Au existat femei geto-daco-trace gladiatori

Gladiatorul era în Roma antică un bărbat (în general sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător, sau cu fiarele sălbatice, oferind un spectacol de o anumită natură. Numele venea de la „gladium”, sabia specifică cu două tăișuri folosită de romani. „Gladiator” însemna, în adevăratul sens al cuvântului, a fi puternic și neînfricat. Dar apariția unor dovezi ale existenței unor femei gladiator, care au luptat în sângeroasele arene ale Imperiului Roman, este surprinzătoare, uneori, chiar și pentru istorici. Examinarea unei statuete existentă astăzi, în inventarul unui muzeu german, oferă indicii temeinice, care susțin unele relatări antice ce privesc existența femeilor-gladiator. Opera de artă la care facem referire are o vechime de circa 2000 de ani și este cea de-a doua reprezentare a unei femei gladiator, așa cum arată Alfonso Manas de la Universitatea din Granada (Spania), autor al unui studiu referitor la neobișnuita statuetă romană. Opera se află la Hamburg, în Museum für Kunst und Gewerbe și pare să provină, după stil, din peninsula italică, din secolul I e.n.

Statueta înfățișează o femeie care ține în mâna stângă o armă care seamănă izbitor cu tradiționalul pumnal sica al geto-dacilor și al altor neamuri tracice. Alfonso Manas consideră că arma pe care o ține în mână femeia gladiator este chiar o sica, sabia scurtă și încovoiată (ori pumnalul lung) caracteristică neamurilor tracice. Arma aflată în mâna femeii seamănă destul de bine cu aceea ce poate fi observată și pe Columna lui Traian, pe care o mânuiește viteazul rege Decebal, în scena sinuciderii sale. Aceste arme, explică Manas, erau folosite de către o anume categorie de gladiatori, numiți „thraex”, proveniți din Tracia. Femeia înfățișată în statuetă ține capul puțin plecat și brațul ridicat, ceea ce reprezintă, în arta romană, susține Manas, un gest caracteristic gladiatorilor care au obținut izbânda într-o confruntare din arenă. Nu era ceva neobișnuit ca gladiatorii să se prezinte la luptă, în arenă, la bustul gol, a mai explicat Manas. Acest aspect poate fi observat și la femeia gladiator reprezentată în statueta de la Museum für Kunst und Gewerbe, după cum s-a consemnat în International Journal of the History of Sport.

Cealaltă reprezentare a unei femei gladiator provine din secolul II e.n., și se află la British Museum (Marea Britanie) și a fost găsită în situl roman de la Bodrum (Turcia). Deși cronicarii romani fac referire și la femei-gladiator, se pare că numărul reprezentantelor sexului frumos care își asumau (sau cărora li se atribuia fără drept de apel această sarcină, fiind sclave) un asemenea rol era mic. De altfel, raritatea femeilor-gladiator este sugerată și de către numărul extrem de redus al operelor de artă ce le reprezintă. După relatarea lui Suetoniu, crudul împărat Domițian a obligat mai multe femei să se lupte noaptea între ele, la lumina torțelor. Însă, un alt împărat roman a interzis, mai târziu, în anul 200 e.n., confruntările oficiale la care luau parte femeile. Este vorba despre Septimius Severus – unicul împărat roman născut în Africa, care avea, se pare, origini berbere.

Acum știm că au existat femei gladiator. Mai știm și că unele dintre ele purtau arme tracice și proveneau, probabil, din rândurile tracilor (geto-daco-tracilor). Însă viața, faptele și numele femeii gladiator înfățișată în statueta de bronz din muzeul german reprezintă încă un mister, dar sigur este o continuatoare a vestitelor și temutelor amazoane din zona Mării Negre (Pontus Euxinus). (George V. GRIGORE)

Surse:  huffingtonpost.com;  livescience.com; history-reading.blogspot.ro; enciclopediagetodacilor.blogspot.com