintit mai sus – punând pe un făgaş nou colaborarea militară cu România, conlucrare pe care o urmărea personal şi era foarte interesat de progresele pe care le făcea. Aceasta l-a şi determinat să trimită în prealabil, ca ataşat militar la Bucureşti, un ofiţer din cercul apropiaţilor săi, pe Wieniawa-Długoszewski, militar pe care îl vom întâlni în deceniul următor ca ambasador în Italia şi în America, unde s-a sinucis la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. Prima vizită a mareşalului Piłsudski la Sinaia /15-17 septembrie 1922/ a deschis seria contactelor acestuia cu Curtea Regală a României, liderul polonez efectuând patru vizite oficiale pe meleaguri româneşti. Un caracter istoric în plan bilateral a avut-o însă şi vizita de răspuns a cuplului regal în Polonia, aceasta fiind efectuată la mai puţin de un an de la cea a Mareşalul Piłsudski la Sinaia, înregistrându-se o de fapt o noua etapă în raporturile bilaterale. Partea polonă, ospitalieră din fire, s-a întrecut pe ea însăşi în a asigura oaspeţilor pe tot parcursul condiţii şi mai ales o cordialitate ieşite din comun. A fost în opinia noastră momentul de vârf al manifestării cuplului regal peste graniţă, de fapt unica prezenţă la acest nivel, care a lăsat urme adânci în conştiinţa poloneză cu privire la manifestarea europeană românească. Istoricii au mult de studiat şi de pus în valoare din cele petrecute în aproape o săptămână în plan bilateral româno-polon. A fost un succes al diplomaţiei şi propagandei româneşti, care a avut cu cine ieşi în faţă, membrii în delegaţie fiind: I. I. C. Brătianu, încercatul prim-ministru român, arhitect al bunei colaborări dintre cele două ţări, I. G. Duca, un politician şi un om de mare fineţe, care – la rându-i -, a folosit din plin această ocazie. Încercările ulterioare n-au mai avut actori pe măsură. Pentru Piłsudski, cu toate că în acele momente nu mai era în fruntea statului, a fost o revanşă pentru satisfacţiile trăite la Sinaia, dar mai ales pentru Skrzyński, cel care pregătise terenul pentru întâlnirile care au avut loc şi care îl vor propulsa în fotoliul de ministru de externe şi de prim ministru al Poloniei până în 1926.

Maria – Regina onestă a unei ţări demne

Drumul, cu trenul spre Varşovia, îi prilejuieşte Reginei Maria, să facă una dintre cele mai frumoase descrieri ale meleagurilor galiţiene. Ea le urmăreşte din tren cu nostalgia pe care o avea în suflet după vechiul imperiu rus. Pana ei sensibilă avea să creioneze cu gingăşie o seamă de scene sau crâmpeie din cotidianul polonez, trecându-le printr-o introspecţie cu profunzimi istorice, evocând lucruri necunoscute la noi cu privire la sufletul rus, la splendorile culturii ruseşti, la oamenii pe care ea îi cunoscuseră, cândva, în intimitatea lor, mai ales la Petersburg, la obiceiurile pe care le avea în sânge de la mama ei, care se trăgea din Romanovi. A nu se uita că şi Piłsudski, cu tot spiritul lui revoluţionar şi de factură mai milităroasă, nu era străin de ceea ce însemna marea cultură rusă, încât găsea puncte comune de discuţie cu Regina.

Fiori îi dădea Reginei faptul că Rusia de odinioară, atât de prezentă prin locurile pe care le străbătea, dispăruse pentru totdeauna, iar cei apropiaţi, atât de des evocaţi în însemnările ei, muriseră cu toţii, ucişi în mod bestial în 1917. Străbătea ţinuturi cu un peisaj nou, dar mintea îi era plină de amintiri vechi…

La un secol din momentul în care a aşternut pe hârtie trăirile sale, putem spune că Regina a reuşit să surprindă o seamă de aspecte insolite din cotidianul polonez, observaţii care i-au scăpat până şi lui Nicolae Iorga, dacă mă gândesc la culegerea de însemnări sau reportaje: Note polone – tipărită de dascălul neamului la Vălenii de Munte, în 1925, şi care au avut o largă răspândire în România, retipărită fiind în Biblioteca pentru toţi. Se ştie că numai la câţiva ani au trecut de la vizita cuplului regal în Polonia şi acolo au ajuns şi Lucian Blaga, respectiv Aron Cotruş. Nici la aceştia nu am văzut sau simţit acea vibraţie pe care Regina a trăit-o şi a redat-o. Ca diplomaţi, ei au păstrat echidistanţa care se cuvenea profesiei îmbrăţişate, însă toate că legăturile lor cu polonezii au fost cordiale şi rodnice. (Cf. Nicolae Mareş, Lucian Blaga – diplomat la Varşovia, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2011.) Nimeni din cei care au descris în acei ani meleagurile respective nu au avut prospeţimea pe care o întâlnim în naraţia Reginei şi bucuria de a cunoaşte poporul polonez la el acasă, de a-l revedea pe Piłsudski, cel de care atât de mult se apropiase de cuplul regal la Sinaia. „Pădure – nisip, pini, fagi, case de lemn şi ţărani vânjoşi, totul se perindă prin faţa mea, în timp ce privesc pe fereastră şi cu aceasta şi a copilăriei mele, ale figurilor celor pe care i-am iubit, i-am admirat şi i-am venerat. Eram sânge din sângele lor „ein Uberbleisbsel” (un vestigiu), din punctul lor de vedere, o renegată, lucru care, fără îndoială, nu m-a împiedicat să fiu o regină onestă a unei ţări care vrea să trăiască şi care aşteaptă de la mine să o ajut să îşi primească, cu demnitate, drepturile sale. Drepturi care sunt juste, dar care nu se pot dobândi decât pe ruinele altora!. Legi ciudate, dure, neîndurătoare, cărora trebuie să ne supunem, şi norocos este cel care-i „top dog” (învingător) este şi de partea câştigătorilor”. (Regina Maria a României Însemnări zilnice, Bucureşti, vol. V, Bucureşti, 2008, p. 242.)

Cu o rochie frumoasă de crep marocan, gri, cu o capă căptuşită cu argintiu şi un turban de aceeaşi culoare, a coborât Regina Maria a României pe peronul gării centrale din Varşovia – aşa cum au surprins-o fotografii vremurilor, inclusiv cel de la studioul Julietta din Bucureşti, care era de fapt – lucru pe care îl consemnăm pentru prima dată – un evreu polonez din Lwów (Lemberg). Amănunt redat de Regină personal. Numai că pozele făcute de el au fost însuşite de Agenţia Naţională Fotografică Poloneză, căreia acum trebuie să îi cerem aprobare de folosinţă, la rându-i obligând solicitanţii la plata drepturilor de folosinţă, ea însuşindu-şi în mod fraudulos drepturi de autor. Aceasta pentru că România nu are încă organizată o asemenea instituţie.

Pentru jurnalele poloneze a fost un veritabil spectacol întâlnirea cu acest personaj insolit, prin manifestare, spontaneitate, frumuseţe şi inteligenţă. Alegând cu gust unele din fotografiile făcute de fotograful personal al Reginei, săptămânalul – Illustrowany Kurier Codzienny – a alcătuit prin folosirea imaginilor vizitei un veritabil regal publicistic.

Prima impresie despre Varşovia: „un oraş mare şi frumos”.

Şeful statului polonez, preşedintele Stanisław Wojciechowski, îi pare a fi tinerei Regine: „un bătrân amabil, calm, care vorbeşte, oarecum, engleza, dar o înţelege bine. Vechiul nostru prieten, Piłsudski (Józef), era şi el prezent, ceea ce a însemnat o caldă întâlnire, şi de asemenea mulţi alţii care fuseseră la Sinaia şi care, în avalanşa de necunoscuţi, erau un fel de puncte negre”. (Idem, op. cit .p. 246)

Ochiul fin al Reginei, am spune un ochi de reporter versat, surprinde totul. Imaginile descoperite şi descrise sunt de-acum istorie. Istorie la cel mai înalt nivel. Şi cu ce personaje vom face cunoştinţă datorită Reginei care a intrat cu ele în contact direct! Păcat că timpurile crude postbelice au făcut ca vreme îndelungată rândurile aşternute atunci de regină pe hârtie, atmosfera surprinsă, trăirile sale şi reacţiile somităţilor statului polonez să rămână totalmente necunoscute de câteva generaţii de români dar şi de polonezi, indivizi care întotdeauna au dovedit a fi dornici să se re/vadă şi într-o oglindă străină. Dacă scrierile Reginei ar fi intrat la timp în circuitul cultural, poate alta ar fi fost receptarea reciprocă de atunci şi de acum. Ar fi avut alte străluminări, ar fi devenit, mai mult ca sigur, frecvent citată de publiciştii polonezi pe care i-am cunoscut a fi destul de avizi în a surprinde şi a reda modul în care străinii se raportează la ţara lor.

Azi putem spune că pentru patru, cinci generaţii au rămas necunoscute multe aspecte intime despre Polonia, oamenii şi liderii ei, aşa cum se prezentau aceştia în toată splendoarea în ochii unei Mari Doamne din perioada respectivă; în colbul vremii ni s-au ascuns judecăţi simţite despre cultura şi societatea poloneză, în ansamblul ei, inclusiv despre armată, biserică, despre principalele monumente de artă, despre chipeşa ofiţerime a acestui stat viguros, chiar şi despre spiritul naţional demn de invidiat. Câtă admiraţie vedem din partea Reginei pentru caii polonezi, pe care doar pictori de renume din această ţară i-au imortalizat cu har pe pânzele lor. Spiritul de amazoană din ea s-a trezit în mai multe rânduri la viaţă în pădurile poloneze, rămânându-i mult timp în minte acei cai. Chiar şi în manuscrisele ei am găsit, mai recent, mărturia că ulterior şi-a ales să cumpere unul din Polonia.

Câtă detaşare în manifestarea ei, în tonul admirativ exprimat de această Doamnă cu suflet mare, care a îndurat clipe dintre cele mai grele printre militarii români în Moldova, în 1917 şi 1918, în timpul Primului Război Mondial. Ea – Mama răniţilor – constată după câţiva ani de pace, că: „Armata (poloneză) arată eficientă şi bine echipată, trupele într-o condiţie extrem de bună, mai ales ofiţerii bine îmbrăcaţi şi mulţi dintre ei foarte arătoşi. În general, polonezii sunt o rasă de oameni frumoşi, înalţi, mulţi dintre ei distinşi, eleganţi, aristocratici, dichisiţi”. (Trei epitete, unul după altul, pe care nu le întâlnim atât de meşteşugit înserate în descrierile făcute altor armate. Nu mă înşel dacă afirm că descrierea e actuală. Iar Regina Maria, chiar a avut prilejul să vadă multe armate şi numeroşi militari! „Uniformele arată bine, ei au o ţinută elegantă şi deseori au ochi frumoşi. Soldaţii pe care i-am văzut sunt mai înalţi, arată mai bine şi sunt mai bine îmbrăcaţi decât ai noştri. Ei sunt mândri de armata lor şi fac foarte mult pentru ea”.

Nu doar imagini pentru un scenariu de film despre Varşovia ne sugerează Regina Maria, ci chiar oferă cadre vii, insolite, redă întreg climatul care o însoţea, surprinde atmosfera culturală şi interumană. Vedem clipă de clipă – să nu supun pas cu pas – expresia reuşind să fie degradată azi – cât de legată se simte de capitala Poloniei. Regina Maria nu spune un cuvânt că înaintaşii sau verii ei au fost cândva regi sau ţari peste aceste meleaguri. Iată un alt fragment din descrierile Reginei: „Străzile erau înţesate de lume care ne saluta, dar cu sobrietate, cu o anumită urmă de teamă de represiunea din trecut, care încă mai dăinuie asupra lor. Străzile sunt lungi şi late, clădirile mari impozante. În final, am mers pe un bulevard străjuit de copaci înverziţi (Aleje Ujazdowskie – N.M.), care arată cu adevărat frumos, aristocratic şi foarte occidental, şi unde îşi au casele sau palatele toate familiile de vază”. Sobrietatea străzii, religiozitatea polonezilor au fost reţinute şi de Iorga, în notele la care mă refeream. Blaga, în 1926, nu face nici o referire. Poetul ardelean vedea la Varşovia doar îngropat voievodul şi cocoşul metalic ce ţipa strident de pe o casă din Oraşul Vechi, unde locuia. Însemnările Reginei ating în mod cert perenitatea. Recunosc că şi mie mi-au lipsit aceste descrieri, în anii 70, când am scris, la rându-mi, în colecţia: „Ţări şi mari oraşe ale lumii” eseuldespre Varşovia; era perioada în care, siderat fiind de distrugerile pe care le suferise varşovienii în urmă cu trei decenii, când bombardamentele germane din timpul celui de al Doilea Război Mondial în care au distrus oraşul în proporţie de peste 80 la sută, m-a făcut să le punctez pe acestea. În anii 60 eram impresionat că se mai păstrau fragmente din metropola descrisă odinioară de Regina Maria, parcă spre ştiinţa posterităţii vitrege. (Nicolae Mareş, Varşovia, Editura Meridiane, Bucureşti 1972.)

Perechea regală a locuit la Palatul Łazienki, adorabil – cum scrie Regina – palatul fiind iniţial proprietate al ultimului rege polonez, Stanisław Poniatowski, situat în Parcul cu acelaşi nume, plin de verdeaţă, cu copaci frumoşi şi peluze de culoarea smaraldului. „Este înconjurat de canale tăiate drept şi copaci mari, falnici. Are un aspect solemn, dar totuşi cald, cu linii ample elegante şi cu acea artă grandioasă a monumentelor pe care o aveau în acele vremuri în care spaţiul, banii şi munca nu contau”. (Regina Maria, ibidem p. 247). Cu siguranţă, Regina – care se trăgea după mamă din os de ţari, din familia Romanovilor, n-a fost informată despre relaţia intimă (amoroasă) pe care monarhul polonez, ultimul suveran de pe tronul acestei ţări, a avut-o cu ţarina Ecaterina a Rusiei, cu care ar fi avut chiar un copil, şi nici despre insurecţia din noiembrie 1830, declanşată de tinerii ofiţeri polonezi împotriva înaintaşilor ei, cazarmă care se afla la numai câţiva paşi de zidurile Palatului frumos descris. Aici, s-a şi fotografiat, împreună cu regele şi gazdele poloneze. Nici casa compozitorului şi ministrului Ignacy Paderewski, pe care l-a cunoscut în 1919 la Paris, cum am amintit mai sus, şi care se află la nici douăzeci de metri. După război ea a fost transformată în Muzeu. (Nicolae MAREŞ)