„Neumarx”, gustul puternic şi amărui

Omenirea se află în pragul unei schimbări majore, cu implicaţii şi dezvoltări aproape imposibil de prevăzut. Orice încercare de elaborare a unei prognoze nu va avea ca rezultat decât o proiecţie fantezistă, o eboşă, un crochiu a ceea ce ar putea deveni societatea umană în viitorul apropiat. Nu este vorba despre schimbarea unui sistem cu altul, ci despre o nouă paradigmă, o nouă filozofie care rade din temelii ceea ce a stat la baza tuturor orânduirilor traversate de specia umană în ultimele şase milenii. O nouă cultură, întemeiată pe impulsul de moment, pe insurgenţă, pe negarea violentă a oricărei organizări sociale. Democraţia electivă, bazată pe reprezentativitate şi proporţionalitate, pe majoritate şi minoritate, ca părţi antagonice, dar complementare ale aceluiaşi angrenaj, devine caducă.

Paradoxal, tot acest univers nivelant, de sorginte neomarxistă, pare să fie rodul unei noi culturi dospite în laboratoarele mediului corporatist. O doctrină care se bizuie pe structuri piramidale de putere în vârful cărora se află lideri efemeri, idoli vremelnici aşezaţi pe socluri construite din cifre şi grafice. Masa piramidei nu este nimic altceva decât un muşuroi disciplinat, globalizat, un stup ticsit cu insecte harnice, consumatori disciplinaţi ai unei lumi fals poleite, un soi de proletariat al tastaturii care se îndreaptă inconştient spre lobotomizarea finală. Ce se va întâmpla cu această generaţie fragedă şi extrem de vulnerabilă, care, refuzând cunoaşterea istoriei, riscă să îi repete greşelile? Cum va arăta o lume uniformizată, făurită pe şi prin negarea proprietăţii, tradiţiei, familiei, credinţei, regulilor şi cutumelor sociale? Există semne. Mai multe state dezvoltate statuează deja noi sisteme economice şi sociale, devenind, prin renunţarea la regulile pieţei, asistenţialiste. Probabil şi pentru că nu au trecut prin experienţa statului piramidal-discreţionar şi, necunoscând gustul puternic şi amărui, nu au la ce face recurs. (Dragoş CIOCĂZAN)