Meteoritul „românesc” Ohaba

„Semnele” cereşti au lăsat întotdeauna impresii puternice în mentalul colectiv. Dacă fresca din Biserica Mănăstirii din Sighişoara (bazele din sec. XIII) ne prezintă o pictură ce nu are nevoie de nicio explicaţie, pentru că aici apare un obiect zburător în formă de disc ce pluteşte deasupra unei clădiri în flăcări (posibil OZN), simbolul stelei călăuzitoare pentru magi poate fi explicitat şi ca un asteroid (meteorit) aprins la intrarea în atmosfera Pământului. În vitrinele muzeelor de ştiinţele naturii din Viena şi Cluj Napoca se află părţi din cel mai cunoscut şi spectaculos meteorit căzut pe teritoriul României în urmă cu 167 de ani. Acesta a căzut din cer la Ohaba, o localitate din judeţul Alba. Meteoritul a căzut în octombrie 1857, iar relatări despre momentul descoperirii au fost scrise mult mai târziu de Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, în perioada 1992 – 2007, Ioan Mihălţan, care s-a născut în localitatea Ohaba: „În noaptea de 10 spre 11 octombrie 1857, preotul ortodox Moldovan Nicolae, din Ohaba, nu avea somn şi a fost speriat la o oră după miezul nopţii de un zgomot puternic. Când s-a uitat spre vii, a văzut un corp luminos, care se îndrepta spre pământ cu viteză foarte mare. Datorită zgomotului şi a luminii foarte mari, câteva minute preotul nu a mai auzit nici nu a văzut nimic. A doua zi (11 octombrie 1857), mai mulţi ohăbeni: preotul Nicolae Moldovan, paznicul Groza Mihăilă şi primarul s-au dus la faţa locului şi s-au mirat mult de cele ce au văzut. Meteoritul a fost găsit de paznicul viilor, Groza Mihăilă, şi a fost dus la bise-rică, apoi la faţa locului a venit şi notarul din Berghin, care a luat meteoritul şi l-a dus la cercul din Blaj”. Ulterior, printr-un ordin al vicepreşedintelui guvernului din Sibiu, se ordonă conservarea obiectului. Astfel, Prefectura Alba Iulia a cerut şefului cercului din Blaj, Hambei Rudolf, ca obiectul să fie trimis la Alba Iulia. „Cei care au găsit meteoritul au primit o recompensă de 500 de florini”, se afirmă într-o lucrare publicată la Budapesta în 1882. Eşantioane mici din acest meteorit au ajuns în 16 muzee din lume, iar cel mai mare se află la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, iar o altă parte importantă la Muzeul de Geologie din Cluj-Napoca. Locul căderii lui a fost marcat de o cruce de lemn care în timp s-a deteriorat şi a dispărut. Prin urmare, în prezent nu se mai cunoaşte locul exact unde a căzut meteoritul. Greutatea iniţială a meteoritului a fost de
16,25 kilograme, al doilea ca mărime descoperit pe teritoriul României, după cel de la Gresia (jud. Teleorman), care a avut 26,9 kilograme (descoperit în 1990). După tăiere, la Muzeul din Viena au rămas de 13,9 kilograme, cealaltă parte fiind la Muzeul de Geologie din Cluj-Napoca. Potrivit geo-logului conf. univ. dr. Vasile Ştef, forma meteoritului este tronconică, desfăşurată pe trei „nervuri”, cu o bază de cca 50 de centimetri pătraţi. Feţele meteoritului sunt scobite sub formă de linguriţe (termen din structura calcarelor), fapt ce denotă o descompunere variată pe suprafaţa lui. Culoarea este închisă, cenuşie spre negru, iar la secţionare gri cu nuanţe verzui, ceea ce denotă prezenţa structurilor silicioase. Meteoritul face parte din clasa H5 (H chondrites, H chondrites type 4-7, Ordinary chondrites, and Ordinary chondrites type 4-7), în care compoziţia este dată de prezenţa unor minerale din genul olivină şi ortopyroxen, cu dominarea culorii verde, olivină porfirică, granulată, uşor verde, carbon, feldspat verde, clinopyroxen, magnetită în diverse cantităţi.

„Trimis” al Domnului sau piatră călătoare, meteoritul de la Ohaba oferă teme de cercetări variate pentru geologi şi specialişti în ştiinţele cerului şi ne include şi pe noi cumva în „marele plan” astral şi universal al lumii materiale de care aparţinem. (George V. GRIGORE)

Surse: Meteoritul de la Ohaba, FOTO encyclopedia-of-meteorites.com, ziarulfaclia.ro; icr.ro; miturilecerului.ro; wall-street.ro; studii.crifst.ro; astazi.ro; stiritransilvania24.ro; curentul.info; ziareAZ.ro; info-rea.ro;