Naivi au fost, naivi sunt încă

Există două lucruri care pot duce la ruină o persoană, o idee, un proiect: disperarea sau naivitatea. Dacă disperarea ar putea fi de înţeles – situaţiile disperate impun soluţii disperate –, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre naivitate, deoarece, cu excepţia unor situaţii de natură patologică, nimeni nu se naşte prost. Dar poate deveni. Asta se întâmplă când o luăm pe scurtătură în loc să ţinem drumul drept. Inteligenţa nativă, mai mică sau mai mare, trebuie cultivată, exersată, îmbogăţită, altfel se toceşte, cade în capcane şi sfârşeşte prin a se topi ca măgarul în ceaţă. Ne amăgim cu ideea că naivitatea dispare odată cu copilăria. Nimic mai fals. Ne place să fim naivi, chiar ludici uneori, e mai comod aşa. Adulmecăm cu nesaţ o realitate iluzorie, o asezonăm cu sarea şi piperul ignoranţei şi apoi o înfulecăm, fericiţi că am mai bifat ceva pe lunga listă a treburilor pe care trebuie musai să le facem ca adulţi responsabili. Dăm pe gât, una după alta, carafe pline cu un marketing sălciu, fie acesta politic sau de orice altă natură. Trăim în ţara lui „fff dulci” şi golim tarabele fără să ne mai întrebăm, în naivitatea noastră, dacă sloganul respectiv înseamnă şi „fff gustos” sau „fff sănătos”, mai ales dacă e „fff ieftin”. În urmă cu cinci ani, şapte mii de oameni s-au înghesuit să cumpere nişte saltele „cu câmp magnetic încorporat”, care rezolvă „instantaneu” durerile de şale. Preţul produsului: patru mii de euro. Nimeni nu şi-a pus întrebarea dacă un burete învelit în pânză poate genera de capul lui un câmp electromagnetic „sub influenţa magnetismului terestru”. Nu. Şapte mii de oameni şi-au prăpădit economiile, iar mai târziu, când şi-au dat seama cât au fost de naivi, au dat fuga la poliţie să depună plângere. Şi uite aşa, la durerile de şale şi-au adăugat singuri şi nişte mari dureri de cap.

Ambalajul vinde produsul, există o politică în acest sens. Produse minuscule zac pe fundul unor uriaşe cutii, colorate ţipător, pline de sloganuri care le ocupă toată suprafaţa. Gramajul şi ingredientele sunt înghesuite într-un colţ, scrise cu litere atât de mici, încât nici cu lupa nu pot fi buchisite. Uite ce cutie mare, şi încă la ce preţ! Promoţia contează. Aici nu e vorba doar de naivitate, ci şi de goana după chilipiruri. Faptul că, la un preţ aproape dublu faţă de acum doi ani, cumpără o cantitate mai mică de produs de calitate mai slabă, într-un ambalaj mai mare, mai subţire dar mai sclipicios, nu îi trezeşte naivului nicio suspiciune. Dimpotrivă, îl face să-şi frece palmele liniştit.

Platformele de socializare sunt locul în care superficialitatea face deliciul naivilor. De la cazinouri online cu câştiguri garantate de mii de euro, detergenţi care scot pete de grăsime vechi de zece ani, mobilier şi electrocasnice „puţin uzate” la preţul unui ac de cusut, produse naturiste care vindecă în trei zile boli incurabile, ceaiuri care te fac să slăbeşti zece kilograme pe săptămână, licori extrase din plante, care micşorează sau măresc cu câţiva centimetri pe zi anumite organe, şi până la alifii care fac negii să cadă fulgerător de pe faţă sau scot cât ai zice peşte milioane de paraziţi din corp, totul se bazează pe naivitate, ignoranţă şi pe lipsa celui mai elementar simţ practic. Naivul e victima unui sistem infailibil care practică o dezinformare atroce. La nivel politic e la fel. De când ne ştim, ne lăsăm impregnaţi cu ceea ce mai demult se numea propagandă, iar acum se cheamă campanie. De la cincinalul în patru ani şi jumătate am preluat iscusinţa de a rosti lozinci şi promisiuni niciodată sau foarte rar acoperite de fapte. Ce a rămas la fel sunt minciuna şi colectarea de sticle şi borcane – la care se adaugă, pe stil nou, ambalajele PET şi dozele de bere. Atunci salvam economia socialistă, acum salvăm planeta. Naivi am fost, naivi am rămas. Spre bucuria comercianţilor de iluzii frumos ambalate. Ni se întâmplă lucruri rele, însă noi le considerăm bune pentru că nu citim printre rânduri şi ne lăsăm luaţi de valul falsului entuziasm al unei mulţumiri de sine păguboase. Asta nu mai e naivitate. E lipsă de reacţie, blazare, anihilarea unui ego oricum suprasaturat de superficialitatea unei lumi care nu ne oferă în schimb decât prilejul de a ne manifesta, autodistrugător, naivitatea. (Dragoş CIOCĂZAN)