Scriu aceste rânduri înaintea zorilor din 13 martie, anul de graţie 2023. Este o zi specială pentru mine, deoarece este data de naştere, în 1907, a lui Mircea Eliade. Un mare istoric al religiilor. Pe de altă parte, suntem în postul mare, ne pregătim sufleteşte, dar şi trupeşte, pentru marea sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este deci un context unic, aparte. Ca om dedicat picturii, creatorilor din acest minunat univers, am pregătit pentru astăzi întâlnirea cu lucrările unui pictor de valoare. Este vorba despre distinsa doamnă Mirela Dumitriu Olariu. Înainte de a vă oferi privirii câteva dintre lucrările sale, iată un dialog lămuritor.
Vă rugăm să vă prezentaţi…
Numele meu este Mirela Dumitriu Olariu. Simplu, Mirela! Am apărut ca ghiocelul după o iarnă luuungă şi grea…să va bucur privirea cu frumos!
Cum a fost anul 2022 pentru arta dumneavoastră?
Abia m-am dezmorţit!
Ce visaţi pentru anul 2023?
Ce visez pentru anul 2023!? Să vă bucur privirea cu frumos! Sper să reuşesc, în afara de job, să pictez măcar o icoană pe săptămână. Sunt atât de multe modele pe care le iubesc şi pe care vreau să le pictez…Pentru mine, să pictez icoane e terapie, e dragoste, e …Frumosul. E legătură mea cu Dumnezeu! Îmi aduce bucurie şi linişte sufletească! Anul acesta o să pictez doar icoane pe sticlă. Iubesc icoanele pictate pe sticlă! Pentru anii următori…să vedem ce îngăduie Dumnezeu! Ştiţi citatul: ,,Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i planurile tale.” Nu-mi place să vorbesc despre mine. Dar mi-ar plăcea să mă cunoască lumea prin prisma lucrărilor mele…În colecţia personală mai am doar două icoane, pictate de mine, pe lemn…
Impresionant! Vom vedea şi lucrări pe sticlă.
Concluzia? Am cunoscut un Om special dedicat lui Dumnezeu. Adică pe Mirela Dumitriu Olariu. Creaţia sa aparte ne pune în legătură cu universul divin, cel mai important pentru fiecare pământean, de la Adam şi Eva, până în zilele noastre. Dar şi în viitor, evident.
Îi dorim multă sănătate invitatei noastre speciale de astăzi, să ne încânta privirea cu câte o icoană nouă în fiecare săptămână şi să auzim numai de bine!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com