„Muzeu al Culturii Glina”

„Glina” este o cultură preistorică din epoca bronzului timpuriu (3500 î.Hr – 2200 î.Hr.), având numele „împrumutat” de la o comună din judeţul Ilfov, aflată la Sud-Est de Bucureşti. Cuvântul „Glină” este de origine slavă şi înseamnă „lut”, adică pământul bun din care se fac oalele (mal lutos), dar şi „ţarină”, „pământ”, „moşie”, de unde şi denumirea mai veche a satului de „Glina – Gherman”, adică „Moşia lui Gherman”. În satul Bălăceanca din comuna Cernica a fost găsit situl ce a dat numele „Culturii Glina”. Zece obiective din „Cultura Glina” sunt incluse ca situri arheologice în lista monumentelor din judeţul Ilfov: trei la Manolache, patru la Glina, două la Căţelu şi unul foarte aproape de Bălăceanca. Pe movila de la Glina s-au descoperit pentru prima oară vestigiile unei culturi materiale desemnată cu numele de „Cultura Glina”. Prima atestare scrisă a numelui „Glina”, cunoscută, se găseşte într-un document emis în anul 1563, prin care se întărea dreptul unui fiu al lui Pădure Logofăt, asupra unui ogor în Glina. La sfârşitul secolului al XVI-lea, satul era închinat Mănăstirii „Plumbuita” din Bucureşti.

Încă de la apariţia primelor forme de habitat în aer liber, omul a ţinut cont de: relief, apropiere de sursele de apă, posibilităţi de apărare sau observare, climă sau tip de economie practicată. Amplasarea comunităţilor tip „Glina” nu a făcut excepţie! Astfel, întâlnim aşezări amplasate pe terasele mijlocii şi joase ale apelor la Bolintin-Vale şi Crivina, pe Argeş, la Cernica, pe malul lacului Cernica, la Letca Veche, punctul „La Pădure”, pe Glavacioc, şi chiar la Vest de Teleorman, la Drăgăneşti-Olt-Carieră, pe pârâul Sâi, la Preajba, pe pârâul Cârcea. Aşezări „Glina” au fost identificate pe Argeş, pe Câlniştea, pe Glavacioc, pe Jiu. Insulele apelor curgătoare s-au dovedit şi ele propice pentru amplasarea unor aşezări de genul celei cercetate, pe Câlniştea, la Cămineasca-Măgură, dar cea mai cunoscută este aşezarea de pe Dunăre, de la Ostrovul Corbului. Aşezări „Glina” s-au descoperit însă şi pe insule ale apelor stătătoare cum sunt cele de la Grădiştea-Chirnogi, pe lacul Mostiştea, sau Siliştea Snagovului – Insula lui Vlad Ţepeş, pe lacul Snagov. O categorie aparte de aşezări „Glina” o constituie cele ridicate pe tell-urile neo-eneolitice de genul celor de la Tangâru, Glina sau Drăgăneşti-Olt, punctul Corboaica. Distingem, din punct de vedere al modului de organizare: aşezările nefortificate artificial, cele mai numeroase. Deşi nu erau prevăzute cu şanţuri de apărare sau palisade, erau amplasate pe terase înalte, pe promontorii sau pe insule, fiind astfel protejate; a doua categorie, habitatele fortificate de tipul celor de la Crivăţ, beneficiază de un şanţ de apărare, Popeşti-Nucet sau Orbeasca de Sus. Care este motivul ce a dus la ridicarea acestor elemente de fortificaţie? Se pare că, în faza „Glina II”, conflictele între comunităţi au determinat ocupanţii aşezărilor să ridice şanţuri şi palisade, pentru ca mai apoi, în faza „Glina III”, presiuni externe să impună ridicarea unor valuri de pământ, aşa cum este cel de la Odaia Turcului. În funcţie de durata de folosire, cele mai numeroase sunt aşezările stabile, care prezintă mai multe straturi de cultură: Glina, Odaia Turcului sau Bucureşti-Ciurel. Aşezările cu un singur strat de cultură şi care probează astfel folosirea pentru o perioadă scurtă de timp au putut fi cercetate la Schitu-Gaura Despei, Mihăileşti-Tufa sau Varlaam. Încă din „Paleoliticul Mijlociu” sunt aşezări sezoniere legate de activităţi de vânătoare, pescuit, prelucrarea cărnii, peştelui sau materiei prime necesare realizării utilajului litic. Nici „Bronzul Timpuriu” nu a făcut excepţie de la această practică a oamenilor preistorici. Cea mai interesantă aşezare sezonieră în cadrul acestei culturi este cea descoperită la Cămineasca-Măgură, pe o insulă în Valea Câlniştei; s-au descoperit fragmente ceramice şi obiecte de lut necesare în activitatea de pescuit. Au rămas necunoscute aspecte legate de dimensiunile şi forma aşezărilor „Glina”. Doar în cazul celor de pe tell-uri s-au putut face unele delimitări mai exacte datorită formei naturale. Se poate totuşi afirma că aşezările comunităţilor „Glina” erau mici sate ale căror familii erau probabil înrudite şi aveau un număr maxim de cinci membri. Locuinţele erau amplasate, în cele mai multe cazuri, relativ compact. Comunităţile se aflau într-o permanentă mişcare în căutarea unor locuri de păşunat bune, astfel încât nu se putea constitui în cadrul aşezării un spaţiu funerar, nu se poate face o legătură între aşezare şi zona funerară, dacă aceasta exista.

Cultura Glina este declarată a fi cea mai importantă cultură din Muntenia şi Oltenia, din epoca „Bronzului Timpuriu” (circa 3.500-2.200 î.Hr.). Acum peste 5000 de ani oamenii locului ne-au lăsat dovezile lor de existenţă şi supravieţuire, spre a şti şi noi „lecţia” treptelor de evoluţie a civilizaţiei umane. În colecţiile Muzeului Municipiului Bucureşti, ale Muzeului Naţional de Istorie, ale Muzeului Judeţean de Istorie de la Giurgiu se află astfel de elemente. Copii ale acestora sau originalele ar putea „călători” la Glina, spre a organiza aici un mic „Muzeu al Culturii Glina”, spre a şti şi a vedea de unde a pornit această descoperire arheologică importantă.(George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; primaria – glina.ro; culturailfov.ro; viitorulilfovean.ro; condeieilfovene.ro;