Măşti

Aproape toată lumea se vaită. E plin spaţiul public de vaiete, revoltă, proteste. Torente de lacrimi inundă mediile de informare în masă, declanşând polemici, ca de obicei, lipsite de o motivaţie serioasă. Unii contestă cu vehemenţă totul şi văd la orice colţ de stradă conspiraţii abjecte şi imixtiuni, vorba unui celebru primar de sector bucureştean, „în intimitatea intimă”, ba chiar experimente secrete prin care ni se vor vârî în corp niscai cipuri sau unde 5G. Poate, se înfricoşează alţii, chiar banalul şi inofensivul termoscanner ne citeşte gândurile şi ne fură datele şi cunoştinţele aflate în ţeste de cele mai multe ori goale. Mai ştii?! O altă categorie de concetăţeni, ceva mai răsărită, alunecă pe partea cealaltă a dealului şi se duce repede, repede la vale, debitând alte aiureli. Coronavirusul acesta nici nu există, e doar o agitaţie cu scop politic, un complot al corporaţiilor care vor să-şi vândă medicamentele, echipamentele de protecţie, vaccinurile. Absurditatea este deprimantă: ce să vândă? Că până acum nu s-a descoperit nici un remediu chimic sau natural, nici un vaccin, iar echipamentele de protecţie protejează doar parţial şi pe termen scurt împotriva infectării. Ca să nu mai vorbim despre efectele devastatoare asupra economiei mondiale, adusă în pragul colapsului.
Şi toate astea pentru o simplă mască. Cum să purtăm un asemenea accesoriu? Vai, dar e groaznic, e umilitor!
Dar până acum, dragii mei, nu cumva v-aţi ascuns adevăratul chip şi adevăratul suflet tot sub o mască? E adevărat, invizibilă, dar tot mască. De unde încrâncenarea asta ipocrită de a protesta împotriva unui simplu accesoriu, o simplă bucată de cârpă aruncată peste feţe obosite de pantomima zilnică a unei existenţe (din ce în ce) mai duplicitare? Ce e nou, ce n-a fost şi e de-acum încolo? Poate unora dintre noi ne este mai uşor să ne ascundem după gesturi false, tributare unei mecanici a sufletului care ne permite să vorbim mult şi să înţelegem puţin, să râdem strâmb şi fals, să facem bine cu vorba şi rău cu fapta.
Când epidemia va deveni amintire şi vom reveni la „normalitatea” pe care o clamăm nostalgic acum, ne va fi, multora dintre noi, foarte, foarte greu să schimbăm o mască cu alta.
Uneori, pudoarea simulată e mai uşor de ascuns după un meschin petic albăstrui. (Dragoş CIOCĂZAN)