Muzeul Chihlimbarului. Frumuseţe martor la sărăcie.

Muzeul Chihlimbarului, unic în România prin specificul său, se află în localitatea Colţi din judeţul Buzău. Accesul la muzeu se face din DN10 Buzău-Braşov, până în Pătârlagele, apoi pe DJ Valea Sibiciului-Colţi, încă 13 km. Zona Colţi este una deosebită prin specificul său, cu case vechi, biserici, mânăstiri, copaci seculari încă scăpaţi de secure. Tot aici, pe lângă vestigiile rupestre de la Aluniş, în munte, se găseşte chihlimbarul, rostogolindu-se la vale după ploaie, din mulţimea de aluviuni.
Colţi este singura localitate din ţară de unde s-a exploatat, în sistem minier, chihlimbar, această nestemată semipreţioasă, ceea ce îi oferă privilegiul de a găzdui o expoziţie sui-generis cu bijuterii făurite din chihlimbar, cu pepite din această răşină fosilă, dar şi cu uneltele folosite la extragerea sa şi la finisarea bijuteriilor. Pe lângă frumuseţea care îl face să fie apreciat de întreaga lume, chihlimbarul are şi multiple întrebuinţări în radiotehnică, electronică, la prepararea lacurilor fine, a unor îngrăşăminte.
Prima mină de  chihlimbar a fost deschisă în zonă în anul 1927 de dr. Dumitru Grigorescu. În perioada de înflorire a extragerii chihlimbarului, în Colţi au existat opt mine care, însă, au fost închise, ultima în 1968. Unele dintre ele au fost detonate şi astupate, altele au rămas deschise şi în prezent. În anul 1973, în sat a fost inaugurată Colecţia muzeală Colţi, ca secţie a Muzeului Judeţean Buzău. Cele mai importante piese din colecţie sunt unele bucăţi de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum şi un cercel în care se află o furnică fosilă. Mai sunt expuse şi o colecţie de icoane şi o colecţie etnografică. Casa în care se află colecţia a fost construită în stil popular, între 1973 şi 1974, şi renovată în 1981 şi 1983.
În singurul muzeu al chihlimbarului din ţara noastră se află peste 300 de piese semipreţioase aşezate în cutii de sticlă. Chihlimbarul, cunoscut şi ca succin, moldavit, romanit/rumanit sau ambră, este supranumit şi piatra soarelui, floare sau lacrimile zeilor (Valeriu Nicolescu: Lacrimile zeilor). Mai există şi în alte zone din România, precum: în judeţul Neamţ (dealul Cozia), în judeţul Bacău (pe linia Moineşti – Târgu Ocna), în judeţul Prahova (la Poiana, Şoimari, Câmpina), în judeţul Buzău (pe Valea Sibiciului, Valea Colţilor, Valea Boului şi Valea Alunişului, pe Valea Vineţişului – comuna Nehoiu, pe Valea Roşcoiului – comuna Gura Teghii, la Izvorul Frasinului din comuna Brăieşti, la Izvorul Corbului – comuna Cătina, în albiile râurilor Bâsca Chiojdului, Sărăţelul Bălăneştilor şi Buzău). Dar numai la Colţi şi în cătunul Stănila – menţionează savantul Gh. Munteanu-Murgoci – s-au făcut săpături mai sistematice prin galerii. Începuturile exploatării au fost semnalate pe la 1828, la punctul Faţa Budei, unde trupele ruseşti care staţionau în zonă au săpat câteva galerii. Primele ateliere pentru prelucrarea chihlimbarului – după cum afirmau M. Monoranu şi V. Nicolescu – au aparţinut zugravului de biserici şi sculptorului Grigore Siliceanu (1861), fost elev al lui Gh. Tattarescu la mănăstirea Ciolanu. […] În 1924, la Bucureşti se înfiinţează un atelier specializat în prelucrarea chihlimbarului de Buzău, sub îndrumarea Elizei Brătianu, soţia unuia dintre marii politicieni ai vremii, Ion I. Brătianu.
La Expoziţia Universală de la Paris, din 1867, România şi-a ales ca simbol, alături de „Cloşca cu puii de aur”, şi ambra brună cu reflexe verzulii, varietate unică şi veche de peste 30 de milioane de ani. Succesul a fost uimitor, România obţinând pentru cele expuse medalia de aur. Ulterior, tot la Paris, în 1932, inginerul Dumitru Grigorescu, cel care a prelucrat ambra  industrial (1927-1937), avea să-i ofere personal reginei Angliei un medalion de chihlimbar în care erau conservate insecte.
Pe lângă frumuseţea care îl face să fie apreciat de întreaga lume, chihlimbarul are şi multiple întrebuinţări în radiotehnică, electronică, la prepararea lacurilor fine, a unor îngrăşăminte.
Colecţia muzeală Colţi e unică în România şi oarecum individualizată faţă de cele din Polonia şi alte ţări baltice, prin varietatea coloristică şi raritatea ambrei de Buzău.
Pe „culegătorii” de chihlimbar locali îi puteai vedea pe drumuri sau pe cres-tele munţilor, cu raniţa şi târnăcopul în spate. Oamenii din sat îi recunoşteau de departe şi spuneau: Sunt căutătorii de chihlimbar, care au ieşit îndată ce vremea s-a încălzit şi zăpada s-a topit. Chihlimbarul cules din albiile râurilor sau extras din stâncile munţilor este o piatră preţioasă de culoare galbenă transparentă, cu forme translucide, opace, fiind de origine organică, care provine din răşină. Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 de milioane de ani. Provine din răşina arborilor din acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanţă amorfă, cu toate că nu este mineral. Chihlimbarul are peste 160 de nuanţe de la galben-miere şi până la negru-verde şi toate se găsesc aici la noi, la Colţi. Este zonă bogată şi este cunoscută în toată lumea. Probabil aici au fost îndeplinite toate condiţiile atmosferice de formare a chihlimbarului, ne-a declarat Gheorghe Cîrstian, un localnic din Colţi. Localnicii de aici au trăit de pe urma acestor pietre de când se ştiu. Bucăţile de chihlimbar sunt descoperite de ploile torenţiale. Era ultima speranţă a nevoiaşului. Când rămân fără bani şi au de plătit o datorie, oamenii pleacă pe munte şi găsesc suficient cât să scape de necazuri, ne-a mai declarat Gheorghe Cîrstian. Locuri unde s-au găsit bucăţi foarte mari de chihlimbar şi unde sătenii caută în continuare ar fi la Strâmba, Faţa Repede, Căteasca şi Dănciuleşti. Trebuie să ai şi noroc ca să găseşti. Sunt oameni care toată viaţa nu au găsit nicio bucăţică. Şi pe lângă asta, sunt o mulţime de secrete. De exemplu, fie că îl cauţi în mină sau în stâncă trebuie să ştii că în jurul cuibarului de chihlimbar sunt firişoare de cărbune. Acolo unde se aglomerează cărbunele trebuie să găseşti, ne-a declarat Ciprian Chiriac, un căutător de chihlimbar din Colţi. Chihlimbarul e tot mai greu de găsit în zilele noastre şi doar cei din partea locului îi ştiu rosturile şi locul în care se mai găseşte. Asta e, de când lumea, soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi, cu pământ bogat în pietre semipreţioase. Localnicii au revenit la vechea ocupaţie şi mai sapă şi astăzi după ambră, s-o vândă turiştilor, cu 10, 20 de lei. Şi toate acestea au loc într-un spaţiu restrâns, la Colţi, într-o localitate cu vreo 1.300 de oameni, majoritatea bătrâni. La şase kilometri de centrul comunei, în satul Aluniş, se află celebrele biserici săpate în piatră.
Aici este Ţara Luanei. Se zice că Luana era o fată foarte frumoasă, care a căzut din cer şi s-a îndrăgostit de un om din aceste locuri. Tot ea i-a învăţat pe localnici să-şi sape chiliile de pe Culmea Martiriei, să se ascundă acolo în vremuri grele, dar şi medicina ori scrisul, aflăm de la custodele Muzeului Chihlimbarului din Colţi, Viorica Nica. Dar mai e şi altă legendă. Bătrânii mai ştiu şi azi de berbecul cu lâna de aur. Se spune că argonauţii l-ar fi căutat în Ţara Colhideei. Curios e că povestea asta face parte din mitologia greacă, dar, în vremuri îndepărtate, zona chihlimbarului de Buzău s-ar fi numit Colhi, de unde a venit povestea Colhideei. Exista o tradiţie care s-a pierdut în negura vremurilor. Se spune că strămoşii colţenilor purtau la gât o bucată mică de ambră, să le aducă noroc. La nuntă sau la botez, localnicii ofereau copilului ori mirilor, după caz, o fărâmă din bogăţia pământului. Dar lucrurile sunt şi mai serioase. După milioane de ani în care s-a transformat din răşină de brad în piatră, chihlimbarul ar avea chiar şi proprietăţi curative. Ţăranii dizolvau praf de ambră în alcool sau în apă. Lumea credea că te poţi vindeca de bolile de stomac, de rinichi, de ficat, de inimă sau ale aparatului respirator. Se pare că nu sunt doar legende. Eu am cunoscut cu mulţi ani în urmă un bătrân care s-a tratat cu ambră şi a reuşit în acest fel să elimine pietrele de la rinichi, aud de la acelaşi specialist al muzeului din localitate. Povestea unui om bătrân de aici este una cu totul specială: din munca lui s-a bucurat chiar „tătucul” Stalin de la Moscova. Iată povestea lui Gheorghe Cristian, în vârstă de 82 de ani. Totul s-a întâmplat în anul 1951. Activiştii de partid de atunci aflaseră că bărbatul avea o piatră rară de ambră, de 200 de grame. Au venit şi au luat-o când nu eram eu acasă. Era de culoare galben-roşu. Au dus-o la întreprindere, au făcut din ea o pipă, iar apoi i-au trimis-o lui Stalin.
Care este istoria exploatării chihlimbarului de aici? Mai întâi a fost un inginer român, Dumitru Grigorescu. El a concesionat terenul, a săpat aici mai multe galerii, de la 1924 până la 1932. S-a exploatat chihlimbarul, care la vremea aceea era echivalentul aurului. Apoi au venit olandezi, nemţi. Pe urmă au venit comuniştii, au făcut întreprinderea unde prelucrau ambra. Asta s-a făcut până în 1968, când minele s-au închis. Toţi au luat de aici cât au putut. De noi nu le-a păsat. Noi nu ne-am ales cu nimic, încheie omul povestea chihlimbarului de la Colţi. Pipa lui Stalin a fost făcută din piatra mea de chihlimbar – repetă Gheorghe Cristian. Şi asta pentru că ambra de Colţi este unică în lume. A fost dovedit ştiinţific, încă din 1902, prin lucrarea de doctorat a savantului Gheorghe Munteanu Murgoci, că ambra sau rumanitul de la Colţi, unic în lume prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, aşa cum au crezut multă vreme ţăranii din partea asta de ţară. Dintre cele 162 de nuanţe de ambră cunoscute în lume, piatra de culoare negru-verde este cea mai valoroasă. Un gram de chihlimbar românesc neprelucrat ajunge azi la 80.000 de lei vechi, în timp ce o bucată şlefuită aproape că îşi dublează valoarea. Foştii mineri colţeni au murit de mult, aşa cum s-au stins şi rostarii sau şlefuitorii de chihlimbar. Zăcământul de chihlimbar se găseşte chiar şi la suprafaţa pământului, aşa că bătrânii din zonă, cu pensii mici, de agricultori, încearcă să-şi mai rotunjească veniturile. Unii ne-au spus că mai vin prin comună tot felul de aşa-zişi turişti şi bat din poartă în poartă. Întreabă cine are rumanit de vânzare. Dar nimeni de la Colţi nu s-a îmbogăţit până acum, de sute de ani încoace. O fi, cum ne-a zis o femeie, blestemul chihlimbarului. Să te naşti pe un pământ bogat, dar să mori sărac!
O zonă atât de bogată a ţării a intrat în civilizaţie foarte târziu. Abia în anul 1975 s-a dat în folosinţă şoseaua de la Pătârlagele până la Colţi. Drumul e acum acoperit pe o porţiune mare de noroi, semn că dealurile din apropiere continuă să alunece. Ca să nu mai vorbim de gropile din asfalt. Până când s-a făcut şoseaua, ţăranii mergeau pe o potecă. Plus că electrificarea întregii localităţi s-a încheiat abia în 1973. În Colţi erau, pe vremuri, meşteri în ale bijuteriilor, oameni prin mâinile cărora au trecut kilograme întregi de ambră. Se fabricau pipe, coliere, brăţări, cercei. În zona Colţi au fost găsite două bucăţi de chihlimbar de dimensiuni impresionante, de aproximativ 2 şi respectiv 3,5 kilograme, Cea mai mare bucată de chihlimbar din lume, care acum tronează în muzee. Odinioară, puteai găsi chihlimbarul de Colţi deopotrivă la gâtul reginelor, sub forma unor impresionante medalioane, dar şi în mâinile nevoiaşilor. Pentru mulţi dintre ei, bobiţele de ambră, odată vândute, reprezentau singura cale de a-şi asigura traiul pentru câteva zile bune. Dacă în trecut cu o bucată din „piatra săracului”, cum a fost ea numită, puteai să îţi cumperi o căruţă cu lemne, acum, dacă mai poţi lua pe ea o sticlă, două de apă… 
Să sperăm că i se va face dreptate acestui muzeu, că va fi scos din decădere şi uitare prin eforturile comune ale autorităţilor, investitorilor, localnicilor, atrăgând, într-un final, un binemeritat aflux de turişti.

N.B. Muzeul Chihlimbarului
s-a închis în această toamnă, tem-porar. Clădirea care o găzduieşte a intrat în reparaţie capitală, după patru decenii, redeschiderea ei fiind aşteptată în 2020. Totuşi, cea mai mare pepită de chihlimbar din lume poate fi admirată la Muzeul Judeţean Buzău. (George V. GRIGORE)