Natalia ROTARU: M-am dedicat întru totul profesiei(II)

Cum ar trebui să fie educarea educatorilor, de la admitere până la absolvirea liceului, a facultăţii…?
Formarea profesorilor este componenta care joacă rolul decisiv în asigurarea eficienței și eficacității sistemului de învățământ al fiecărei țări. Este foarte importantă formarea inițială în domeniul didacticilor de specialitate realizată în liceele pedagogice și în universități, unde admiterea ar trebui să se realizeze extrem de strict, prin evaluarea competențelor specifice unui viitor bun cadru didactic. Practica pedagogică asistată de profesori metodiști nu poate lipsi din planul cadru al oricărui nivel de studiu. Sunt de părere că, până să ajungem la autoformare, cu toții avem nevoie de specialiști care să ne îndrume, să ne evalueze modul în care s-au susținut lecțiile demonstrative, să emită aprecieri și să ofere sugestii. Există întotdeauna aspecte de corectat, iar acești specialiști sunt persoanele potrivite care ne pot ghida.

Odată ajunși la catedră, însă, fiecare dintre noi trebuie să își facă o autoanaliză, să își identifice propriile nevoi și să  participe, în mod periodic, la cursuri de formare continuă de calitate, care să ne ajute să progresăm în carieră.

De ce obţin adolescenţii români rezultate proaste la testele PISA? Sunt mai puţin inteligenţi decât adolescenţii altor naţiuni? Ce trebuie schimbat pentru a valorifica inteligenţa – care există, fără îndoială – a românilor?
Din punctul meu de vedere, rezultatele slabe la testele PISA sunt generate de faptul că nici elevii, nici o parte dintre profesori nu acordă un interes deosebit acestora. Întrucât nu sunt notate și nu pun în pericol mediile semestriale sau pe cele anuale, acestea sunt tratate cu superficialitate de către unii actori educaționali.

Cu siguranță, elevii noștri nu sunt mai puțin inteligenți decât elevii altor națiuni, însă numeroasele modificări legislative lipsite de coerență și care nu s-au raportat la necesitățile reale ale sistemului, lipsa politicilor sociale care să susțină elevii care provin din familii defavorizate să frecventeze școala, subfinanțarea educației sunt factori care își pun amprenta asupra rezultatelor înregistrate.

Numiţi ce consideraţi a fi de calitate în învăţământul românesc. Dar care este cea mai mare „bubă”?
Corpul profesoral care se dedică întru totul exercitării profesiei, acesta este punctul forte al învățământului românesc. Un aspect negativ pe care aș dori să îl menționez este lipsa corespondenței dintre ce se învață în școli și nevoile de pe piața muncii. Aici este o mare nevoie de armonizare.

Puteţi să daţi un calificativ educaţiei practicate în România la nivel naţional, în mediul urban – mare şi mic, în mediul rural?
Din păcate, există o discrepanță între educația practicată în mediul urban și cea din rural, generată de o serie de factori, dintre care amintesc: sărăcia, lipsa de responsabilitate a părinților, interesul scăzut față de școală, aspecte care conduc la creșterea ratei de absenteism sau, mai grav, a ratei de abandon școlar. Impactul crizei generate de COVID-19 nu a făcut altceva decât să adâncească problemele înregistrate la nivelul școlilor de la sat. Există, însă, și situații în care devotamentul dascălilor și implicarea autorităților locale înlătură aceste neajunsuri și reușesc să asigure condiții de studiu de calitate pentru toți copiii. Privit în ansamblu, însă, pot acorda un calificativ mai mare educației practicate în școlile din mediul urban.

Ce credeţi despre învăţământul vocaţional? Irosim sau nu vocaţii? În sistemul folosit de dumneavoastră, descoperiţi mai uşor drumul pe care copilul ar putea să meargă pentru a fi împlinit, fericit ca adult?
Structura instituţională a învăţământului vocaţional trebuie să pornească de la realităţile existente şi să ia în consideraţie cerințele de pe piața muncii. Instruirea practică este o componentă esenţială în pregătirea cadrelor calificate, dar, din punctul meu de vedere, în condiţiile actuale, instituţiile de învăţământ nu sunt capabile să asigure acest proces. Din acest considerent, autorităţile publice, în colaborare cu instituţiile de învăţământ şi agenţii economici, trebuie să elaboreze un mecanism prin care instruirea practică să-şi recapete statutul adecvat în ansamblul procesului de instruire.

Dacă mă raportez strict la tipul educație pe care îl promovez, pot spune că, prin specificul activităților și prin modul de evaluare a tipului de inteligență predominant, se identifică cu ușurință aptitudinile specifice fiecărui copil. În acest mod, se poate realiza focusarea pe domeniile în care aceștia dau randament maxim. Astfel, dacă se raportează la acest aspect, viitorii adulți își vor exercita profesia cu plăcere, vor fi eficienți, iar rezultatele vor fi de calitate.

Actualul sistem de notare este stimulativ? De la ce vârstă ar trebui introdusă, dacă ar trebui introdusă, nota?
Da, sistemul de notare este potrivit introdus încă din clasa a V-a. Îl consider stimulativ, deoarece scopul evaluării este acela de a orienta și de a optimiza învățarea, iar nota  este măsura randamentului școlar. În funcție de modul în care se răsfrânge în conștiința elevului, nota dobândește  valoare de informație și capătă funcție de reglare a conduitei, a efortului.

Prin prisma evaluării, a notării cunoștințelor sale, elevul ia act de ceea ce formează obiectul prețuirii, al recompensei, respectiv al penalizării, descifrează treptat criteriile ce stau la baza acesteia. Astfel, școlarul învață să se autoaprecieze, aproximând nivelul realizărilor proprii.

La vârstele mici, în școala primară, folosirea notelor nu este necesară, întrucât un copil de 7-8 ani nu are capacitatea de a conștientiza ce înseamnă o notă de 8, de exemplu. Tocmai din acest motiv a fost introdus sistemul de notare prin calificative, pe baza unor descriptori de performanță. Se apreciază, astfel, gradul de formare a celor opt competențe cheie.

Dacă aţi fi ministrul Educaţiei sau, şi mai bine, decidentul legislativ, cum aţi organiza sistemul de învăţământ/educaţie din ţara noastră?
Dacă aș fi decident legislativ, aș menține organizarea sistemului de învățământ de acum, însă aș face schimbări în ceea ce privește disciplinele cuprinse în planul cadru specific fiecărui nivel de studiu și ponderea acestora sau, în cazul liceelor vocaționale sau al facultăților, al fiecărei specializări. Consider absolut necesară accentuarea componentei practic-aplicativă, care ar trebui  să reprezinte minimum 50% din bugetul total al timpului alocat studierii conținuturilor din programă.

Sistemul de învățământ pe care eu îl consider eficient nu este unul care promovează elitismul, ci unul care se bazează pe colaborare și pe echitate, un sistem care îi ajută pe copii să fie utili societății, să corespundă cerințelor acesteia.

Vă mulţumesc! (Mioara VERGU -IORDACHE)