NICOLAE MAREŞ. FIUL LANCRĂMULUI ŞI ACTIVITATEA SA ÎN MULTIPLE IPOSTAZE

Predoslovie de Prof. univ. dr. Mircea POPA

Organizat în fiecare an, cu o regularitate de ceasornic, în prima săptămână a lunii mai („Risipei se dedă Florarul”) în cadrul mirific de la Lancrăm-Sebeş, acolo unde a venit pe lume poetul Poemelor luminii şi unde s-a întors pentru a-şi dormi somnul de veci, Festivalul Lucian Blaga are deja o vechime considerabilă, numărând 40 (împliniţi în 2020) de întâlniri admirabile şi semnificative. Pentru a cinsti „mirabila sămânţă” care a ţâşnit din lutul de taină al Lancrămului, se adună în fiecare an mulţime de cercetători, scriitori, poeţi, exegeţi ai operei blagiene, adăugând de fiecare dată noi teme şi elemente de discuţie şi dezbatere, îmbogăţind din punctul de vedere al interpretării bogata şi fecunda moştenire blagiană. Unii dintre participanţi vin cu noi scrieri despre viaţa şi activitatea diplomatului, poetului, dramaturgului, eseistului şi filosofului originar de pe aceste meleaguri pe care le-a nemurit în opera sa, lucrări şi contribuţii care se adaugă la bogata şi impresionanta sa serie de referinţe critice. Publicaţiile locului, precum „Paşii Profetului”, „Caietele Blaga”, „Sebeşul” etc. se umplu cu materiale care adaugă zestrei blagiene de până acum elemente noi de investigaţie, asezonate evoluţiei mijloacelor moderne de abordare critică.

Printre cei care au trecut pe aici, aducând cu ei pagini emoţionante de amintiri sau de înţelepciune blagiană s-au numărat: C. Noica, Ovidiu Drimba, D. Vatamniuc, Gh. Grigurcu, Ionel Oprişan, Zenovie Cârlugea, Nicolae Mareş, Eugeniu Nistor, Mircea Popa, Ion Brad, Victor Botez, Ana Selejan, Anca Sârghie, Vasile Muscă, Achim Mihu, Paşcu Balaci, Paula Romanescu, Ion Miloş, Ion Buzaşi, Monica Grosu, Ion Moise şi mulţi alţii, veniţi nu numai din ţară, ci şi din străinătate, precum sculptorul şi poetul polonez, Czeslaw Dzwigaj. La festival obişnuia să vină şi doamna Dorli Blaga sau fiica domniei sale, actriţa Lucia Mureşan sau actorul Chiriac de la Sibiu, precum şi alte personalităţi proeminente ale actoriei, muzicii corale, de cameră sau populară, precum şi un impresionant contingent de tineri creatori, care participau la concursul de creaţie poetică lansat de Centrul de Cultură „L. Blaga” de la Sebeş.

Printre cei pe care am avut bucuria să-i cunosc cu prilejul ultimelor întâlniri de aici s-a numărat şi poetul, traducătorul, diplomatul şi polonistul Nicole Mareş, autor a cinci cărţi consacrate fiului Lancrămului, tipărite în ultimii zece ani şi autor a zeci de exegeze despre Blaga: Lucian Blaga – diplomat la Varşovia, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2011, 394 p.; Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, Editura Altip, Alba Iulia 2012, 115 p.; Lucian Blaga în limba polonă. Studiu şi antologie lirică bilingvă română-polonă, Bucureşti, Editura eLiteratura, 2014, 216 p.; Lucian Blaga – traducător, traductolog, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2020, 327 p. Am avut astfel prilejul să-l ascult în mai multe ocazii pe dl. Nicolae Mareş, vorbind despre trecutul şi prezentul relaţiilor româno-polone, actualizând mai multe episoade din cartea sa Relaţii româno-polone de-a lungul timpului, în cadrul căreia ocupă un loc de cinste şi poetul de la Lancrăm.

Omul de cultură bucureştean ne-a impresionat prin evocările sale pilduitoare, prin îndemnul permanent la înţelegere şi progres prin cultură, ca formă de comunicare şi de cunoaştere reciprocă.

Între coperţile cărţii pe care o prezentăm el adună cele mai recente contribuţii în materie blagiană, remarcându-se – cum am mai subliniat – ca un veritabil om de ştiinţă, care a făcut posibilă intrarea relaţiilor româno-polone într-o nouă zodie de cunoaştere. Numeroasele sale contribuţii pe acest teren au fost bine venite şi salutate cu mult interes de critica noastră, întrucât domeniul de lucru e nu numai atractiv, ci şi deosebit de important pentru conturarea politicii de bună vecinătate cu ţara vecină şi prietenă. Se ştie că România şi Polonia au devenit ţări libere şi independente după Primul Război Mondial. Ele aveau nevoie de o bună încadrare a lor cu personal diplomatic în contextul geo-politic şi strategic european. Contând pe interesele şi vederile comune în materie de politică externă, Palatul Sturdza a trimis la Varşovia diplomaţi de mare calitate şi misionari culturali de aleasă valoare, precum Lucian Blaga sau Aron Cotruş, socotiţi a fi nu numai printre cei mai de seamă poeţi ai momentului, dar şi oameni de cultură de recunoscut prestigiu. Dat fiind faptul că Polonia era considerată unul dintre pionii de bază ai noii re-configurări, importanţa acţiunii diplomatice era prioritară. De aici şi şefi de misiune şcoliţi în Franţa, precum: Alexandru G. Florescu, Alexandru T. Iacovaky sau Constantin Vişoianu. Plecând de la unele documente, descoperite în fondul de la Ministerul de Externe Român, Nicolae Mareş a reuşit să aducă, în discuţia acestor raporturi, elemente noi de cultură, bazate pe o investigare a situaţiei la sursă, act benefic ce a născut noi posibilităţi de a întregi activitatea diplomatică a tânărului filosof român şi buna sa orientare în spaţiul politic european.

Cercetările lui Nicolae Mareş au deschis câteva punţi noi în aceste raporturi, făcând loc unor filiaţii necunoscute, care atestă din partea lui Lucian Blaga un interes sporit pentru munca sa de ataşat de presă, domeniu în care a oferit încă din 1911 o primă carte dedicată lui Lucian Blaga, diplomatul.

Mişcându-se cu lejeritate în acest cadru de raporturi româno-poloneze, Nicolae Mareş vine cu o nouă carte în care adună mai vechile şi mai noile sale contribuţii la cunoaşterea vieţii şi activităţii lui Lucian Blaga, prin lărgirea semnificativă a cadrului, în interiorul căreia plasează activitatea de diplomat a lui Lucian Blaga, pe care o fortifică prin precizări şi detalieri semnificative. Făcând parte din elita literară a epocii, beneficiind de o susţinere puternică venită din partea familiei Brediceanu, în special din partea lui Caius, omul de cultură, Lucian Blaga a intrat şi în anturajul ministrului nostru de Externe, Nicolae Titulescu, figură proeminentă a politicii româneşti, cu puternic ecou la Societate Naţiunilor Unite, unde a funcţionat ca preşedinte.

Acesta îi va acorda lui Blaga toată atenţia şi încrederea sa, iar convorbirile sale au avut darul de a stimula interesul poetului pentru vasta strategie europeană gândită şi proiectată de Titulescu pe aliniamente, menite să dureze şi să împiedice manifestarea revizionismului. Captivat de discursul ameţitor şi fascinant al interlocutorului său, Blaga va păstra în memorie fraze şi sintagme întregi din aceste improvizaţii măiestrite de strategie, simţ diplomatic şi inventivitate geo-politică pe care marele creator al diplomaţiei României întregite ştia să-l mânuiască şi să-l pună în mişcare. Cartea are plasată în centru ei figura de mare iradiere intelectuală a lui Nicolae Titulescu, pe care Blaga îl va evoca într-o conferinţă publică de mare succes şi pe care autorul cărţii de faţă îl plasează pe canavaua de fapte şi evenimente care au marcat peisajul politic românesc interbelic. Nu este deloc lipsită de importanţă tendinţa autorului de a ni-l înfăţişa într-o confrerie internaţională de mare valoare. Cunoscător ca nimeni altul a realităţilor polone, Nicolae Mareş ştie să deschidă în permanenţă noi punţi de legătură dintre cele două ţări prietene şi vecine.

Continuând munca în acest sector a unor specialişti de marcă, precum P.P. Panaitescu, I.C. Chiţimia, Duda Velicu, Stan Velea, Constantin Rezachievici şi mai nou Constantin Geambaşu, Nicolae Mareş are în vedere prezentarea acelor personalităţi şi etape ale istoriei noastre culturale care au atingere cu literatura şi cultura poloneză. Subiectele atacate de el sunt diverse şi bogate în rezultate şi contribuţii proprii, cum ar fi: Republica Polonă (1972), Papa Ioan Paul al II-lea (2000, 2004, 2009, 2018), Diplomaţie, politică, spiritualitate, cultură (2010, 2012), L. Blaga-diplomat la Varşovia (2011), Eugen Ionescu-diplomat român în Franţa (2012), ce acoperă o mare suprafaţă de timp, traversate de iniţiative şi rezultate, în care efortul românesc de politică externă s-a impus pe plan european ca unul de recunoscută consistenţă.

Toate aceste demersuri istorico-diplomatice vin să se adauge altor eforturi ale ţării noastre de a se impune ca un factor de iniţiativă şi stabilitate, mai ales după constituirea statului naţional unitar în 1918 şi apoi după înfiinţarea Ligii Naţiunilor Unite, când opera lui Nicolae Titulescu a răspuns din plin acestui deziderat. Iniţiativa de creare a unui baraj protector împotriva fascismului în ascensiune şi a raptului teritorial a făcut ca ţările mici din zonă să încerce să blocheze acest imperialism agresiv recurgând la un sistem de alianţe care să respecte principiile tratatului de la Versailles, consemnând situaţia rezultată în urma Primului Război Mondial. E vorba de ideea Micii Antante, animată de spirit de colaborare şi acţiune comună, în care s-au regăsit ţări ca Jugoslavia, România, Cehoslovacia, dornice de a păstra echilibrul european, aruncat în aer de ambiţiile revanşarde ale lui Hitler şi Musollini. O scurtă incursiune în aceste contribuţii îşi vor dovedi utilitatea atunci când ne vom referi doar la Blaga.

Cartea lui Nicolae Mareş, intitulată Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor, apărută în colecţia „Opera omnia” a editurii TipoMoldova (2016) vine să acopere câteva veacuri de viaţă politică, economică, socială, de la întemeierea statelor româneşti până în actualitate. E o lucrare amplă menită să gestioneze cazul raporturilor politice, militare, economice, sociale dintre ţările române, respectiv dintre populaţia moldo-valahă şi populaţia de origine poloneză aflată în vecinătate, cu care volens-nolens trebuia să coabităm în acest spaţiu geografic. Sunt avute în vedere aspecte foarte diverse care privesc populaţia romanizată de la Carpaţi şi Dunărea de Jos, aşa cum se reflectă imaginea ei în cronicile şi scrierile istoricilor polonezi şi, desigur, materializarea lor în şirul de tratate, de alianţe sau dimpotrivă de obiective opuse, ca răspuns la intenţiile de cucerire şi de expansiune teritorială ale statului vecin. Istoria surprinde şi momentele de eforturi comune, determinate de respin-gerea ameninţărilor otomane (sau ruseşti) şi soluţiile concrete ale ieşirii din criză. În acest sens, Moldova a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe încercări de înrudire dinastică, mai ales în epoca Muşatinilor, când Movileştii s-au menţinut la putere cu ajutor polon şi când relaţiile de înrudire pot fi întâlnite la tot pasul. Nu e mai puţin adevărat că mulţi fii de boieri moldoveni au făcut studii la Bar şi Liov, de unde au luat lumină – cum spunea Nicolae Iorga – că mulţi dintre ei s-au refugiat temporar în Polonia, obţinând indigenat sau beneficiind de pe urma influenţelor culturale sau religioase.

Unele facilităţi de ordin politic şi economic au făcut ca schimbul de populaţii să fie în mai tot timpul medievalităţii extrem de activ, sute de sate numite „slobozii” sunt cunoscute încă din secolele XV-XVI-lea; ele au fiinţat pe teritoriul polon beneficiind de legi şi scaune de judecată proprii, după aşa numitul Jus Valachicum. Nu e mai puţin adevărat că şi astăzi trăieşte în Tatra o populaţie de păstori munteni numită gorali, care au impus numirile româneşti la mai toate noţiunile legate de producţia agricolă. A fost o vreme în care românii moldoveni au trebuit să se apere atât de politica expansionistă a regilor maghiari, cât şi de cea de asuprire şi ştirbire etnică principilor transilvani şi că permanentul balans dintre Ucraina, Lituania şi Polonia a menţinut perioade îndelungi tentative comune de a rezista împotriva atacurilor tătarilor şi turcilor. Atunci când statul lui Alexandru cel Bun a ajuns la deplinătatea puterii sale, i-a împrumutat 1000 de ruble de argint regelui Wladyslaw al II-lea, care avea visteria sleită. Monarhul s-a angajat să restituie suma în doi ani şi a pus drept zălog „ţara Pocuţiei”, cu oraşele Sniatyn şi Colomeea. Anga-jamentul n-a mai fost onorat niciodată, producând bătălii până pe vremea lui Petru Rareş. Prin aceste dese interferenţe de populaţie s-au format aici sate româneşti înfloritoare, dintr-un asemenea sat ieşind şi Fericirea Sa, figura aureolată de legendă a lui Karol Wojtyla, respectiv a Papei Paul al II-lea, care a marcat atât de puternic lumea credinţei europene. Desigur că odată cu doamnele poloneze aduse ca soţii de domni-tori români, s-a intensificat în anumite epoci şi tendinţele de catolicizare, respinse cu timpul tot mai puternic şi mai insistent, ierarhii noştri rămânând la credinţa ortodoxă, chiar dacă unii, precum Dosoftei, au cunoscut şi influenţa psalmilor lui Jan Kochanowski. El s-a stins din viaţă pe meleaguri poloneze, la Zolkiew, în 1693.

Influenţele şi interferenţele fac obiectul unei atente selectări şi reproduceri din partea autorului. Adoptând metoda transpunerii cronologice, el reuşeşte să reţină datele cele mai importante din acest dialog semnificativ peste veacuri, cu interes special spre latura politică a situaţiei, dar şi înspre acţiunea diplomatică benefică reprezentată de Lucian Blaga, cel mai important ataşat de presă, cu care se inaugurează noua etapă de după constituirea statului român unitar, etapă asupra căreia autorul a aruncat câteva lumini directoare extrem de semnificative. În acest context, trebuie să aşezăm şi relaţia privilegiată a lui Nicolae Mareş cu eminentul sculptor, poet şi om de cultură – Czeslaw Dzwigaj, unul dintre străluciţii creatori în acest domeniu ai Poloniei de azi. Artist cu o operă ce a străbătut de multă vreme fruntariile ţării sale, între care amintim Monumentul Toleranţei de la Ierusalim, peste 80 de statui închinate Papei Paul al II-lea, dar şi a unor personalităţi care au marcat soarta Poloniei (Pilsudski, Paderewski, Papa Paul al II-lea), sculpturi de porţi monumentale, de vitralii de biserici, de medalii, sculpturi inspirate din trecutul de luptă al Poloniei, cum ar fi Continuum, apărut în româneşte. El a venit la Sebeş cu o plachetă închinată patriarhului Teoctist, în timp ce o statuie a sa închinată Papei de Fericită amintire, Ioan Paul al II-lea, a fost înălţată în Mica Romă, la Blaj.

În strânsă relaţie cu aceste incursiuni în spaţiul plin de armonizări expresive, e firesc ca Nicolae Mareş să fi adăstat îndelung asupra poeziei lui Blaga, încercând a-i surprinde încifrările spirituale. Incursiunile sale în acest univers poetic dătător de noi afirmări valorice, contingenţe şi similitudini tematice sau ideatice. E spaţiul pe care traducătorul şi traductologul îl străbate cu convingerea că valenţele expresive ale poeziei nu au fost epuizate şi că întotdeauna se pot găsi alte forme de dialog cu marea artă poetică a lumii.