Muzeul de Artă „Vasile Grigore” din Bucureşti

Pictorul care şi-a deschis muzeu

Pictorul Vasile Grigore, după ce s-a sfătuit cu sinele său interior, a dezvăluit şi altora muzeul său tainic, comoara tăcută adunată cu multă trudă dar şi bun gust, constituindu-se într-o colecţie care-i poartă numele. Astfel Muzeul de Art „Vasile Grigore” a fost inaugurat şi deschis în data de 25 mai 2004. „E mai bine să le vadă alţii, decât să le păstrez închise, să le privesc numai eu”, a declaratartistul. Donaţia însumează numai în spaţiile de expunere 500 de piese şi ni se înfăţişează ca un ansamblu care vizează aproape toate domeniile artelor frumoase. Colecţionarul-artist nu îşi refuză posibilitatea proximităţii permanente a unui artist de care este fascinat, astfel încât pasiunea sa se îndreaptă spre câţiva artişti de seamă ai picturii, sculpturii şi graficii româneşti interbelice şi contemporane. Dragostea pentru arta populară românească a maestrului şi pasiunea de a aduna obiecte autentice care să ilustreze varietatea motivelor decorative au dus în final la alcătuirea unei colecţii etnografice deosebite, la care au contribuit diferite genuri de artă.

Muzeul de Artă „Vasile Grigore” se află pe str. Maria Rosetti nr. 29, în sectorul 2 al Capitalei. Piesele sunt dispuse în cinci săli, pe două etaje, reprezentând şapte secţiuni mari: pictură, grafică, sculptură, artă populară românească şi artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală.

Cum a început totul? Cu ani în urmă, pe o stradă de legătură, pe atunci mai discretă, între Ştirbei Vodă şi Calea Griviţei, la etajul întâi al unei case în care arta plastică şi decorativă aleasă, lemnul lucrat, obiectele de cult sau stampele japoneze se găseau, necăutate, ci răsărite şi împlinite acolo, parcă dintotdeauna, într-un decor interior intim, fascinant, de un rafinament cum rar se mai văzuse, prin el însuşi o operă, putea fi întâlnit Vasile Grigore. Colecţia personală a maestrului Vasile Grigore constituia privilegiul celor apropiaţi, singurii beneficiari ai unui tezaur sistematizat şi coerent, ce prinsese contur pe pereţii atelierului său. Tot prin străduinţa acestui mare colecţionar a fost găsită şi amenajată actuala clădire cu spaţii de expunere ofertante. Legătura cu arta universală este subtilă, discretă şi întotdeauna văzută din perspectiva artei româneşti. În selecţia de stampe japoneze, între care se numără artişti celebri din „Ţara Soarelui Răsare”, se poate observa puterea revelatoare a liniei, la fel ca în cazul graficii româneşti. Pictate manual sau imprimate, piesele de porţelan de provenienţă japoneză sau chineză se constituie ca un remarcabil ansamblu care impresionează printr-o cromatică strălucitoare şi preţiozitate a suprafeţelor pieselor. Ceramica englezească de tip-Delft, faianţa germană, rusească şi franceză nu sunt decât câteva din nenumăratele tipuri realizate, prezente în colecţie. Pe aceeaşi linie a obiectelor de „uz casnic” se înscriu şi piesele de metal, gravate, ciocănite, poansate sau perforate. Cu o cromatică armonioasă, covoarele orientale de rugăciune, de o rară poezie si distincţie revin ca o realitate istorică în aproape toate sălile muzeului. Marchetate, intarsiate sau pictate, exemplarele de mobilier oferă indicii despre marea îndemânare şi sensibilitate a ebeniştilor francezi, olandezi sau japonezi. Colecţia sa de discuri, precum şi biblioteca, deasemeni părţi componente ale donaţiei, o completează şi sugerează cu mare acurateţe care sunt direcţiile care l-au influenţat pe artist şi pe colecţionar în acelaşi timp. Pentru fiecare dintre cele şapte secţiuni ale colecţiei, de la pictură şi grafică până la stampe japoneze, de la icoanele românesti pe lemn şi pe sticlă până la covoarele orientale, biblioteca a fost în permanenţă pentru maestrul Vasile Grigore un instrument de îndrumare în demersul său artistic. Părea că tradiţia marilor noştri colecţionari a apus. Maestrul demonstrează contrariul şi aceasta într-o manieră excepţională. Prin opera sa şi prin ctitoria din str. Maria Rosetti 29, Vasile Grigore se înscrie în marea artă contemporană a veacului nostru. Admirabil desenator şi sensibil colorist, Jean Al. Steriadi ar fi fost un posibil exemplu de urmat, dar nu a încercat niciodată să-şi impună punctul de vedere, stimulând dimpotrivă incursiunile personale ale studenţilor săi. O cu totul altă structură prezenta Rudolf Schweitzer-Cumpăna, în a cărui desen viguros răzbăteau accente expresioniste. Mai erau Pallady, Petraşcu, Iser Steriadi, Catargi, Tonitza, Ciucurencu, Baba, Popescu-Negreni, etc. Samuel Mützer ştia să încurajeze căutările studenţilor şi, fară să le impună propriul canon reuşea, ca şi Steriadi de altfel, să intreţină o anume sensibilitate de tip impresionist. Dimpotrivă, Simion Iuca, profesorul de gravură, cultiva disciplina studiului riguros, criteriile observaţiei atente şi transpunerii exacte fiind pentru el criterii de profesionalism. Începând din anul IV, dorinţa de a se consacra picturii a justificat trecerea la secţia de specialitate, în atelierul condus de Ion Marsic. Sub discreta sa îndrumare, talentul lui Vasile Grigore a evoluat, fără convulsive căutări, spre o timpurie maturizare. Se poate spune că, în iulie 1959, când Vasile Grigore absolvea Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, el era un artist format. Aşa cum avea să observe Alexandru Ciucurencu, căruia i-a fost asistent între anii 1963-1970, pictura sa era, încă de atunci , „expresivă, simplă şi clară… o pictură luminoasă, senină”, născută dintr-o „inteligentă observare şi interpretare a vieţii”. Preferinţa pentru compoziţiile aerate, cu puţine, dar bine definite forme, l-au impus de îndată atenţiei, lucrările sale fiind întâmpinate cu elogii din partea criticilor de artă şi stăruitor dorite de către colecţionari.

Istoria sa începe cu anul 1935, 27 ianuarie, în Bucureşti, ca al-12-lea copil al unei familii de muncitori; mama – casnică, iar tatăl tinichigiu la CFR. Învaţă la Liceul „Aurel Vlaicu”. În anii 1953 – 1959 se pregăteşte pentru concursul de admitere la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, clasa de compoziţie şi dirijorat. Dar se decide în ultima clipă pentru Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, unde este admis. Aici studiază sub îndrumarea profesorilor Rudolf Schweitzer Cumpăna, Samuel Mützner şi Ion Marşic. La absolvire este numit, prin repartiţie, profesor de desen la Liceul „I. L. Caragiale” din Ploieşti, post ce fusese deja ocupat de nepoata directorului. Ca urmare se angajează tehnoredactor la „Editura Tineretului”, unde are prilejul să-i cunoască pe Tudor Arghezi, George Călinescu, Tudor Vianu, Mihai Ralea, Petru Comarnescu, Miron Radu Paraschivescu şi M. H. Maxi – la acea dată director al Muzeului de Artă Blidaru, Gheorghe Matei, Petre Oprea, dar şi pe cunoscutul rameur şi colecţionar Ilie Mirea. În 1961 primeşte bursa „Frederic şi Cecilia Stork”. Perioada 1961 – 2005 este cadru didactic la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (astăzi Academia de Artă) din Bucureşti, fiind în timp preparator, asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar. În 1998 îi apare la editura ARC 2000 lucrarea „Scrieri despre artă”. În anul 2003 donează statului român colecţia sa de artă, formată din pictură, sculptură, grafică, artă europeană, artă orientală, extrem-orientală, artă decorativă, circa 600 de obiecte. În anul următor, 2004, se deschide Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, în strada Maria Rosetti, nr. 29, Bucureşti. În 2005 i se conferă titlul de ,,Profesor doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii şi distincţii în România, Polonia, Italia etc.

A avut numeroase expoziţii personale la Bucureşti, Bacău, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca,Târgu Jiu, Craiova, Viena, Annecy, Franţa etc. A participat şi la expoziţii colective şi de grup în ţară şi la expoziţii de artă plastică românească în străinătate: Budapesta, Novi Sad, Zagreb, Belgrad, Londra, Menton, Ruse, Moscova, Praga, Köln, Lüdenscheid,Torino, Roma, Tel Aviv, Helsinki,,Viena, Szczecin, Beirut, Rijeca, Skopje, Nepal, Bamberg, Friebourg, Varşovia, Palma de Mallorca, Washington, Chicago, Atena, Bagdad, Sao Paulo, Curitiba, Brasilia, Lima, Glasgow, Santiago, Caracas, Québec, Phenian, Damasc, Alep, Teheran, Tunis, Cairo; Teheran, Rawalpindi, Peshawar, Karachi, Leverkusen, Lisabona, Havana, Berlin, Copenhaga, Amiens, Kosice, Ankara, Szczecin, Khartoum, Bratislava, Moscova…, expoziţii de pictură românească contemporană: itinerantă în mai multe state africane, „Portretul în pictura românească contemporană”, Moscova, „Peisajul în pictura românească”, Praga, Liége, Roma, Bari, Napoli, Mantova, Perugia, „Arta contemporană”, Salzburg, Praga-Cehoslovacia; 1983 – Salzburg-Austria; Roma-Italia etc, etc

În evoluţia picturii româneşti contemporane, Vasile Grigore se manifestă printr-o muzicalitate şi o melancolie de rară savoare, prin culoare şi desen, izvorâte dintr-o autentică plenitudine sufletească, în care nici o tuşă colorată nu este gratuită, nici un semn grafic nu este întamplător. „Grigore este un colorist care refuză disonanţele, deşi tonalităţile sunt adesea contrastante. Difuziunea în lumină a tonului local le face aparent opozabile, astfel încât negrul şi albul se solicită contrapunctic. Tonalităţile pure se îngemănează melodic, într-o ritmicitate continuă. Liniile apăsate ale unui desen infuzat în culoare, sparg fără să distrugă liniştea împăcată a tonalităţilor calde.”(Octavian Barbosa). „Vasile Grigore este unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada modernismului românesc, ce a făcut parte din avangarda anilor ’70, dintr-o generaţie de artişti care au încercat să iasă din dogmele proletcultismului.” (Petru Lucaci). „O pictură expresivă, simplă şi clară.”(Alexandru Ciucurencu). „Pictorul are darul sintezei, al echilibrării contrastelor. E un liric nedisimulat, atras de închegări somptuoase dar, în acelaşi timp, un sever cenzor al emoţiei, un împătimit al studiului posibilităţilor raţionale. (…) El subordonează realitatea unei viziuni proprii, o constrânge să se supună ritmicii sale interioare şi o recompune în imagini în care apar evidenta lui personalitate şi dialogul între el şi lumea înconjurătoare. Artistul face apel la organizarea cromatică a materiei picturale în funcţie de contrastul rece-cald, pe care îl rezolvă adeseori în acorduri inedite, iar cromatismul este orchestrat cu o deosebită muzicalitate în armonii ce ating desăvârşirea.” (C.R. Constantinescu).

Pictorul Vasile Grigore a decedat în 2012. Lucrările sale, în afara celor din propriul muzeu, sunt prezente în muzeele de artă din Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Jiu, dar şi în colecţiile particulare din ţară şi străinătate. Îndrăgostit iremediabil de culori, pictorul Vasile Grigore a căutat şi unduirea formelor în lumină, prin colecţiile sale care îl inspirau şi îl făceau să se simtă ca acasă în atmosfera unor ţări mai orientale sau mai occidentale decât în ţara naşterii sale, pe care a iubit-o şi căreia i s-a dăruit pe sine şi opera sa: România. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; mavg.ro; vatra-mcp.ro; cultura.ro; cimec.ro; noapteamuzeelor.org; onlinegallery.ro; cmn.ro; historia.ro; parkopedia.ro; fandom.com, socitateamuzicala.ro

Bibliografie: • Octavian Barbosa - Dicţionarul artiştilor români contemporani, Editura Meridiane, 1976 • Constantin Prut-Dicţionar de artă modernă, Editura Albatros, Bucureşti, 1982 •Album „Vasile Grigore Pictor şi colecţionar de Artă”, Editura Monitorului Oficial