Minciuna are picioare scurte

În lume se întâmplă lucruri. Se ivesc zorii noii lumi, una total diferită de cea în care s-au format generațiile de până acum. În fond, un proces firesc. Doar că până mai ieri, schimbarea  însemna progres și era bazată, nu exclusiv, dar cât de cât pe adevăr, pe inovație, pe împrospătarea gândirii economice, sociale, științifice, pe un nou tip de cultură, pe logică, pe bun simț, pe pace.  Este pentru prima dată în istorie când schimbarea devine haos. Modificările climatice și criza alimentară, mai nou și lipsa unor resurse vitale pentru menținerea actualului nivel de trai a unei însemnate părți a omenirii sunt provocări cărora actualele cutume și legități nu le vor putea face față. Sub nicio formă. Rezultatul este o degringoladă care tinde să devină necontrolabilă. Conglomeratul birocratic al statelor europene resimte din plin impactul pentru că se întâmplă ceea ce era ușor de prevăzut: principiul „toți pentru unul și unul pentru toți” a fost aruncat la coș și înlocuit cu „scapă cine poate”. Astfel, în ciuda emiterii unor legi destinate închegării unei politici solidare, fiecare stat acționează conform propriei strategii, iar birocrații Uniunii se fac că nu văd. Ba chiar se întrec în emiterea unor propuneri absolut bizare. Ultima dintre acestea, neluată din fericire în discuție era legată de interzicerea folosirii termenului „Crăciun”, în ideea de a nu îi supăra pe cei care nu cred în spiritul respectivei sărbători. Simplul fapt că un eurodeputat are astfel de idei ne pune pe gânduri, fiindcă aici nu este vorba despre religie, ci despre dreptul fiecărui om de pe planetă de a gândi, crede și face ce vrea. Nu mai vorbesc despre absurdul situației: Uniunea ține de douăzeci de ani Turcia la porțile sale, fără a le deschide, pe motivul că Europa este bazată pe „valori creștine”, iar foștii otomani sunt un stat laic, dar de religie musulmană. Despre ce valori creștine este vorba ne-am lămurit în ultimii doi-trei ani, nu intru acum în detalii.

Și lucrurile nu se opresc aici. Se vor înlocui autoturismele cu motoare cu ardere internă cu mașini electrice. Minunat. Numai că nimeni nu a făcut un calcul realist, iar problemele sunt multe și aproape de nerezolvat: să bagi în priză zeci de milioane de mașini în fiecare zi, înseamnă un consum enorm de energie pe care statele europene, toate la un loc, nu reușesc să o producă nici acum și nu vor reuși nici în viitorul apropiat; pe de altă parte, energia este încă produsă, majoritar, prin ardere de combustibili fosili, deci, indirect, și mașinile electrice sunt la fel de poluante; bateriile sunt fabricate cu un foarte mare consum de metale rare din ce în ce mai greu de găsit, resursele fiind epuizate; și, nu în ultimul rând, nimeni nu s-a gândit la transportul aerian, naval și rutier, fiindcă mineraliere de 100.000 de tone sau Airbus-uri electrice încă nu am văzut.

La nivel strict politic și diplomatic, lucrurile stau și mai rău. Lipsa cronică de resurse a condus la anihilarea oricărei forme de politică solidară, dar și la apariția unei filosofii politice contradictorii. Asistăm la manifestarea unor curente autoproclamate „verzi” sau progresiste care, cu încrâncenare leninistă, iau în răspăr toate vechile valori aflate la baza dezvoltării social-economice de-a lungul vremii: familia, circulația liberă a capitalului, libertatea individului, credința, spiritul întreprinzător. Atitudinea civică, manifestarea ei trebuie să ia neapărat forma unui război. Relațiile internaționale sunt viciate de caracterul duplicitar al unei politici bazate pe obținerea resurselor ieftine pe termen lung. Una spunem alta facem.

Ceea ce ni se pregătește seamănă mai degrabă cu minunata lume nouă a lui Huxley decât cu lumea visurilor unora dintre noi. Iar planeta dă semne de oboseală. Să fi avut dreptate celebrul autor? Sper că nu. Zi de zi, vedem cum se creează o nouă societate și depinde de noi ca aceasta să fie un pic mai bună, fără excese, fără consumism sau etatism exagerate, fără exagerări „verzi”, fără conflicte. Mă tem însă că nu va fi așa. Lăcomia ne caracterizează specia. Și minciuna, care are întotdeauna picioare scurte și strâmbe pe care ne va fi foarte greu să ne sprijinim în mersul înainte, sau înapoi, spre lumea contradictorie a viitorului. (Dragoș CIOCĂZAN)