• Festivitatea de absolvire la Facultatea de Ştiinţe Economice din Bucureşti, promoţia 2019
Miercuri, 26 iunie 2019, în Amfiteatrul A6 din Campusul Didactica s-au desfăşurat festivităţile de absolvire a studenţilor şi masteranzilor Facultăţii de Ştiinţe Economice Bucureşti, promoţia 2019. S-au reunit pentru acest eveniment absolvenţii celor trei programe de studii de licenţă ale Facultăţii: Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Marketing şi Management. De asemenea, absolvenţii programului de master Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri s-au reunit pentru a-şi lua rămas bun de la colegi şi de la cadrele didactice care i-au îndrumat pe parcursul celor doi ani de studii.
Cele două evenimente s-au desfăşurat într-un cadru emoţionant, în prezenţa unei asistenţe numeroase, formate din studenţi, cadre didactice, părinţi, prieteni şi apropiaţi ai absolvenţilor. Decanul Facultăţii, prof.univ.dr. Zenovic Gherasim, a subliniat importanţa evenimentului, atât pentru studenţi, cât şi pentru masteranzi, şi a înmânat absolvenţilor câte o Diplomă de merit.
Reprezentanţii conducerii Facultăţii i-au felicitat pe absolvenţi şi pe părinţii acestora pentru faptul că au ales să urmeze cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice Bucureşti din Universitatea Spiru Haret şi că au reuşit să finalizeze studiile de licenţă la nivelul standardelor de calitate ale învăţământului superior. Au fost adresate absolvenţilor cuvinte de încurajare împreună cu urări de succes în carieră.
Majoritatea studenţilor au menţionat sprijinul primit de la cadrele didactice pe toată durata studiilor şi au apreciat sistemul modern în care s-a desfăşurat procesul didactic. Ei sunt convinşi că toate cunoştinţele dobândite vor fi utile în viitoarea lor carieră.
Alţi vorbitori le-au reamintit absolvenţilor că au colegi mai mari, membri ai aceleiaşi comunităţi haretiste, care ocupă deja posturi cheie în întreprinderi publice, companii multinaţionale, bănci şi alte instituţii financiare, toate categoriile de organizaţii economice şi instituţii publice. Drumul parcurs în formarea ca specialişti le va deschide numeroase căi pentru creşterea veniturilor şi o calitate a vieţii mai bună. În acelaşi timp, majoritatea vorbitorilor au reamintit absolvenţilor că educaţia se realizează pe tot parcursul vieţii. Pentru creşteri şi mai importante ale veniturilor este recomandat să fie urmate programe de master. Universitatea Spiru Haret are aprobate programe de master pentru fiecare dintre specializările economice. Aceste programe oferă competenţe pentru poziţiile de vârf din ierarhia organizaţiilor publice sau private. Astfel, prodecanul Facultăţii, conf.univ.dr. Mariana Iatagan, le-a adresat invitaţia de a colabora în continuare la programele de master ale Facultăţii, în domeniile contabilităţii, marketingului, manage-mentului sau finanţelor.
A fost amintită importanţa învăţării permanente, inclusiv în contextul unei pieţe a muncii în continuă schimbare. Cadrele didactice prezente şi-au manifestat disponibilitatea pentru a rămâne în contact cu absolvenţii, indiferent de traiectoria pe care aceştia o aleg în continuare. S-a reamintit rolul pe care l-au avut unii dascăli în angajarea absolvenţilor din promoţiile anterioare în posturi adecvate. De asemenea, există interesul Universităţii Spiru Haret de a colabora cu absolvenţii în cadrul unor parteneriate pentru accesarea şi derularea proiectelor finanţate de Uniunea Europeană.
Diplomele, florile şi zâmbetele calde au fost ingredientele de bază ale acestei festivităţi. Foto-grafiile care au urmat evenimentului probează încă o dată relaţia strânsă între profesori şi studenţi la Universitatea Spiru Haret.
Urarea care le-a plăcut foarte mult absolvenţilor a fost: MULŢI BANI ÎN CARIERĂ!(Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ, responsabil PR al Facultăţii de Ştiinţe Economice Bucureşti)
• Ultimul clopoţel la Facultatea de Ştiinţe Economice, Câmpulung
La Facultatea de Ştiinţe Economice din Câmpulung a avut loc sâmbătă, 29 iunie, cursul festiv Ultimul clopoţel. Cu această ocazie, după intonarea imnului Gaudeamus, decanul facultăţii, conf. univ. dr. Laurenţia Avram, a felicitat proaspeţii absolvenţi şi i-a încurajat să-şi continue studiile, urmând cursurile de masterat.
Îndrumătorii de an, respectiv, conf univ dr. Odi Mihaela Zărnescu şi conf. univ. dr. Viorina Bragă, au strigat catalogul pentru absolvenţii studiilor de licenţă Contabilitate şi informatică de gestiune şi absolvenţii studiilor de masterat Contabilitate şi managementul afacerilor. După acest moment, s-a predat cheia, simbol al continuităţii învăţământului superior, unui reprezentant al studenţilor din anul II. La finalul festivităţii, s-au realizat fotografii şi ne-am bucurat împreună de reuşita acestui eveniment. (Cristina NĂFTĂNĂILĂ)