O amintire despre Radu Câmpeanu din vremea când politicienii erau altfel

Sfârşitul lunii februarie 2022 înseamnă pentru marea majoritate dintre noi suferinţe suplimentare în faţa greutăţilor de neimaginat pe care le avem de înfruntat. Pandemia, o realitate probabil obiectivă, aduce suferinţe pe care scumpirile de tot felul le triplează. Pentru suferinţele determinate de pandemie poate că nu avem cui să reproşăm ceva. Dar pentru scumpirea fără logică şi fără limite ştim pe cine să dăm vina: politicienii vremurilor de astăzi. Un gând răzleţ şi o întrebare firească apare dintr-o dată: aşa au fost oare mereu politicienii? Dacă suntem în luna februarie, unii ni-l vom reaminti pe Radu Câmpeanu, care era născut pe data de 28.

Pentru a scoate în evidenţă diferenţa dintre politicienii de astăzi şi cei „ din alte vremuri”, mai exact politicienii sfârşitului de secol XX, voi prezenta cititorilor publicaţiei Opinia Naţională articolul <Unitate şi acţiune> apărut în revista emigraţiei române Buletin de Informare pentru Românii din Exil (B.I.R.E.) nr. 751 din 16 februarie 1982, scris de regretatul senior Radu Câmpeanu.

Să vorbim mai întâi despre asemănări între politicienii români de astăzi şi cei de atunci. Da, probabil că în filonul genetic al fiecărui popor sunt elemente care dau o linie directoare comună peste generaţii. Un mare sociolog scria recent despre „blestemele naţiei române”. Atunci, ca şi acum, observăm o fragmentare politică exagerată. Seniorul Radu Câmpeanu o numeşte elegant în articol „lipsa unităţii structurale a emigraţiei române”. Marile axe ale diferenţierii erau atunci, ca şi acum „ marile orientări româneşti sau europene”, poziţionarea doctrinară de dreapta, de centru sau de stânga, orientarea monarhistă sau republicană. Ceea ce ne atrage însă atenţia este acceptarea de către seniorul liberal a tuturor opţiunilor posibile, inclusiv cele de stânga sau cele naţionaliste. Aici este o mare deosebire: atunci politicienii ştiau că sunt diferiţi şi nu se puteau reuni, dar se acceptau reciproc, recunoşteau dreptul la existenţă al celorlalţi.

Articolul menţionat semnat de Radu Câmpeanu scoate în evidenţă însă câteva diferenţe majore între politicienii de atunci şi cei de astăzi. Din textul articolului apare ideea de unitate de acţiune „relativă” în „cazuri precise”. În termenii de astăzi ar fi vorba de unitate limitată în timp pe proiecte concrete. Diversitatea de opinii şi soluţii nu trebuie să oprească politicienii în căutarea unor căi de unitate atunci când situaţia impune consens. Iar Radu Câmpeanu a ştiut ca în multe momente cheie, atât în emigraţie cât şi la revenirea în ţară, să găsească soluţiile unui consens necesar şi util. Pentru acesta se impune să nu fie tăiate toate căile de comunicare. Dacă lupta rămâne în limita dezbaterii de idei pe principii doctrinare, între politicieni va rămâne respectul capabil să genereze momente de unitate relativă, conjuncturală. Aşa era atunci. Din păcate astăzi asistăm de prea multe ori la confruntări care nu mai au ca referenţial doctrina, aşa cum era atunci, ci interesele de grup.

Cel mai important aspect care ne atrage atenţia în articol este legat de temele pentru care era obligatorie unitatea la acel moment. Nu era vorba de lupta pentru putere, de avantaje materiale pentru politicieni, de mărire şi glorie pentru semnatarii unor documente. Nu, nu era nimic din toate acestea pe care le găsim în zilele noastre în calitate de obiect al unităţii politicienilor. Radu Câmpeanu era îngrijorat şi dorea unitatea emigraţiei pentru probleme vitale ale fiecărui locuitor al ţării: problema alimentară şi pedepsele penale exagerate pentru abateri de la disciplina muncii. Ambele formează ceea ce în termenii de astăzi numim condiţia cetăţeanului simplu. Argumentaţia din articol ţine de condiţiile concrete în care putea să acţioneze în 1982 emigraţia română. Vreau să remarc însă încă un aspect: grija faţă de omul simplu nu avea în vedere alegeri foarte apropiate. Emigraţia din acel an nu ştia când vor mai fi alegeri libere în România. Mulţi dintre emigranţi trecuseră la cele veşnice în aşteptarea revenirii la democraţie. Proiectul de unitate al emigraţiei îndreptat direct către interese vitale ale cetăţenilor României putea să nici nu fie cunoscut de beneficiari. Numai că politicienii acelor vremuri doreau să fie efectiv utili românilor şi României, fără să aştepte automat avantaje din acţiunile lor. Poate că ar fi util să inventariem câte astfel de proiecte de unire a forţelor politice întâlnim într-o ţară democratică, România la începutul secolului XXI.

Să citim relaxaţi textul articolul ataşat şi să ne amintim că în generaţia lui Radu Câmpeanu au existat şi altfel de politicieni decât cei de astăzi. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)

Unitate şi acţiune

Unitatea exilului a constituit unul din subiectele cele mai discutate de peste 35 de ani de când valuri de refugiaţi au venit continuu să sporească diaspora română. Faptul că unitatea nu s-a realizat într-o formă structurată nu este de mirare când ştim că în microcosmosul românesc din afara ţării există aceleaşi tendinţe diferite ca şi în marile democraţii în care ne-am găsit adăpostul fugind de urgia totalitară. Lipsa acestei unităţi structurate nu trebuie să ne descurajeze căci numai un regim totalitar încearcă să ascundă contradicţiile sale fundamentale sub opresiunea unei unităţi formale. Avem opţiuni economice şi sociale diferite după cum adoptăm una din marile orientări româneşti sau europene după cum ne situăm pe plan politic la dreapta, la centru sau la stânga sau după cum suntem monarhişti sau republicani. A impune o unitate în aceste domenii nu poate decât să ducă la paralizia tuturor forţelor care se manifestă în exil.

De altfel, în ce ar consta interesul acestei unităţi în domenii în care nu se pot face decât studii şi nu se poate nicidecum acţiona în mod practic. Posibilităţile de acţiune împotriva regimului din ţară şi a regimurilor din întreaga Europă de Centru şi de Est evoluează în funcţie de evenimente şi permit în cazuri precise să putem realiza o unitate relativă pe care trebuie să fim conştienţi că nu o vom putea regăsi de fiecare dată şi de care nici nu este nevoie în toate cazurile.

Actualmente, acţiuni imediate se impun şi pot da rezultate în două domenii – cel alimentar şi cel sindical.

În domeniul alimentar, românii şi asociaţiile româneşti din ţările occidentale care importă alimente din RSR pot cere autorităţilor guvernamentale şi organizaţiilor profesionale (camere de agricultură, sindicate de crescători de vite etc.) din aceste ţări să suspende nemijlocit şi până la viitoarea recoltă importul acelor produse care lipsesc total sau parţial în România.

Pe plan sindical trebuie cerută abrogarea decretului no. 400 din 29/XII/1981, publicat în BIRE no. 750/1/II/1982 şi care impune salariaţilor pedepse de la trei luni la 20 de ani închisoare cu confiscarea parţială a averii şi pierderea drepturilor civile, în caz de abatere de la disciplina muncii. Asemenea măsuri sunt în contradicţie flagrantă cu acordurile semnate de RSR în cadrul Organizaţie Internaţionale a Muncii. Aceste încălcări trebuie aduse la cunoştinţa sindicatelor din Occident cerându-le să intervină direct sau prin guvernele ţărilor respective, pentru a sili căpeteniile RSRului să înceteze una din cele mai fioroase exploatări ale clasei muncitoare. Conjunctura actuală permite obţinerea unor rezultate în aceste domenii. RSR-ul şi-a menţinut invitaţia ca viitoarea conferinţă de Securitate şi Cooperare în Europa să se întrunească la Bucureşti. Pe piaţa internaţională creditul său este compromis datorită amânării plăţilor în curs de negociere.

Reuşita demersurilor pe care le putem întreprinde va depinde însă în mare parte de opinia publică internaţională pe care trebuie să o convingem că este inadmisibil ca datoriile RSR-ului către Vest să fie plătite luând oamenilor pâinea de la gură sau transformând pe muncitorii din România în ocnaşi. Fiecare din noi o poate face adresându-se verbal sau în scris ziarelor şi personalităţilor politice, economice, sindicale, culturale sau ştiinţifice pentru care drepturile  omului au un sens.

Fiecare dintre noi poate întreprinde această acţiune singur. Acţiunile tuturor creează unitatea. (Radu Câmpeanu)