Marea Unire din 1918 ca ştire de presă (II)

Delegaţii din provinciile istorice în Bucureşti

La câteva zile după încheierea lucrărilor Adunării de la Alba Iulia, Universul informa românii că în Bucureşti va sosi o delegaţie din Ardeal „care va înmâna M.S. Regelui actul Unirii”. Pregătindu-se pentru acest moment, Universul îşi lua în serios rolul de gazdă titrând pe prima pagină: „Fiţi bineveniţi. Vă zicem vouă, cei dintâi soli ai primăverii României Noi. Fiţi bineveniţi între noi, scumpi fii şi fraţi. Patria-mamă vă primeşte la sânul ei duios cu dragostea îndelungatei aşteptări. Ea vă alintă, vă usucă lacrimile care lungă vreme v-au năpădit faţa. (…) Strânşi într-un mănunchi cu toţii, de la Nistru pân’ la Tisa, din Hotin până la Mare şi Dunăre vom fi şi de aici înainte sentinelă neadormită, păzindu-ne legea şi moşia. Un Neam, o Ţară şi un Domn. Trăiască-ne neamul, ţara şi Domnul!”
Sosirea delegaţiei ardelene a fost prezentată opiniei publice de Universul în ediţia din 15 decembrie 1918: „Ieri, la orele 17:30 a sosit în Capitală delegaţia aleasă de Consiliul Naţional Român de peste Carpaţi, spre a prezenta MS Regelui actul Unirii. (…) Trenul, compus dintr-o locomotivă ungurească şi trei vagoane, fu oprit în faţa Salonului Regal.” Abia coborâţi din vagoane, episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, dr. Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, însoţiţi de alţi membri ai Consiliului Naţional Român, au transformat peronul Gării de Nord într-o veritabilă „tribună” de la care au rostit „scurte cuvântări”. Oaspeţi de seamă cu o misiune importantă, membrii delegaţiei transilvănene au avut un program foarte bine pus la punct. Prima întâlnire „de protocol” pe care aceştia au avut-o în Bucureşti a fost cea cu prim-ministrul I.C. Brătianu, la doar două ore după ce au sosit în Gara de Nord. Ulterior, în zilele următoare, ardelenii au participat la diferite dejunuri, recepţii, banchete şi gale, oferite în cinstea lor de regele Ferdinand, guvern, Academia Română şi Primăria Capitalei. Totodată, programul delegaţiei din Transilvania a inclus şi un moment de pelerinaj la statuile lui Mihai Viteazul „spre a se închina amintirii marelui domn”, a lui Gheorghe Lazăr, precum şi a lui Ion Brătianu, la aceasta din urmă ardelenii depunând „o superbă coroană de stejar şi lauri”. Mai mult decât atât, „solii Ardealului” au bifat şi întâlniri cu persoane „externe” în persoana reprezentantului Franţei în România (de Saint Aulaire) şi al ministrului SUA în România (Wopicka), acestuia din urmă delegaţii mulţumindu-i călduros „pentru bunăvoinţa pe care guvernul ţării sale a arătat-o poporului român, în ceasul mare pe care-l trăim astăzi”.
Momentul central al vizitei ardelenilor în Bucureşti a fost reprezentat de recepţia de la Palatul Regal din 14 decembrie 1918, eveniment în timpul căruia dr. Vaida-Voevod a înmânat regelui Ferdinand „pergamentul în care se consemnează actual oficial al unirii Transilvaniei cu Patria-mamă”. Primind documentul, regele Ferdinand spunea că „prin lupte şi prin jertfe Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspiraţiunile noastre cele mai sfinte. Mulţumin-du-i din adâncul sufletelor, ne îndreptăm gândurile către cei care cu sângele lor au clădit noul temei al dezvoltării noastre naţionale”, pentru ca mai apoi suveranul, „în numele românilor din Vechiul Regat, din Basarabia şi din Bucovina, astăzi uniţi, cu profundă recunoştinţă primesc hotărârea fraţilor noştri de peste Carpaţi de a săvârşi Unirea Naţională a tuturor Românilor şi declar pe veci unite în Regatul Român toate ţinuturile locuite de români de la Tisa până la Nistru.” În aceeaşi zi, la banchetul dat de guvern, prim-ministrul I.C. Brătianu a ţinut următorul toast în cinstea distinşilor oaspeţi: „Fraţilor, vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţe. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii, ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa sa neclintită în sosirea acestei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu putea să nu vie.”

Impresii la cald ale ardelenilor
Impresiile oaspeţilor ardeleni au fost consemnate de „redactorul politic” al Universului pe parcursul mai multor zile. Astfel, pe 16 decembrie 1918, erau publicate cuvintele dr. Vasile Goldiş: „Gândul îmi este stăpânit în ceasul acesta de atâta emoţiune, încât nu vă pot spune decât că întreaga mea fiinţă e cuprinsă de o fericire de nedescris. Trebuie să fi trăit ca noi atâţi ani mohorâţi de iobăgie şi durere, ca să vă daţi seama de bucuria şi lumina ce străbat năvalnic sufletele noastre. Am îndeplinit idealul râvnit de neamul românesc din vremuri îndelungate; ce putem dori mai mult? Iată-ne în fine pe toţi fraţii laolaltă, în aceeaşi ţară românească fără hotare şi fruntarii sub Domnia marelui nostru Rege Ferdinand I. Se poate o zi mai măreaţă?”
„Sunt uimit de primirea ce ni s-a făcut şi de focul dragostei fraţilor noştri de aici” – spunea, la rândul său, episcopul Gherlei, dr. Iuliu Hossu. „Întâlnim în aceeaşi măsură dragostea pe care am nutrit-o şi noi atâta vreme pentru românii din Regat. Aşteptările noastre de veacuri s-au îndeplinit, visul nostru drag s-a întrupat şi unitatea noastră de astăzi şi comunitatea simţămintelor noastre sunt temelia pe care zidi-vom falnicul nostru edificiu naţional. Cu puteri unite, înlăturând orice obstacole din cale, vom da partea noastră de contribuţie ca procesul cristalizării idealului nostru să se efectueze în mod lent şi ca România să fie într-adevăr ţară bogată cu un popor fericit.”
Reper care a dat „cale liberă” României pe „stil nou”, Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a reprezentat realizarea aşa cum spunea şi Caius Brediceanu – membru al Consiliului Dirigent – a „maximului de aspiraţiuni naţionale ale României”. Totodată, Brediceanu considera că „avem în mod indiscutabil datoria de a schimba temelia orânduirii sociale de până acum. Datoria aceasta decurge pe de o parte din schimbările produse în constelaţiunile politice mondiale, iar pe de altă parte din obligaţiunile pe care le avem faţă de masele populare.” Un an mai târziu de la punerea pietrei de temelie a României Mari, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României vota legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.
Unirea acestora cu Patria-mamă a fost recunoscută pe plan extern prin Tratatului de pace încheiat la Trianon la 4 iunie 1920 şi intrat în vigoare la 25 iulie 1921. Dincolo de recunoaşterea internaţională a drepturilor ce i se cuveneau, România, clădită prin numeroase jertfe, va prospera doar printr-o nouă societate, – aşa cum aprecia şi Caius Brediceanu – „întemeiată pe baze democratice şi care să îngăduie ridicarea personalităţilor de valoare în situaţiunile la care au drept.” (Mihăiţă ENACHE)