NICOLAE TITULESCU – INEDIT

I.

Cercetând mai atent unele manuscrise de la Biblioteca Academiei Române, Am constatat, recent, existența, în colecțiile ei, a multor documente inedite insuficient sau deloc cercetate, în ultimul timp (probabil și pentru faptul că intrarea și fotografiatul materialelor, chiar și pentru cercetători, se face cu o plată, cred, piperată pentru vremurile noastre!). Cu reală satisfacție am reținut că o mare parte dintre aceste manuscrise sunt de o valoare remarcabilă pentru istoria culturii românești, unele privind opera unor creatori de seamă români și străini. Am o listă mare de documente și de nume care mi-au intrat în atenție: de la Blaga la Rebreanu și Elena Văcărescu ori de la Titulescu la Gafencu și Victor Cădere, ca să mă refer, concret, numai la două domenii mai apropiate de preocupările mele. O spun, de la început, că nu voi precupeți nici un efort pentru a pune cea mai mare parte din ele cât mai grabnic în valoare, în paginile presei noastre și –  unele –  chiar în volum.

Mai înainte de prezentarea materialului inedit legat de viața marelui diplomat Nicolae Titulescu doresc să amintesc și să salut eforturile notabile făcute de-a lungul timpului de autorii unor cărți prestigioase  apărute sub auspiciile Fundației Europene Titulescu. Încep cu președintele ei,  prof. univ. dr Adrian Năstase,  și cu fostul director executiv, dr. George G. Potra, trecut la începutul anului 2016 la cele veșnice, pe care se cuvine să îl omagiem de fiecare dată când vom vorbi sau îl vom evoca pe  Titulescu. O fac și cu acest prilej. Am scris, în nenumărate rânduri, despre aportul celor doi la cunoașterea lui Titulescu, însă ar fi momentul de a aminti și despre alte contribuțiile de-a lungul timpului. Printre ele, cele ale istoricul Constantin I. Turcu, care, cu sprijinul fostul ministru, scriitorul George Macovescu, a tipărit în vremuri grele multe pagini din opera titulesciană, inclusiv cu participarea ilustrului diplomat Ioan Voicu, azi renumit universitar peste graniță, specialist în problematica multilaterală în plan istoric și contemporan pe arena internațională. Nu pot să nu îl evoc și pe fostul diplomat și profesor la Paris și Helsinki, Ion Stăvăruș, care a adus în țară o seamă de manuscrise și documente care i-au aparținut marii înaintașe Elena Văcărescu, documente care au stat la baza multor lucrări de referință. Paginile respective au fost depuse, acolo unde le era locul cel mai potrivit: la Ministerul Afacerilor Externe, respectiv, la Academia Română. Azi nimeni nu mai știe numele celor care au făcut acest veritabil act de cultură și care nu mai este continuat… Bun și acest prilej aniversar pentru a reaminti cu pioșenie numele de mai sus!

II. „Dezvăluire” un eveniment teatral la Craiova, cu participarea, ca actor amator, a  elevului Nicolae  Titulescu

În 23 martie 1900, elevul din clasa a VII-a a Liceului Carol din localitate, Nicolae Titulescu, cel care cu trei săptămâni mai înainte împlinise 18 ani (născut la 4 martie 1882), a  susținut, împreună cu colegii săi de clasă, o reprezentație extraordinară de binefacere pentru strângerea de fonduri necesare atât Bibliotecii școlii cât și Muzeului acestui lăcaș de învățământ. Nu știu dacă din truda lor mai dăinuie vreun dram de agoniseală, după cum nu știu dacă de-atunci s-au mai organizat asemenea manifestări la Craiova sau prin alte orașe din țară?! Istoricii teatrului din Bănie ar trebui să răspundă la această întrebare, fie și după trecerea a mai bine de un secol de la eveniment, prilej de a fi adus în atenție și de ei, împreună cu alte contribuții legate de cele întâmplate atunci.

Afișul, tipărit, cu litere negre pe un eșantion de mătase roz-liliachiu, de o casă editorială din localitate în condiții artistice de aleasă ținută pentru începutul secolului XX, rămâne drept un frumos document pentru istoria afișului publicitar român. El a constituit, probabil, o ofrandă dragă inimii tânărului licean și a familiei sale, neîndoielnic a tuturor protagoniștilor evenimentului, de vreme ce s-a păstrat mai bine de un secol acest exemplar (o fi unic?). E drept, ascuns în colbul manuscriselor Bibliotecii Academiei Române. Sau poate din această pricină?

Cunoscând bine istoria afișului european, pot afirma că dacă alte popoare ar fi avut un asemenea exemplar, de la începutul secolului trecut, l-ar fi expus, probabil, într-o ramă de aur în instituțiile de profil. De aceea nu știu dacă la Teatrul din Craiova a fost sau este afișat. Mai mult ca sigur, la Casa Titulescu din capitală, în cea mai importantă clădire titulesciană, și-ar putea găsi locul potrivit. E bine că se păstrează mărturia respectivă, achiziționată în 1991 de forul academic român! Pentru a se reține „pioșenia” la români, menționez: odorul respectiv se păstrează într-un plic anost, alături de alte documente prețioase, depozitat fiind printre zecile de mii de manuscrise. (BAR – cota: A-3633 (1-9).)

Evenimentul teatral

Aflăm din cuprinsul afișului cu pricina în ce a constat reprezentația teatrală din 23 martie 1900 de la Craiova. Astfel, știm exact, cine au fost protagoniștii spectacolului, cine erau invitații și chiar prețul biletelor puse în vânzare. Nu știm cum s-au realizat profesional, în anii care au urmat, elevii-actori, crema tineretului craiovean de atunci. Aceasta ar putea constitui un alt subiect demn de a fi cercetat. (Sigur niciunul din ei n-a devenit fotbalist, căci am fi știut cu siguranță!)

Cert este că mediul școlar și civic în care a trăit  și s-a format viitorul bărbat de stat român, Nicolae Titulescu, era de mare ținută intelectuală și patriotică, dovadă programul inspirat și variat al manifestării prezentate: drama istorică – Cetatea Neamțului de Vasile Alecsandri (de la moartea căruia se împlineau douăzeci de ani), cu implicarea actorului Al. Demet.(rescu), probabil regizorul spectacolului, dar și a comediei semnată de V. A. Urechia: Călușul – Viața studențească. Sub conducerea profesorului de muzică Mihăilescu au fost susținute de Corul Liceului: arii, coruri și numere de balet, menționate fiind, în ordine: Dansul mateloților, Banul Mărăcine, Românul și Hora Ielelor. Biletele s-au vândut diferențiat, de la 2 lei pentru elevi până la 30 de lei în loje pentru protipendadă.

Se pare că cele două piese jucate au fost numerele forte ale spectacolului. Elevului Nicolae Titulescu i s-a încredințat rolurile principale în ambele reprezentații.

Titulescu în rolul lui Sobieski din piesa Cetatea Neamțului de Vasile Alecsandri

Nuvela junimistului Costache  Negruzzi: Sobieski şi românii a stat la baza dramei colegului său de generație, Vasile Alecsandri, intitulată Cetatea Neamțului. Intriga a rămas aceeași pentru ambii autori. Cei nouăsprezece plăieși fiind înfățișați de nuvelist și dramaturg în lumini înălțătoare, ilustrând modestia și curajul dovedite de bravii oșteni moldoveni, în antiteză cu oastea leșească, condusă de regele polonez Sobieski, al cărui scop era de a cuceri prin forță meleagurile moldave pentru a fi date „în stăpânire” fiului său. Se repeta la indigou – am spune – ceea ce la 1497 încercase, la Codrii Cosminului, în Dumbrava Roșie, predecesorul său, Ioan Albert (Olbracht). Numai că acesta ar fi dorit să dăruiască Moldova fratelui său. Plăieșii moldoveni îi înfruntă pe năvălitori cu o demnitate sobră, de  mare ținută. Vitejia lor izvora, cu siguranță, dintr-o iubire sinceră și demnă față de țara lor atacată de dușmani, oștenii apărându-se până la unul în fortăreața cunoscută drept Cetatea Neamțului. Au făcut-o pentru a nu „nu zice cumva leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o țarină pustie”.

Credința și convingerea lor demne de toată lauda, inclusiv a polonezilor, îi determină pe plăieși să lupte cu mare dăruire și curaj, acceptând moartea ca pe un dat firesc, fără să fi fost impresionați de faima celui care despresuraseră nu cu mult timp în urmă, la 1683, Viena, din fața atacului turcesc. Aș sublinia că din punctul de vedere al contemporaneității, azi avem puse în lumină documente, aflate chiar în arhivele poloneze, care atestă că, la bătălia decisivă a lui Sobieski, din 12 septembrie 1683, acesta a  folosit, în acel moment hotărâtor pentru soarta Europei, și călărime  ușoară moldoveană – compusă din 31 de „steaguri moldoveneşti”, însumând 2.422 de călăreţi, care reprezentau 13% din  totalul cavaleriei regale poloneze. (Cf. Constantin Rezachievici, „Steagurile româneşti” din oastea lui Jan Sobieski în campania pentru eliberarea Vienei (1683), după un izvor polon, în „Revista de istorie”, XXXVI (1983), nr. 6, p. 620; ibidem – Rolul Românilor în apărarea Europei de expansiunea Otomană secolele XIV-XVI: evoluţia  unui concept în contextul vremii, Ed. Albatros, 1998.)

 Ar spune strategii contemporani: o contribuție importantă.

N-au avut parte Negruzzi sau Alecsandri să cunoască aceste fapte de neprecupețită valoare istorică în favoarea moldovenilor aflați în timpurile respective de la cei aflați în bejenie în Polonia!. Alta ar fi fost probabil și descrierea lor!

Personajul principal din piesa alecsandriană va fi fost jucat de elevul Nicolae Titulescu, lider intelectual al generației sale, cum se va dovedi la absolvirea liceului, când i-a fost decernat Premiul de onoare, după care își va lua zborul spre orașul lumină de atunci, la Paris. Cu siguranță a avut multe de învățat oratorul de mai târziu din pregătirea acestui rol, într-un „șantier” veritabil, actoricesc, sub îndrumarea unui profesionist de marcă, actorul-regizor: Al. Demet.(rescu).

Mai mult ca sigur, tânărul și receptivul abiturient, Nicolae Titulescu, a avut prilejul să conștientizeze  multe din manifestările vecinilor noștri polonezi, pe care îi va respecta și le va sări în ajutor la Liga Națiunilor, mai ales în relațiile lor cu Germania, în primul deceniu după recucerirea independenței de stat a Poloniei, și nu numai acolo, aș spune că în toate demersurile sale situându-se de partea vistulanilor. Nu s-a sfiit să le spună și multe adevăruri verde în față (s-o fi gândit oare la comportamentul lui Sobieski?), atunci când omologul său, colonelul Jozef Beck, clama fără nicio acoperire, îi putem spune și infatuare, că șeful diplomației românești ar fi avut cereri exagerate față de U.R.S.S. Caracterul cel drept al lui Titulescu ne apare în toată splendoarea, inclusiv spre amurgul vieții, când avea să conchidă că în relațiile bilaterale dintre București și Varșovia, prietenia dintre cele două țări trebuia să se bazeze pe „o înțelegere clară”, considerând încă din tinerețea sa ministerială că: alianța româno-polonă este „o necesitate”. A spus și vitală. Vorbea în el un suflet de plăieș?

Pașapoartele deținute de Titulescu și soția sa în timpul Primului Război Mondial

După înfrângerea de la Turtucaia și intrarea trupelor germane în București, la începutul lui decembrie 1916, profesorul universitar și demnitarul român se retrage la Iași. În amintirile sale, Constantin Argetoianu descrie manifestarea lui Take Ionescu și a lui Nicolae Titulescu la Iași. Din perspectivă contemporană putem spune că cei doi politicieni au prefigurat corect existența unor posibilități de implicare din străinătate pentru apărarea cauzei românești. Se va dovedi a fi corectă intuiția lor mai ales în 1918, când, împreună cu  alte personalități române, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille și alții, înființează Comitetul Național Român de la Paris, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională. C.N.R. a fost recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române, inclusiv de emigrații polonezi din capitala Franței sau din Viena, care aveau comitete similare, acestea intrând în relații directe de conlucrare, promovând – la începutul anului 1919 – ideea stabilirii de relații diplomatice bilaterale româno-polone, ca o necesitate.

De relevat că Nicolae Titulescu a început să acționeze pentru dobândirea documentelor legale de călătorie în Franța, pentru el și pentru soție, încă de la sfârșitul lunii decembrie 1916.

Pașaportul eliberat deputatului și profesorului universitar Nicolae Titulescu a fost cel prezentat mai jos, inclusiv cu descrierea semnalmentelor sale. Locul eliberării este Prefectura Poliției din Iași, iar data eliberării: 22 decembrie 1916, așadar la scurt după venirea cuplului Titulescu în capitala Moldovei.

La 4 ianuarie 2017, Nicolae și Ecaterina Titulescu obțin și viza necesară acordată de la Legația franceză, iar la 8 ianuarie și de la cea rusească, pentru deplasare în străinătate din motive de „sănătate”. Destinație: Franța – cu deplasare prin Chișinău, Odessa, Kiev, Petrograd și, în continuare, prin Suedia, Norvegia și Anglia. Un drum, din care se păstrează numai etuiul dintr-o stofă ieftină oferit de hotelul Metropol din Moscova, locul în care au fost mai mult ca sigur găzduiți. Știm că  voiajul respectiv era un calvar plin de peripeții pentru toți cei care se încumetau la o asemenea evadare din Iașiul plin de suferință și de nesiguranță!

În pașapoartele celor doi se păstrează o declarație, completată în limbile română și franceză; din partea autorităților rusești le-a fost încredințată scrisoarea deschisă de mai jos, redactată în limba rusă. Interesant: cu antetul misiunii din București. (Nicolae Mareș)