Memorialul „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat va deveni obiectiv turistic

CINE UITĂ NU MERITĂ!

Pe lângă lagărele de muncă în care se ostoiau sufletele celor care nu acceptau ca viaţa să le fie comandată de un guvern zis comunist, mai erau închisorile unde erau „ascunşi” cei declaraţi foarte periculoşi. Închisoarea de la Sighet, cea de la Piteşti sau cea cunoscută ca „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat sunt doar câteva dintre fortificaţiile în interiorul cărora se anihila speranţa ultimilor luptători ai libertăţii.

La Râmnicu Sărat, în judeţul Buzău, a existat una dintre cele mai dure închisori pentru deţinuţi politici din România interbelică şi România comunistă mai ales în perioada 1956-1963, când la comanda penitenciarului a fost cunoscutul torţionar Alexandru Vişinescu. Închisoarea este cunoscută sub numele de „Închisoarea tăcerii” din cauza regimului extrem de dur ce le interzicea deţinuţilor să vorbească sau să scoată sunete. În rechizitoriu, procurorii Curţii de Apel au arătat ”în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora.”

Existenţa unei instituţii penitenciare la Râmnicu Sărat poate fi documentată încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după mutarea reşedinţei judeţului de la Focşanii Munteni la Râmnicu Sărat (1862), instituţia funcţionând sub denumirea de Arestul Preventiv Judeţean. Construirea clădirilor penitenciarului care există în zilele noastre s-a făcut în perioada 1898-1900, iar primii deţinuţi au fost mutaţi aici în primăvara anului 1900. Clădirea este realizată cu elemente neoclasice şi neogotice, după modelul francez şi englez. În 1907, în timpul răscoalei ţărăneşti, oraşul Râmnicu Sărat a fost scena unor dramatice confruntări între armată şi populaţia răsculată. Deznodământul a fost tragic: numeroşi ţărani au fost împuşcaţi, iar pentru reprimarea răscoalei au fost încarceraţi în Arestul Preventiv un număr de 657 de ţărani răsculaţi (655 de bărbaţi şi două femei). Amenajarea actuală datează din perioada interbelică, cu excepţia gardului exterior care a fost înlocuit cu un gard de sârmă ghimpată. Un alt eveniment important legat de penitenciar a avut loc în 1938, când au fost încarceraţi aici capi ai legionarilor, printre care s-a numărat şi liderul mişcării, Corneliu Zelea Codreanu. În noaptea de 29-30 noiembrie 1938, aceştia au fost luaţi sub pretextul mutării la Jilava, dar în apropiere de pădurea Tâncăbeşti au fost ucişi. În interiorul penitenciarului au fost executaţi, la 21-22 septembrie 1939, un număr de 13 fruntaşi legionari, care au fost ulterior îngropaţi în cimitirul oraşului. În perioada martie-octombrie 1940 au fost închise la Râmnicu Sărat peste 30 de deţinute comuniste, printre care şi Ana Pauker. După 1945, aici au fost închişi membri ai guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei, fruntaşii Partidului Naţional Ţărănesc. Dintre ei, amintim: gen. Dobre Dumitru, gen. Constantin Pantazi, gen Gheorghe Jienescu, gen. Nicolae Stoenescu, contraamiralul Horia Macellariu, Ion Petrovici, Victor Pogoneanu, Titel Petrescu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Mihai Godó, Radu Ciuceanu şi mulţi alţii, care au suferit din cauza prigoanei comuniste.

Anii 1945 şi 1946 au fost anii de început ai perioadei comuniste. Comuniştii n-au trecut din primii ani la înfăptuirea programului de socializare a ţării. Mai întâi s-au infiltrat în toată administraţia statului. Apoi au început eliminarea tuturor oamenilor politici, a persoanelor din administraţie din conştiinţa românilor prin înscenarea unor procese sau, pur şi simplu, prin înlăturarea lor definitivă prin diverse mijloace. Astfel penitenciarele din toată ţara au început să fie umplute cu deţinuţi politici şi sabotori. Potrivit memoriilor lui Ion Diaconescu, comandantul Alexandru Vişinescu obişnuia să intre peste deţinuţi în celule, ca să îi arunce de pe paturi. Loviturile preferate ale lui Alexandru Vişinescu erau cele cu biciul. De asemenea, pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de acesta.

Închisoarea a fost desfiinţată în anul 1963, iar supravieţuitorii au fost trimişi în domiciliu obligatoriu, rămânând şi în perioada următoare sub atenta supraveghere a Securităţii, fiind chemaţi frecvent pentru declaraţii şi investigaţii. După aprilie 1963, închisoarea a fost închisă oficial şi folosită ca depozit.

În 2007, închisoarea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER). În prezent, în oraşul Râmnicu Sărat, există un număr de opt opere de for public, monumente şi plăci comemorative dezvelite în amintirea victimelor penitenciarului.

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, cu o istorie atât de zbuciumată, este inclusă într-un proiect de restaurare şi punere în valoare cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, finanţarea europeană fiind de circa nouă milioane euro. Una dintre cele mai dure închisori pentru deţinuţi politici va fi transformată în Memorialul „Închisoarea Tăcerii” şi Centru Educaţional privind Comunismul în România.La mijlocul lunii mai 2023, Cancelaria Prim-ministrului României a organizat o întâlnire de lucru dedicată stabilirii calendarelor de acţiuni pentru două obiective de Investiţii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: Memorialul „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România şi, respectiv, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. Potrivit IICCMER, aceasta este una din cele mai mari investiţii din domeniu din ultimii ani.

Memorialul se va transforma într-un obiectiv cu valenţe de identitate istorică, respectându-se conceptul iniţial de arhitectură conceput la sfârşit de sec XIX. Durata execuţiei lucrărilor este de 33 de luni, iar obiectivul va intra în circuitul turistic al României începând cu anul 2026. În această investiţie este inclusă, cum am arătat, şi realizarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România, în vederea informării şi conştientizării memoriei regimului comunist şi a consecinţelor acestuia. (George V. GRIGORE)

Surse: ziarulamprenta.ro; stiridebuzau.ro; stiripesurse.ro; timpulbuzoian.ro; opiniabuzau.ro; glasulcetatii.ro; sansanews.ro; bursa.ro; reporterbuzoian.ro