Joi, 8 mai 2025, la ora 16, la Facultatea de Ştiinţe Economice din Câmpulung s-a desfăşurat întâlnirea anuală studenţi-angajatori.
La eveniment au participat agenţi economici din municipiul Câmpulung, studenţi şi masteranzi ai facultăţii de la programul de studii universitare de licenţă „Contabilitate şi informatică de gestiune” şi de la programul de studii universitare de master „Contabilitate şi managementul afacerilor”, elevi din anul I şi II de la Colegiul Terţiar Nonuniversitar „Spiru Haret” Câmpulung, specializarea „Asistent medical generalist”, precum şi cadrele didactice titulare.
Discuţiile s-au îndreptat către necesitatea dezvoltării competenţelor IT şi implicaţii ale digitalizării IMM-urilor în pregătirea studenţilor în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei informaţiei şi a caracteristicilor pieţei muncii, stăpânirea tehnologiei digitale fiind esenţială, atât pentru viaţa personală, cât şi pentru cea profesională.
Agenţii economici invitaţi au subliniat că absolvenţii de studii universitare de licenţă au nevoie să dobândească competenţe specifice în domeniul tehnicilor digitale, cum sunt:
procesarea informaţiei, comunicarea sau abilităţi de soluţionare a problemelor.
Într-o piaţă a muncii dinamică şi în continuă transformare, angajatorii nu mai sunt impresionaţi doar de diplome sau experienţă în domeniu. Ceea ce face diferenţa reală între candidaţi este modul în care aceştia se raportează la muncă, la echipă şi la provocările zilnice. Astfel, după părerea agenţilor economici invitaţi la eveniment, un angajat potrivit ar trebui să fie dornic să înveţe, să fie flexibil, organizat şi să îşi gestioneze timpul cu seriozitate.
Aşadar, experienţa rămâne importantă, dar nu mai este suficientă. Angajatul ideal în 2025 are capacitatea de a se adapta, este deschis la învăţare continuă, este pragmatic, are competenţe digitale, are pasiune pentru domeniu, lucrează bine în echipă, comunică eficient, este organizat şi atent la detalii. (Conf.univ.dr. Laurenţia AVRAM, Conf.univ.dr. Viorica BRAGĂ)