Mariana BĂIŢELU:  „Când pictez, sufletul este acordat cu muzica mea interioară”

Este o mare bucurie să vă prezentăm o distinsă doamnă dedicată trup şi suflet armoniilor sonore. Pentru cei care vă cunosc mai puţin sau nu vă cunosc, vă rog să vă  prezentaţi.

Numele meu este Mariana Băiţelu. Sunt născută pe plaiuri buzoiene, în ianuarie 1962. Copilăria mi-am petrecut-o într-un sat străjuit  de dealuri molcome, Mărgăriteşti, aproape de tot ce primim de la mama natură. Începând de la vârsta adolescenţei, am părăsit satul natal, urmând cursurile Liceului Alexandru Vlahuţă din Râmnicu Sărat şi mai apoi Facultatea de Tehnologie Chimică din Bucureşti. Pictura am simţi-o aproape din copilărie, însă nu am avut acces la prea multe mijloace de a-i  pătrunde tainele, aşa că, de câte ori aveam ocazia, mă lăsam în voia culorilor şi îmi ostoiam dorul de pictură. În 1987 am urmat parţial cursurile Şcolii Populare de Artă din Focşani, clasa profesorului Liviu Nedelcu, după care am continuat prin a fi propriul meu profesor. Cu vreo trei ani în urmă am concluzionat, cu regret, că nu am reuşit să împart timpul aşa cum mi-am dorit, acordând picturii cel mai puţin, şi mi-am propus să recuperez, că, doar cu o lumină bună, şi noaptea se poate picta… Zilele în care nu pictez măcar două ore sunt pierdute pentru mine. Picturile mi le fac cunoscute online, pe pagina de facebook. Am participat la numeroase expoziţii de grup, însă lumea mă cunoaşte mai mult din spaţiul virtual. Lucrările mele au ajuns la oameni, în ţară şi peste hotare, şi asta pentru că spaţiul virtual nu are limite.Pictura, pentru mine, este muzică. Când pictez, sufletul meu este acordat cu muzica mea interioară.
Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră? Ce dimensiuni preferaţi?
Îmi place să utilizez culorile pe bază de ulei, cuţitul de pictură fiindu-mi mai la îndemână. Pensulă folosesc doar la mici detalii, accente… şi să semnez, desigur. Aşa pot să mă satur de consistenţa şi vibraţia culorii. Am abordat peisajul, natura statică, peisaje citadine şi mai ales compoziţii florale, mai puţin portretul, deoarece acesta din urmă necesită mult mai mult studiu. Pictez aşa cum simt, în mare parte din imaginaţie. De obicei pictez spontan, într-o singură repriză, maximum două, ud pe ud. În general pictez lucrări de dimensiuni mici spre medii,  limitată fiind, deocamdată, de spaţiu şi timp, locuinţa mea de serviciu fiind şi atelier.
 Ce ne puteţi spune despre viaţa dumneavoastră dincolo de pictură?
De profesie sunt inginer şi manager de calitate la o firmă germană de construcţii. Sunt soţie, am  un fiu căsătorit şi, de curând, ei ne-au îmbogăţit familia cu o bijuterie de fetiţă, care mi-a acordat rolul de bunică. Am o viaţă frumoasă, cu activităţi pe toate planurile. „Fur”  cât pot de la viaţă pentru marea mea dragoste pictura – şi ai mei au învăţat că nu pot fără ea.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
Visul meu este să pot acorda tot timpul care mi-a rămas numai picturii, să am un atelier, unde să mă pot desfăşura în toată plenitudinea, să pot picta oricând doresc … am foarte mult de recuperat. Cred că mi-am descoperit cam târziu menirea şi visul meu este proiectat până la capăt. El îmi luminează calea, e ca un far pentru mine. Mărturisesc că voi fi fericită atâta timp cât voi simţi fiorul acela care mă îndeamnă să pictez şi, mai ales, timpul să îmi fie aliat. Visez ca în următorii ani să reuşesc să am măcar două expoziţii personale, să pot onora invitaţiile la  taberele de pictură naţionale şi internaţionale, să particip la concursuri de pictură. Visez să exersez şi alte tehnici, de exemplu sfumato şi portretul.
Vă mulţumesc mult pentru acest interviu! Vă doresc să vi se îndeplinească toate dorinţele.

(Aristotel BUNESCU)
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com/