Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti de la Târgovişte – unic în România

Mă aflam într-o excursie la Peştera Ialomiţei când am aflat de existenţa Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti de la Târgovişte. Am întrebat ce se mai poate vizita prin judeţ şi am fost îndrumat către Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi (restaurat), Curtea Domnească din Târgovişte (renovată) şi acest nou muzeu (nou pentru mine!).
Unic în ţară prin evaluarea documentar-istorică şi artistică a exponatelor, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti este amplasat în Curtea Domnească din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, şi adăposteşte mărturii ale civilizaţiei unui popor, exprimată printr-unul dintre cele mai profitabile în timp meşteşuguri, tiparul. Aici se găsesc: prima tiparniţă instalată la Mănăstirea Dealu de călugărul sârb Macarie şi prima carte tipărită în Ţara Românească – Liturghierul lui Macarie (1508), precum şi Octoihul slavon (1510), Tetraevanghelul slavon (1512), ediţii princeps, cărţi rare, fiind o dovadă vie a dezvoltării culturii pe teritoriul celor trei provincii româneşti. Vatră a tipăriturilor din Ţara Românească, oraşul Târgovişte a fost al patrulea centru tipografic de limbă slavonă după Veneţia, Cracovia şi Cetinje, şi primul în spaţiul Sud-Est european. Aici a fost tipărită şi prima traducere în limba slavonă a lucrării Urmarea lui Hristos/Imitaţiunea lui Cristos, de boierul cărturar Udrişte Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Tipărirea cărţilor în Ţara Românească se făcea sub oblăduirea voievozilor creştini, fiind considerată ca o problemă de stat menită să aducă prestigiu statului şi bisericii deopotrivă. Pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului, domnitorul Radu cel Mare l-a adus în ţară pe călugărul Macarie, format ca meşter tipograf la Veneţia, care tipărise deja cinci cărţi la Cetinje, între anii 1493-1495. Aşadar, începând cu apariţia scrisului şi continuând cu inventarea tiparului cu litere mobile de către Gutenberg în Germania (1400-1468) şi răspândirea lui în Europa, muzeul prezintă dovezi ale trudei meşterilor tipografi şi miniaturişti, care au început la Târgovişte, precum: Macarie, Dimitrie Liubavici, Oprea Logofătul, Coresi, Antim Ivireanul, Mitrofan Gregoraş, Meletie Macedoneanu.
Inaugurat la 11 mai 1967, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti este adăpostit de Casa Aramă sau Dionisie Lupu – monument de arhitectură în stil neoromânesc din secolul al XIX-lea. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu, pe beciuri cantacuzine din secolul al XVII-lea şi a adăpostit biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, printre cele mai valoroase din Ţara Românească la acea vreme. La începutul secolului al XX-lea, casa a fost folosită ca internat şcolar particular, local al poliţiei oraşului, iar în perioada Primului Război Mondial a fost sediu al comandamentului german. Distrusă în urma unui cutremur, din vechea casă se mai păstrează doar două ziduri de interior, fiind refăcută din temelii peste ruinele de la începutul secolului al XIX-lea, în incinta Curţii Domneşti.
Casa Aramă este compusă din pivniţă, parter şi etaj, accesul la etaj făcându-se printr-o scară exterioară din lemn care conduce într-un cerdac de unde pot fi admirate monumentele Curţii Domneşti. Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti a fost amenajat la parterul acestei clădiri, fiind structurat pe săli reprezentând, atât începuturile activităţii tipografice târgoviştene (secolul al XVI-lea), cât şi centrele tipografice apărute ulterior în Transilvania (secolele XVII, XVIII) şi culminând cu editarea primelor ziare cu apariţie regulată (secolul al XIX-lea), când este încheiată evoluţia cărţii vechi româneşti. Expoziţia începe cu prezentarea primelor forme de scriere (protoliterară sau pictografică, ideografică, asemănătoare celei mai vechi scrieri din lume, cea sumeriană) şi primelor suporturi de scriere (tăbliţele de lut ars de la Tărtăria, din judeţul Alba – secolele IV-III î.Hr.). Alte suporturi, precum vasele de lut, scoarţa de copac sau pergamentul, au fost folosite până când au început să apară şi în ţara noastră primele mori de hârtie la Braşov (1563), Sibiu (1573), Câmpulung – Fierbinţi (1768), Batişte, lângă Snagov (1775) sau Moara de hârtie domnească de la Ciorogârla (1796). Impunerea limbii române în cultura scrisă este evidenţiată prin cărţile tipărite în secolul al XVII-lea, atât în Ţara Românească (Evanghelia învăţătoare, Îndreptarea legii, Pravila de la Govora -1640, prima carte românească din Muntenia), cât şi în Moldova (Cazania lui Varlaam, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei) şi Transilvania (Noul Testament de la Bălgrad). Apariţia cărţii laice este ilustrată în acest muzeu prin tipărituri realizate de Antim Ivireanul în secolul al XVIII-lea, la Târgovişte, Bucureşti, Buzău şi Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofeşti), dar şi prin manuscrise şi tipărituri ale domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor). Reprezentative sunt şi istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole şi dicţionarele editate de reprezentanţii Şcolii Ardelene. (surse: muzee – dambovitene.ro; jurnalspiritual.eo; wikipedia.org; agerpres.ro; financiarul.ro; taradacilor.ro).
Un interes deosebit din partea vizitatorilor îl stârnesc şi celelalte obiecte expuse în muzeu: ornamentele tipografice, inelele sigiliare, xilogravurile, valoroasele legături de carte şi tiparniţa din secolul al XVIII-lea, piesa de rezistenţă a expoziţiei. Ieşind din sfera orală a mesajelor şi călătorind în timp către modalităţile de transmitere a unor cunoştinţe către noile generaţii, simţi că participi şi tu la migăloasa muncă din lumea semnelor… (George V. GRIGORE).