O insulă de spiritualitate

Într-o lume din ce în ce mai agitată, uităm adesea să respirăm, să ne tragem sufletul (şi mintea), să zăbovim cu gândul la lucruri cu adevărat importante, esenţiale pentru condiţia noastră de om.

Insulele de spiritualitate sunt mai puţine, iar cei care o alcătuiesc se simt cumva anacronici, în acest secol al frământărilor, al agresivităţii, al răsturnării valorilor.

Poate şi de aceea, clipele de pace adevărată ajung să reprezinte tot atâtea clipe de mirare bucurată, de liniştire neaşteptată a spiritului.

O asemenea „insulă” a reprezentat ediţia a XII-a a Colocviului de la Putna, desfăşurat în perioada 23-26 august la prima mănăstire ctitorită de Ştefan cel Mare, în urma sfatului primit de la Daniil Sihastrul.

Tema din acest an, deosebit de generoasă – Unitatea de limbă, credinţă şi neam. Sensul culturii române –, a atins (şi) problema spinoasă a unităţii, pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebărilor cotidiene ale unei perioade dificile, când ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. Fără nicio nuanţă patriotardă sau fals festivistă, zilele de sfârşit de vară petrecute în Casa domnească a Mănăstirii Putna au prilejuit oamenilor de cultură prezenţi să discute la un nivel înalt despre multiple domenii: limba română, istorie, teologie, literatură, filosofie, antropologie, muzică, film, arte plastice, critică de artă etc. Departe de a exista un acord perfect între conferenţiari, discuţiile, controversele, intervenţiile permanente au dovedit încă o dată că „disputele” au substanţă atunci când sunt purtate pe un ton civilizat, cu argumente de fiecare parte, cu răbdarea de a asculta, de a descoperi adevăruri şi în ceea ce rosteşte „adversarul” de idei. Sprintene sau mai lente, prezentările celor veniţi de pe toate teritoriile României Mari au ridicat la rampă probleme extrem de acute ale zilelor noastre, aproape toate avându-şi originea în istoria deloc comodă a românilor, dar şi în prezentul delăsător. Glasuri din Bucovina pierdută, din Basarabia, din Moldova de dincoace de Prut, din Ţara Românească, Dobrogea sau Transilvania s-au făcut auzite şi au trezit în noi, cei prezenţi, sentimente, gânduri şi întrebări deopotrivă dureroase şi luminoase. Aproape totul era amestecat – nu ştiai spre ce pagină să te apleci mai întâi, dacă să te laşi pătruns de tristeţe sau de optimism, de adevăr sau de speranţă, de luciditate sau de visuri. Probabil, de toate la un loc.

Editura Fundaţiei România de mâine a participat cu mare bucurie la acest eveniment şi a prezentat Colecţia Centenarul Marii Uniri, iniţiată în noiembrie 2017. De asemenea, a fost lansat volumul Generaţia Marii Uniri. Repere istorice, cea mai recentă apariţie a colecţiei, volum coordonat de prof. univ. Viorica Moisuc. Cartea a trezit, aşa cum era de aşteptat, un interes crescut atât în rândul istoricilor, cât şi al specialiştilor în alte domenii.

Colocviul de la Putna a făcut, fără nicio îndoială, loc speranţei. În cazul în care ne mai întrebam dacă există oameni responsabili, cu suflet, dar fără patimă, cu minte limpede şi dăruită, profesionişti în meseria lor şi, în acelaşi timp, patrioţi (cu toată devalorizarea acestui cuvânt), în aceste zile am putut să ne dăm un răspuns: da, ei există. Şi trebuie aduşi în faţă, lăsaţi să vorbească în faţa unui microfon uriaş, pentru ca ideile, propunerile şi soluţiile lor să ajungă la cât mai mulţi, până când se vor transforma într-o realitate frumoasă, inteligentă.

Cultura este singura care ne poate salva. (Odilia ROŞIANU, director Editura Fundaţiei România de Mâine)