Ştiinţa de carte este, în ziua de azi, neapărat trebuincioasă oricui. Nu se poate numi om desăvârşit cel care nu are chipul de a se pune în legătură cu întreaga lume şi a lua cunoştinţă prin sine însuşi de ceea ce are trebuinţă să ştie pentru folosul sufletesc şi de bunăstare atât a sa, a familiei sale, cât şi a semenilor săi. (Spiru HARET)
Fundaţia România de Mâine a fost o iniţiativă caracterizată de la bun început prin multiplele sale valenţe anticipative: mereu gata să fie nu numai în pas cu timpul, ci chiar cu un pas înaintea acestuia. Şi pentru că nu se poate face carte fără… carte, sub egida Fundaţiei, a fost înfiinţată în luna octombrie a anului 1992 o editură care să se alăture complementar efortului cultural educativ al celorlalte entităţi ale acesteia.
Editura Fundaţiei România de Mâine are profil didactic-universitar şi un bogat registru editorial alcătuit din cursuri, manuale, suporturi de curs, sinteze, compendii, monografii, tratate, albume, caiete de practică şi multe alte materiale, pentru toate stadiile învăţământului universitar, care vin în sprijinul studenţilor sau al specialiştilor în numeroase domenii de activitate. Principiul fondator al activităţii editurii, pe baza căruia se elaborează programele şi strategiile acesteia este atragerea către studiu, dezvoltarea profesională de ţinută a noilor generaţii, precum şi pregătirea lor intensă, prin metode moderne, informaţii de actualitate, explicaţii exacte, pline de substanţă, pentru economia reală, în condiţii de competitivitate. În ultimii aproape treizeci de ani, calitatea producţiei editoriale a fost confirmată atât de prestanţa şi autoritatea ştiinţifică a autorilor ale căror nume s-au regăsit de-a lungul timpului pe copertele cărţilor publicate, cât şi profesionalismului echipei redacţionale, formată din specialişti cu spirit enciclopedic şi o pregătire de specialitate bazată pe studiu şi documentare constante. Principalul scop al Editurii Fundaţiei România de Mâine rămâne diseminarea culturii şi a cercetării ştiinţifice de la şi către oamenii valoroşi, cu înaltă ţinută intelectuală, adevărate modele morale ale societăţii contemporane.
În mediul universitar şi în cel editorial, Editura Fundaţiei România de Mâine este recunoscută unanim drept cea mai puternică editură universitară din Sudul României. Nici una dintre universităţile concurente, fie ele de stat sau private, nu se poate mândri cu autorii editaţi, cu titlurile apărute, cu standardele de calitate pe care le-a avut şi le promovează în continuare această editură.
După aproape treizeci de ani de la înfiinţare, impactul sutelor de titluri publicate, al sutelor de mii de volume tipărite, poate fi cuantificat prin interesul crescând al cititorilor, creşterea numărului de solicitări pentru reeditare şi, nu în ultimul rând, de epuizarea rapidă a unor lucrări de interes ştiinţific, în special din domeniul umanist.
Acoperind în egală măsură domeniul socio-umanist şi pe cel al ştiinţelor exacte, portofoliul Editurii Fundaţiei România de Mâine cuprinde arii variate, precum: Istorie; Filosofie; Sociologie; Psihologie; Jurnalism; Comunicare şi relaţii publice; Ştiinţele comunicării; Management; Marketing; Finanţe şi bănci; Afaceri economice internaţionale; Matematică; Informatică; Drept; Administraţie publică; Studii culturale; Geografie; Limba şi literatura română; Limbi şi literaturi străine; Arhitectură; Artele spectacolului în teatru; Pedagogie; Pedagogie muzicală; Kinetoterapie şi motricitate specială; Educaţie fizică şi sport; Medicină veterinară şi altele. În fiecare dintre aceste domenii, activitatea redacţională este îndreptată în direcţia rafinării textelor şi conţinutului, pe baza documentării şi a contactului neîntrerupt cu autorii sau colectivele de autori, astfel încât informaţiile necesare să fie nu numai temeinice şi de calitate, dar şi accesibile categoriilor de cititori cărora li se adresează.
Alături de publicaţiile dedicate exclusiv activităţii universitare şi academice, programul editorial al Editurii Fundaţiei România de Mâine are în vedere şi cititorii obişnuiţi, pasionaţi de istorie, politică, geografie, memorialistică, interviuri, artă, arhitectură, psihologie, eseistică. Volumele aparţinând tuturor acestor sfere de lectură de mare interes sunt regăsite în oferta permanentă a editurii, inclusiv prin reeditări sau tiraje suplimentare.
Activitatea de cercetare deţine, de asemenea, un loc important în cadrul Editurii Fundaţiei România de Mâine, prin editarea lucrărilor aparţinând unor nume de referinţă în fiecare dintre specialităţi, constituind un reper pentru cei care se vor dedica căutărilor şi descoperirilor sau aprofundării tendinţelor din lumea academică. În această categorie editorială, un loc extrem de important îl constituie Analele Universităţii „Spiru Haret”, cu serii pe fiecare domeniu studiat şi pe fiecare specializare, corespunzătoare profilelor facultăţilor, publicaţii ce apar cu frecvenţă trimestrială, în care sunt promovate lucrări apărute sub egida editurii. În aceeaşi măsură, se acordă o atenţie deosebită culegerilor de comunicări ştiinţifice ale specialiştilor, cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor şi studenţilor, pentru a asigura legătura politicii editoriale cu evoluţia reală a curentelor şi orientărilor din toate domeniile.
În vederea acoperirii sistematice a unor domenii, în special din aria ştiinţelor socio-umaniste, preocuparea editurii a fost orientată şi în direcţia fondării colecţiilor de carte, al căror parcurs să evolueze ritmic, prin editarea şi publicarea unor lucrări semnate de autori de prestigiu. Astfel, au luat fiinţă următoarele colecţii: Studii şi eseuri de filozofie – lucrări din domeniul filosofiei şi filosofiei istoriei; Paradigme ale cunoaşterii umane – titluri din aria filosofiei culturii şi istoriei filosofiei; Centenarul Marii Uniri – cărţi dedicate evenimentelor istorice care au precedat sau s-au desfăşurat în timpul şi după Primul Război Mondial, dar şi analize ale contextului european şi mondial al epocii; Multilingvism şi culturi în dialog – studii şi eseuri asupra perspectivelor dialogului istoric, filosofic, cultural şi ale omogenizării conştiinţei europene; Copilărie fericită – carte pentru copii şi adolescenţi.
Editura Fundaţiei România de Mâine este un participant constant şi activ la numeroase târguri de carte, cu prilejul cărora organizează lansări de carte şi mese rotunde apreciate de un număr crescând de participanţi. Încă de la începuturile existenţei sale, editura a fost prezentă cu stand propriu la toate manifestările cu acest specific, în Bucureşti şi în toate marile oraşe ale României. De asemenea, editura are o reţea de difuzare de carte prin biblioteci, librării şi puncte de vânzare proprii, dar şi prin colaborarea cu librării de prestigiu, un exemplu în acest sens fiind cooperarea cu librăriile din reţeaua „Cărtureşti”. Librăria online prezentă pe site-ul editurii, înfiinţată în urmă cu trei ani, se află acum într-un proces de amplă restructurare şi regândire a strategiei de promovare şi vânzări, urmând ca în scurt timp să capete o înfăţişare nouă, interactivă şi dinamică în timp real, răspunzând exigenţelor unei pieţe de carte în continuă evoluţie.
Nu în ultimul rând, păstrând exigenţele de conţinut editorial, editura pregăteşte noi apariţii, semnate de autori prestigioşi, personalităţi ale culturii, învăţământului şi ştiinţei româneşti, dar şi noi colecţii şi reeditarea unor cărţi de succes.
Este un an aniversar pentru Fundaţia România de Mâine, iar ca parte componentă a acestui proiect caracterizat de un dinamism aparte, Editura Fundaţiei România de Mâine,se va situa pe aceleaşi coordonate ale excelenţei şi culturii de calitate. (Dragoş CIOCĂZAN)