Nume bizare

O zi de bătut la pas oraşul nu este suficientă pentru a putea surprinde inventivitatea românului, când vine vorba de analogii între numele unor străzi şi imaginea acestora.

În Bucureşti, am identificat în jur de 180 de nume amuzante, hidoase sau total lipsite de inspiraţie pentru intrări, alei şi străzi, în concepţia mea bizare. Vă propun în continuare o mică aventură pe câteva dintre aceste străzi.

Am pornit la drum înarmat cu aparatul foto şi cu încrederea că o să pot aduce în viaţa dumneavoastră un strop de haz.

La început a fost cuvântul, apoi omul, apoi strada. Nu şi mintea omului, cea de pe urmă! Asta pot spune, când Consiliul General al Municipiului Bucureşti hotărăşte soarta propunerilor de atribuire sau schimbare a denumirii străzilor, primite de la Prefectură. Acolo, Comisia de Atribuire Denumiri a Municipiului Bucureşti, formată din istorici, muzeografi şi specialişti în nomenclatură urbană, verifică dacă denumirea propusă este potrivită şi avizează favorabil sau nu dosarul.

Într-un caz, au aprobat favorabil ca o intrare să poarte numele de Protonilor. Cu alte cuvinte, de ce ar putea o stradă sau o intrare să aibă numele unei particule elementare şi stabile, cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen? Nu vă pot răspunde, dar putem intui de ce au ales numele de Somnului pentru o altă intrare. Aici, scârba muncitorilor a fost atât de mare, încât până şi pe inginerii constructori i-a apucat somnul. Pe strada Lanternei am fost ceva mai norocos. Ieşise soarele şi nu a fost nevoie să folosesc blitzul. M-a mirat ca o stradă să se cheme Turnătorilor, după toată vâlva de acum trei decenii. Pe intrarea Calităţii am zăbovit aproape un sfert de ceas, ca să înţeleg în ce constă calitatea la români. Reţeta ar fi mult praf, câteva gunoaie, spaţii verzi pregătite de sacrificiu şi macarale, ce vor schimba peisajul cât ai zice peşte. Eu nu am zis peşte, că avusesem somnul mai devreme în traistă, ci am zis Speranţei, că e tot un fel de noroc la pescuit. Dincolo de celebra piesă a Corinei Chiriac, Strada Speranţei e o tristeţe de nu te vezi om cu om. Mai bine zis, ce a rămas din Speranţei, căci şi aici, ca în multe alte locuri, casele tradiţionale cu un cat sau două ale oraşului lui Bucur, din vechiul Regat, sunt dislocate şi aruncate precum măselele stricate. Pe fostul lor amplasament se înalţă adevăraţi colţi ai rechinilor imobiliari. Speranţa merge mână în mână cu Inocenţa. Am făcut şi aici două fotografii, pentru când va fi să merg mai târziu pe strada Reînvierii. Inocenţa, probabil ultima redută a Bucureştiului. Aici, muncitorii, care lucrau de zor la reabilitarea termică a unui bloc, puţin săltat peste nivelul de înălţime al zonei, păreau extrem de fericiţi să devină subiecţii principali ai povestirii mele, dar nu a fost aşa. Vedeta incontestabilă a povestirii este Strada Fetiţelor. Decupată din alte vremuri, strada aminteşte de celebrul cartier al Capitalei, respectiv, de cartierul Dudeşti. Am ales să închei povestea cu străzi cu nume ciudate pe Lucifer. Contrast puternic între casele de aici şi bolidul îngerilor căzuţi, ce strâng birul peste întreaga suflare. În urma lor un drac canin m-a făcut să revin la sentimente mai bune, adică la ultimul drum (Doamne iartă-mă!). Ultima stradă cu nume bizar: Drumul Binelui. Nici pe aici nu merg câinii cu covrigi în coadă, dar un cartier rezidenţial pare să îşi înalţe capul atotputernic peste aspectul de periferie rurală şi imposibilă … (Ciprian C. VASILESCU)