Muzeul Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului

Important pentru educaţia din România este faptul că, după Şcoala Zamolxiană orală în care se pregăteau timp de 20 de ani cei ce deveneau mai apoi Cavaleri Danubieni (zamolxieni, sau traci), ca membrii ai unei caste superioare din care se alegeau conducătorii şi preoţii geto-dacilor, puţine date mai avem despre o altă şcoală oficială. Este adevărat că, după războaiele cu romanii şi cucerirea romană de mai târziu, nu au mai existat condiţiile necesare unei educaţii de calitate.

Ca primă şcoală românească, putem menţiona existenţa uneia, undeva pe la anul 1100, cel puţin. Dovada existenţei acesteia se află în Muzeul Primei şcoli româneşti din Şcheii Braşovului, aflat sub conducerea filologului Vasile Oltean. Este vorba despre un manual-pergament, realizat din piele de ied nenăscut, un volum numit Omiliar. Muzeul Prima şcoală românească din Braşov se află în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric (cod LMI BV-II-m-A-11589.02). Vechii şcheieni, care practicau un negoţ de larg răsunet cu Moldova şi Muntenia, dar care ajunseseră să străbată Levantul şi Balcanii până departe în Siria şi Egipt, au protejat prin danii consistente acest lăcaş de cultură şi învăţătură, care astăzi a devenit Muzeul Prima Şcoală Românească.

Cele aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.

Una dintre sălile muzeului este dedicată lui Anton Pann. Această sală aminteşte nu numai de popasurile repetate ale marelui povestitor Anton Pann (de la care s-au păstrat valoroase cărţi şi documente), dar şi de şcoala cea veche. Atestată de cronica locală la anul 1495, când s-au zidit şcoala şi biserica, şcoala din Şchei îşi confirmă existenţa în condiţiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, dar şi mai devreme, pentru că un Omiliar (manual şcolar) presupune existenţa şcolii în secolele XI-XII. În tot timpul existenţei sale, în jurul şcolii s-a fondat un focar de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărţi de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect românesc, prima gramatică românească, de către braşoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul calendar almanah în literatura română, prin dascălul Petcu Şoanu, formându-se şi o adevărată şcoală de copişti, prin activitatea de traducere, copiere şi transcriere a cărţilor de cultură şi cult de către slujitorii bisericii şi ai şcolii.

Sala Diaconul Coresi este cea care păstrează dovezile acelei perioade istorice. Dac-am cetit, bine am ispitit şi socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează şi întăresc cu Scriptura sfântă şi mie tare plăcură şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură!, ne transmite acesta, într-unul din volumele sale. Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se, între anii 1556-1588, circa 40 de titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: Cazania a II-a (sau Cartea românească cu învăţătură) tradusă în Şchei de protopopii Iane şi Mihai; Psaltirea, Sbornicul, Octoihul ş.a. Aceste cărţi au înscris în cultura română, după aprecierea lui Lucian Blaga întâiul mare poem al unui neam. Sala intitulată Cartea, factor de unitate naţională ne prezintă liantul reprezentat de limba, orală sau scrisă, pentru toţi românii. În condiţii medievale, obligaţi să trăim despărţiţi arbitrar în ţinuturi diferite, cartea şi limba română au ţinut laolaltă, unit spiritual, acest popor. În aceasta sală sunt expuse ca argument cele mai valoroase monumente de limbă română medievală, respectiv: Biblia de la Bucureşti (1688), Cazania lui Varlaam (1643), Îndreptarea legii de la Târgovişte (1652), un Tetraevanghel miniaturizat, pe pergament, din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, manuscrise de înţelepciune creştină din secolul al XV-lea, cărţile Şcolii Ardelene (Lexiconul de la Buda, Istoria pentru începutul românilor în Dachia şi Ortografia română, ale lui Petru Maior ş.a.). Complementar, cele peste 80 de hrisoave domneşti, înscrise pe pergament şi aurite, confirmă permanentele legături între ţinuturile româneşti.

Urmează Sala Cartea şi cărturarii braşoveni. Slujind în egală măsură şcoala şi biserica, dascălii braşoveni au creat valori care au menţinut nestinsă flacăra de cultură din Şcheii Braşovului. Copişti, traducători, creatori de limbă literară, muzică şi artă, ei sunt reprezentaţi în această sală prin câteva dintre valorile adăpostite în arhiva istorică a muzeului. Menţionăm între acestea: Omiliarul din secolele XI-XII, Molitvelnicul popei Bratu, Cronica protopopului Radu Tempea II, Parimiarul protopopului Vasile, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor Liceului Andrei Şaguna, realizate de Mişu Pop, precum şi opereta Crai nou a lui Ciprian Porumbescu.

O Sală cu Vatră ne prezintă un mic colţ etnografic reprezentat de o vatră, de diferite icoane pe sticlă şi obiecte casnice specifice Şcheiului, ce permit vizitatorului o impresie afectivă, pentru cunoaşterea tradiţiilor locale. Astfel se recunoaşte cu uşurinţă caracterul sătesc al Şcheiului în perioada medievală, comun tuturor satelor de la periferia cetăţilor, care îşi durau o biografie aparte, fiind nevoite să reziste cu greutate vitregiilor de tot felul. Icoanele expuse permit aprecieri faţă de iconarii locali, care se înscriu între marii iconari ai Transilvaniei de la Nicula, Laz, Făgăraş ş.a.

Mai jos este redată cronologia şcolii, aşa cum reiese ea din istoricul afişat în interiorul ei: secolele XI-XII se scrie Omiliarul, manual şcolar; 1292 – cronica locală consemnează biserica; 15 decembrie 1399 – Papa Bonifaciu al IX-lea aminteşte lăcaşul de cult şi învăţătură; 1556-1583 diaconul Coresi tipăreşte în Şchei primele cărţi de circulaţie în limba română; 1559 se predă şcolii Catehismul coresian, reeditare a Catehismului Luteran; 1570 diacul Oprea (dascălul şcolii) scrie Octoihul în limba română; 1587 – Protopopul Iane scrie primul text braşovean în limba română; secolul XVI – dascălul Barbu Horban scrie primul manual de filozofie; 1628-1633 protopopul Vasile scrie prima cronică cu subiect românesc din ţară (1292-1633); 1731 – dascălul Petcu Şoanul editează în Şchei primul almanah (calendar) din ţară; 1724 – protopopul Florea Baran scrie primul act cu alfabet latin; 1743 – protopopul Radu Tempea II scrie Cronica Şcheilor (1391 – 1743); 1757 – dascălul braşovean Dimitrie Eustatievici scrie prima Gramatică în limba română; 1740 – protopopul Eustatie Grid ridică etajul şcolii; 1797 – protopopul Radu Tempea V tipăreşte Gramatica Românească; 1821 – 1828 – 1850 popasurile lui Anton Pann în Şchei; mai 1848 – George Ucenescu compune melodia imnului Deşteaptă-te române, lucru evidenţiat în autobiografia lui Ucenescu.

Revenind la manualul-pergament (omiliar – cartea de învăţătură pe care o foloseau toate popoarele lumii la acea vreme), realizat din piele de ied nenăscut, undeva prin secolul XI – acesta se făcea în acest fel pentru că încă nu era cunoscută hârtia, iar pielea de ied nenăscut nu avea pori şi astfel se putea scrie cursiv pe ea. Se mai folosea în epocă piele de miel, sau de viţel nenăscut. Pentru ştiinţă, prima carte de natură similară a apărut la Roma, în secolul IV, sub titlul Fiori Divini. La noi, asemenea carte apare în secolul XI, ca manual de şcoală, ceea ce confirmă existenţa şi tradiţia învăţământului în acest spaţiu. Lângă şcoală se afla Biserica Voievodală Sf. Nicolae, îngrijită în timp de 32 de domni din Moldova şi Muntenia şi de mari boieri – ceea ce întăreşte şi mai tare tradiţia. Mai mult, o cronică germană vorbeşte de Negru Vodă, care ar fi dăruit Muntele Postăvaru, pe care se schiază astăzi la Poiana Braşov, acestei şcoli româneşti. Astfel putea avea câştiguri financiare din exploatarea lemnului şi din închirierea păşunilor. De aceea muntele se numea cândva Schule Berg – adică Muntele Şcolii.

Deci, la anul 1100, cel puţin, în acest loc sfânt se făcea şcoală românească. Muzeul de aici deţine 30.000 de documente vechi. Această tradiţie explică şi faptul că în acest Muzeu se află acum 6.000 de cărţi vechi, 30.000 de documente şi un tezaur naţional şi internaţional de surpriză: prima carte slavă din lume, de la 1491, prima Biblie a ruşilor, apărută la 1581, primele manuscrise de la bulgari, Veliko Târnovo, 1394, primele tipărituri ale sârbilor, 1540, explică profesorul Vasile Oltean. Tot în acest muzeu se află şi dovada că imnul nostru naţional, Deşteaptă-te române!, nu a fost compus de Anton Pann, ci de Gheorghe Ucenescu (1830 – 1896) cântăreţ, dascăl şi profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Braşov. Considerăm că, prin deschiderea acestui obiectiv muzeal, realizăm un act reparatoriu pentru înaintaşii noştri, care şi-au aşezat la temelia existenţei noastre spirituale o zestre morală din care ne alimentăm cugetul nostru de bine, ne-a declarat preot prof. dr. Vasile Oltean.

Vizitând acest muzeu mai puţin ştiut, ne putem „adăpa” curiozitatea de a afla calea educaţiei pe care au mers mii şi mii de discipoli, îndrumaţi de dascăli aleşi, oferind acestei ţări generaţii de tineri pregătiţi pentru viaţă. (George V. GRIGORE)