Miere până… fiere!

Nici două săptămâni nu mai sunt până la alegerile parlamentare. O campanie electorală atipică, de pandemie. O campanie în care aflăm mai mult cum nu se face, cum au greşit „ceilalţi” şi mult mai puţin ce se face. Personal m-am săturat de „vom face”, prefer „facem”. Dar nu prea… Am urmărit (fără să insist!) persoanele înscrise pe liste. Câtă competenţă, câtă miere de campanie! (După alegeri, mierea se transformă în fiere, se ştie!) Îi privesc, le citesc promisiunile din filmuleţele electorale, sponsorizate de partide, în spaţiul virtual, îi mai văd la televizor. De multe ori sunt derutată. Îi ştiam la alte formaţiuni politice. Rotaţia cadrelor este în plină actualitate! Neserioasă treabă! Deh, îşi caută oamenii loc în băncile unui parlament supradimensionat şi ineficient. Vă aduceţi aminte de referendumul privitor la numărul de parlamentari? Se pare că doar unii îşi aduc aminte! Vă aduceţi aminte promisiunile din campanii precedente ale tuturor partidelor? Câte s-au îndeplinit?
Ţara noastră merge înainte pentru că ea este locuită şi gospodărită de oameni pe care nu-i cunoaştem, care nu sunt promovaţi de mass-media! Sunt oamenii care îşi îndeplinesc sarcinile profesionale, civice şi personale fără a aştepta indicaţii sau laude. Multe lucruri s-au schimbat în bine. Multe lucruri s-au schimbat în rău. Cred că suntem ţara care poate să ilustreze cel mai convingător că „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, înţelegând prin „intenţii” promisiunile electorale.
În fond, ce propun partidele aflate în competiţie? Să fie bine! Toţi competitorii îşi doresc să fie bine şi ţara să înflorească. De trei decenii. Cum spuneam, s-au produs şi transformări pozitive, dar… Încă sunt locuinţe fără racordare la electricitate, la încălzire cu gaze, la canalizare, încă sunt drumuri îngropate în glod, încă aproape un milion de copii se culcă flămânzi, analfabetismul şi analfabetismul funcţional sunt în floare, salariile nu se compară cu cele ale lucrătorilor din ţările civilizate, deşi preţurile sunt comparabile, pensiile sunt încă ridicol de mici, sistemul de sănătate, cu tot ce presupune el, încă este la un nivel scăzut, justiţia încă nu este de încredere, dreptul la opinie este direct proporţional cu cine strigă mai tare… Şi încă toate cele pe care le trăieşte fiecare dintre noi.
Cred că toate partidele au motive de emoţie. Care va fi prezenţa la vot? Vom înfrunta pandemia pentru nişte oameni/formaţiuni care ne-au înşelat aşteptările? Dacă da, o vom face pentru a vota „pentru” sau pentru a vota „împotriva”? Indiferent de ce, dacă putem, ar trebui să ne exercităm unul dintre cele mai importante drepturi de cetăţeni. Să votăm încă o dată cu speranţa că nu vom mai fi înşelaţi, că aceia care ne cer votul o fac pentru că ştiu şi pot să rezolve problemele ţării, nu să se lamenteze şi să-şi smulgă părul din cap despre „dezastruoasa moştenire”. Indiferent dacă „moştenirea” este galbenă, roşie, multicoloră sau…incoloră. (Mioara Vergu-Iordache)