*Autor: lector univ. dr. Mădălina BELOUS
•Inspecţia şi controlul alimentelor de origine animală – produsele lactate, mierea şi ouăle.
•Inspecţia şi controlul alimentelor de origine animală – Ghid de lucrări practice.
Programul de studii al Facultăţii de Medicină Veterinară este integrat în planurile strategice de dezvoltare ale Universităţii Spiru Haret, promovând un echilibru eficient şi constructiv între latura academică – reprezentată prin procesul didactic şi aspectele ce vizează cercetarea ştiinţifică dar şi de a genera şi transfera cunoaştere către societate, prin formare iniţială şi continuă la nivel universitar şi postuniversitar. Misiunea Facultăţii de Medicină veterinară din structura Universităţii Spiru Haret este de a forma specialişti – medici veterinari capabili să facă faţă cerinţelor crescânde ale economiei de piaţă, supravegherii sănătăţii animalelor şi asigurării securităţii şi siguranţei alimentare a populaţiei în condiţiile creşterii schimburilor de pe piaţa produselor alimentare de origine animală şi totodată să se integreze în activitatea complexă sanitar-veterinară naţională şi europeană. În contextul acestor noi orientări, au apărut două cursuri noi, având ca obiective principale: cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază ale domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională, precizarea tehnicilor adecvate identificării şi tratării bolilor medicale şi chirurgicale precum şi îngrijirii ante şi post operatorii; precizarea metodelor epide-miologice adecvate identificării bolilor transmisibile, inclusiv a zoonozelor; precizarea etapelor controlului sanitar veterinar al produselor şi subproduselor alimentare, inclusiv a analizei HACCP, şi evaluarea riscurilor de origine alimentară pentru sănătatea publică. Clasificarea şi descrierea acţiunii produselor medicinale veterinare şi biocide, caracteristicile, asocierile posibile, incompatibilităţi, reacţii secundare şi adverse precum şi perioada de interzicere pentru consum.
În curs de apariţie (în luna ianuarie a acestui an):
*Autor: lector univ. dr. Mădălina BELOUS
• Inspecţia şi controlul alimentelor de origine animală – carnea, peştele şi fructele de mare.
• Autocontrol, audit şi inspecţie în unităţile de procesare. Studii de caz.
* Autor: lect. univ. dr. Valentina MĂRĂSCU, cadru didactic asociat la Facultatea de Informatică şi Inginerie a Universităţii Spiru Haret
• Metode computaţionale în ştiinţele naturii. Având în vedere ritmul accelerat al progresului ştiinţific şi nevoia tot mai mare de abordări interdisciplinare, noul curs vine în întâmpinarea nevoii critice de material documentar de referinţă actualizat. Lucrarea va avea, cu siguranţă, dincolo de caracterul inedit şi de noutatea conceptelor, un impact profund asupra comunităţii ştiinţifice, contribuind la avansarea cunoaşterii în domeniul ştiinţelor naturii.