Nicolae A. Kretzulescu – medic, diplomat, academician şi de trei ori premier al României

Nicolae A. Kretzulescu, născut pe 1 martie 1812, la Bucureşti, a fost un medic, diplomat şi politician liberal român, membru fondator al Academiei Române şi prim ministru al României (funcţie pe care a deţinut-o de trei ori: între anii 1862 şi 1863 şi 1865-1866 şi în 1867). Nicolae Kretzulescu era descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu domnitor al Ţării Româneşti. Era fratele lui Constantin Kretzulescu şi nepotul marelui logofăt Alexandru Kretzulescu. A studiat medicina la Paris între anii 1834 şi 1839, devenind doctor în medicină şi chirurgie. Despre călătoria la Paris şi anii de viaţă studenţească acolo va scrie mai târziu o carte, o mărturie importantă despre situaţia primilor studenţi români la Paris. La întoarcerea în ţară a fost numit „medic de despărţământ” la „culoarea de negru” în Bucureşti (1839-1848) şi la Spitalul „Pantelimon” (1847).A fost iniţiatorul învăţământului medical în Muntenia şi unul dintre animatorii vieţii ştiinţifice româneşti din a doua jumătate a secolului XIX. În ianuarie 1842, ca urmare a strădaniilor sale, s-a deschis Şcoala de Mică Chirurgie la „Colţea”.

La Revoluţia de la 1848 a fost – împreună cu fraţii săi mai mari – Constantin şi Scarlat – un susţinător moderat al ideilor noi ale guvernului revoluţionar, din care nu a făcut parte. A fost trimis de Guvernul Provizoriu să medieze o înţelegere româno-maghiară contra Rusiei şi a făcut parte din comisia stabilită pentru redactarea Constituţiei. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, a fost exilat în Imperiul Otoman, unde a devenit medic la Spitalul militar „Kuleli” din Istanbul. Revenind în ţară, în 1851, a lucrat la Spitalul „Colţea”, iar în 1855 a fost numit efor al spitalelor din Bucureşti. De-a lungul anilor a ocupat în continuare demnităţi importante: ministru la Departamentul din Lăuntru (1857-1858), ministru de Finanţe (1857-1858, 1865-1866, 1871), ministru de Interne (1859, 1862-1863, 1866), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1859, 1862-1863, 1865-1866), ministru al Justiţiei (1862-1863, 1863, 1871), ministru al Lucrărilor Publice (1866, 1871-1873), ministru al Industriei, Agriculturii şi Lucrărilor Publice (1865-1866), ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1879-1880), trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Roma (1880-1881), St. Petersburg (1881-1886) şi Paris (1891-1893), preşedinte al Senatului (1889-1890). Din poziţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri (prim-ministru) şi ministru de Interne în guvernul format după asasinarea lui Barbu Catargiu, a evitat discutarea problemei agrare, ocupându-se de alte probleme, printre care unificarea sistemului sanitar, crearea Direcţiei Generale a Arhivelor Publice, crearea unui Consiliu al Instrucţiunii Publice. Susţine demersurile pentru naţionalizarea mănăstirilor închinate şi începe pregătirile pentru adoptarea Legii secularizării averilor mănăstireşti.

Dintre lucrările publicate de Nicolae Kretzulescu, amintim „Questions sur diverses branches des sciences médicales (semnată Cretzoulesko, N.-A.), Paris, 21 iunie 1839 – lucrarea de doctorat în medicină; „Manual de anatomie descriptivă” (1843; primul de acest gen în limba română, în care a pus bazele terminologiei anatomice româneşti) şi „Călătoria mea la Paris”. Drept recunoştinţă pentru contribuţia la dezvoltarea ştiinţei româneşti, pe 9 septembrie 1871, este ales membru fondator şi titular al Societăţii Academice Române (9 sept. 1871; Academia Română), fiind în numeroase rânduri preşedinte al secţiei ştiinţifice (1879-1882, 1889-1893). De asemenea, este ales de două ori preşedinte al Academiei Române, între 1872-1873 şi 1895-1898. S-a numărat printre cei mai activi susţinători ai organizării instituţiilor culturale ale ţării (Arhivele Statului, muzee).

 A murit la 26 iunie 1900, la Leurdeni, judeţul Argeş.

Medic, diplomat, academician şi de trei ori premier al României, Nicolae A. Kretzulescu, demn urmaş al lui Brâncoveanu, a lăsat o ţară mai unită, mai bine organizată şi mai sănătoasă. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; kretzulescu.ro; historia.ro; travellerinromania.com; dosaresecrete.ro; enciclopediaromaniei.ro;