O lume albă…

Doamna Maria Rădulescu e unul dintre oamenii care au făcut toată viaţa aceeaşi meserie, cu pasiune. E ipsosar de când avea 20 de ani şi azi, la 84 de ani, continuă să lucreze în atelierul său de pe calea Griviţei nr. 35, vizavi de Universitatea Naţională de Arte. Atelierul trece neobservat, fără să dea vreun indiciu cu privire la ce se petrece înăuntru. O mare de statui albe, din ipsos.
Cei mai fideli dintre clienţii doamnei Rădulescu sunt şcolile de arte. Pentru ele face capete, mâini, urechi şi alte părţi ale corpului după care elevii învaţă să deseneze, cu alte cuvinte, după modelele de ipsos la scară mare realizate în acest atelier. Preţurile sunt modice, între 30 şi 50 de lei bucata. Craniile şi nudurile de bărbaţi, cu muşchi bine reliefaţi, se vând cel mai bine în rândul medicilor.

Cea mai intensă perioadă de când practică meseria de ipsosar a trăit-o pe vremea când majoritatea arhitecţilor şi meşterilor din Bucureşti erau pe şantier la Casa Poporului. Acolo a lucrat la ornamente care acum se găsesc în interiorul Palatului Parlamentului. Are amintiri frumoase din acea perioadă, dar şi unele mai puţin plăcute: „Mi-au degerat picioarele. Munca era grea şi condiţiile grele. Am lucrat şi-n camere din Casa Poporului şi-n Ministerul Apărării Naţionale, unde am petrecut cea mai mare parte din timp.” Din cauza frigului a făcut reumatism şi timp de şapte ani, până când a cumpărat spaţiul din calea Griviţei nr 35, a stat acasă şi s-a recuperat, cât de cât. Deşi după 1989 ar fi putut să rămână acasă şi să-şi vadă liniştită de anii de pensie, când s-a simţit mai bine, Maria Rădulescu a revenit la muncă. În prezent, este ajutată în atelier de Elena Moroşanu, care, printre altele, a pus umărul şi la restaurarea unor clădiri, unele de patrimoniului naţional. Despre energia doamnei Maria are numai cuvinte de laudă, „Această bucurie de a fi utilă societăţii şi oamenilor din jur îi dă putere lui tanti Maria şi, pur şi simplu, o ţine în viaţă,” spune scurt şi la obiect Elena. (C.V.)