Mi-a fost profesor In memoriam Adrian PĂUNESCU

Au trecut 21 de ani de când am intrat pe băncile şcolii, ca student al Facultăţii de Filosofie şi Jurnalistică, din cadrul Universităţii Spiru Haret. O facultate cu două specializări, în care am avut şansa să îi am profesori pe unii dintre cei mai mari scriitori, gazetari, oameni de cultură din România. Îmi amintesc cu mare plăcere de exigenţele profesorului Gheorghe Cazan, de glumele spumoase ale marelui om de cultură Valeriu Râpeanu, de punctualitatea şi profesionalismul omului de televiziune şi de film Ion Bucheru, de elocvenţa profesorul de filozofie şi estetică Ion Ianoşi şi de cursurile poetului Adrian Păunescu. Au fost şi alţi profesori importanţi, care şi-au pus amprenta pe structura mea intelectuală şi a colegilor mei de generaţie, dar azi scriu despre marele român, poetul de geniu, profesorul persuasiv, părintele Cenaclului Flacăra, Adrian Păunescu. Întâlnirea dintre maestru şi ucenici, în cadrul cursului intitulat Presă şi cultură, a fost răvăşitoare pentru cei din urmă. Mare la stat, mare la sfat, cu o creaţie literară impresionantă, cu voce tunătoare şi cu o minte sclipitoare, Adrian Păunescu şi-a îngheţat auditoriul, format din peste 200 de studenţi, de la prima sa apariţie. Trebuie spus că amfiteatrul în care îşi ţinea cursurile s-a dovedit a fi neîncăpător, căci, după primele cursuri, celor 200 de studenţi de anul I înscrişi la Filosofie şi Jurnalistică li s-au adăugat studenţi din anii mai mari, studenţi de la alte facultăţi ale Universităţii Spiru Haret şi, nu în ultimul rând, părinţi şi cunoştinţe de toate felurile. Aşadar, din punctul meu de vedere, Presă şi cultură a fost un mic Cenaclul Flacăra, cu porţile deschise, la care participau în general în jur de 300 de oameni. Nu puteai să lipseşti de la un curs spectaculos, în care profesorul Adrian Păunescu vorbea pe temele cele mai diverse, recita din marii poeţi universali şi avea invitaţi de talia lui Tudor Gheorghe. Cursul era exploziv. La sfârşitul fiecărui mic cenaclu, nu ştiai dacă să aplauzi, să te ridici de pe scaun sau să protestezi că a fost prea scurt. Examenele la acest curs nu au fost foarte complicate, dar trebuia să faci dovada că ai parcurs toată materia, ori materia însemna istorie, muzică, literatură, presă şi poate şi ceva simţ civic. Am fost prima generaţie de studenţi ai Universităţii Spiru Haret care l-au avut ca profesor pe Adrian Păunescu. După noi, au urmat multe alte generaţii. Am avut şansa să îl revăd, pentru ultima dată, cu doi ani înainte de a pleca dintre noi. Să îl văd de aproape şi să petrec aproape 12 ore în prejma celui care a iubit valorile. Eram într-o delegaţie la Alba Iulia, cu ocazia zilei Marii Uniri, Adrian Păunescu fiind preşedintele de onoare al Congresului Spiritualităţii Româneşti. Un an mai târziu a prezidat pentru ultima oară congresul de la Alba Iulia, unde, an de an, în apropiere de Ziua Naţională a României se întâlneau românii de pretutindeni cu scopul de a discuta despre ce pot face pentru patria mamă. Din păcate, în 2010, Adrian Păunescu nu a mai apărut la congres, aşa cum se întâmplase, în 2009, cu bunul său prieten, marele poet şi militant pentru unirea Basarabiei cu România, Grigore Vieru. Abia pe 5 noiembrie 2010, odată cu trecerea lui Adrian Păunescu în eternitate, o parte dintre contestatarii săi au încetat să îl condamne, o altă parte dintre contestatari i-au recunoscut meritele literare şi calităţile de lider. Alţii nu l-au iertat niciodată, dar azi, când se împlinesc 9 ani fără Adrian Păunescu, cred că toată opinia publică poate recunoaşte că am pierdut un mare român, un experimentat jurnalist şi un poet de geniu. Scriitor, jurnalist şi om politic, Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi (Basarabia). Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj, şi a făcut studii liceale la Craiova şi la Bucureşti. A urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1963-1968); bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa – SUA (1970-1971). A fost poet, publicist, critic literar, eseist, director de reviste, textier, traducător şi om politic român. Foarte pe scurt, despre creaţia sa: de-a lungul anilor desfăşoară o activitate extrem de bogată ca ziarist. Din 1973 până în 1985 este redactor-şef al revistei Flacăra. În aceeaşi perioadă, a iniţiat şi a condus Cenaclul Flacăra, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog. Realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981), al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985). Proprietar, fondator şi preşedinte-director general al Editurii şi Fundaţiei Adrian Păunescu SRL (din 1990). La 7 mai 1990, a înfiinţat Cenaclul Totuşi iubirea. Noul cenaclu susţine concerte de mare succes, în ţară şi dincolo de actualele graniţe, în special la Chişinău Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul Ultrasentimente (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, a scris şi literatură pentru copii, proză fantastică, reportaj. A primit premii şi distincţii pentru poezie şi activitatea jurnalistică. Adrian Păunescu a plecat la 5 noiembrie 2010 din lumea fizică, dar a intrat în Panteonul Marilor Români din toate timpurile. Dovadă în acest sens este întreaga sa creaţie literară, dar şi sălile pline pe care fiul marelui poet, Andrei Păunescu, le umple an de an, mai ales în preajma datei trecerii tatălui său în eternitate. Remember Cenaclul Flacăra sau Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu Simfonic din 1 noiembrie 2019, de la Sala Palatului din Bucureşti, sunt dovezi clare că spiritul lui Adrian Păunescu continuă să existe! (Ciprian C. VASILESCU)