Marcu BEZA – aromânul scriitor, diplomat şi om de cultură fără asemănare

„Incontestabil, unul dintre cei mai valoroşi creatori în grai aromân” (Hristu Cândroveanu).

Istoria noastră trebuie completată periodic cu noile descoperiri arheologice, documentare, sau de altă natură, dar şi cu acea parte care nu şi-a găsit locul dintru-început între coperţile sale. Este vorba despre istoria vlahilor – aromâni, care au avut şi ei imperiul lor, iar acum se află diseminaţi prin Balcani şi nu numai. Pentru vlahii din spaţiul european al Imperiului Otoman, trăitori în arealul balcanic (cunoscuţi ca aromâni şi meglenoromâni), accederea la cunoaşterea limbii literare române – ce a început a se face în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în şcolile subvenţionate de Statul Român – nu se contrapune cu necesitatea cunoaşterii şi a idiomului matern (dialect al limbii române). Cea mai mare parte dintre ei urmau, însă, şcoli în limba greacă – de unde şi pledoaria multor învăţaţi aromâni de a se scrie şi cunoaşte limba română literară, dar şi dialectul. Au apărut, în acest sens, câteva reviste scrise în aromână, volume de poezii şi proză. Unul dintre aceşti autori de astfel de scrieri este diplomatul, omul de cultură, scriitor, critic literar, folclorist, eseist, Marcu Beza.

Marcu Beza, născut la Clisura / Epir din Macedonia Otomană, la 30 iunie 1882, a fost membru corespondent (din 1923) al Academiei Române; autor de volume în limba literară (cu tematică aromânească), precum şi de bijuterii dialectale (parte au fost publicate, postum, în 1981, de către Tache Papahagi). El a fost „incontestabil, unul dintre cei mai valoroşi creatori în grai aromân” (Hristu Cândroveanu). A fost şi membru al Comitetului Naţional Român, organizaţie de exil fondată în 1940, la Londra. A terminat studiile secundare la Bitolia, oraş aflat pe atunci în Iugoslavia, continuând cu Literele şi Filosofia, la Bucureşti, unde a fost studentul apreciat al lui Titu Maiorescu şi al lui Nicolae Iorga, apoi la Oxford şi Londra, urmând să fie docent la cea din urmă.

A fost consul general al României la Londra şi apoi la Ierusalim, precum şi conferenţiar de limba română la „King’s College” din Londra (1910-1930). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost consilier al Legaţiei Române din Londra. A făcut cercetări de paleografie în Orientul Apropiat. A fost întemeietor al Centrului Român al PEN-Clubului. A decedat la Bucureşti, pe 6 mai 1949.

În urma sa au rămas articole, reviste şi romane despre drama istorică a aromânilor, scrise în limba română, între care menţionăm: „Pe drumuri. Din viaţa aromânilor” (Bucureşti, Editura „Minerva”, 1914); „O viaţă” (Bucureşti, 1921); „Calea destinului” (EdituraMonitorul Oficial, Bucureşti, 1938) şi „Necunoscuta” (Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 1939). Alte scrieri: „De la noi” (Bucureşti, 1903; proză scurtă în dialect macedo-român); „Graiu bun. Calendar aromânesc” (Bucureşti, 1909), „Romanul englez contimporan” (Bucureşti, Cultura naţională, 1928); „Din alte ţări. Studii şi impresii” (Bucureşti, Universul, 1933); „Biblioteci mânăstireşti în Palestina” (Bucureşti, Monitorul Oficial, 1932); „Biblioteci mânăstireşti la Muntele Athos” (Academia Română, Bucureşti, 1933); „Biblioteci mânăstireşti în Patmos” (Bucureşti, Monitorul Oficial, 1936); „Ruva. Între două lumi” (Bucureşti, Editura „Boabe de grâu”, 1934); „Din Anglia, însemnările unui literat” (Editura „Viaţa Românească”, Iaşi, 1923); „Cartea cu amintiri” (Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1938); „Vechi legături cu Anglia” (Bucureşti, 1938); „Urme româneşti la Atena şi Ierusalim” (1939); „Romantismul: romanul englez” (ediţie îngrijită şi introducere de Andi Bălu, Editura „Albatros”, 1998); „Pe tărâmuri biblice: Palestina, Siria, Cipru şi Muntele Sinai” („Libra”, 2000); „Doda” (trad. de Lucy Byng, versiunea armânească de Ilie A. Ceara, Editura „Nick Balamaci”, Constanţa, Cartea Aromână, 1998). În limba engleză i-au apărut volumele: „Shakespeare in Roumania” (London, J. M. Dent, 1931); „Papers on the Roumanian People and Literature” (London, 1920); „Paganism in Roumanian folklore” („Păgânism în folclorul românesc”; London, J. M. Dent&Sons Ltd, 1928); „Rays of memory” (translated from the roumanian by Lucy Byng, London & Toronto, Dent & Sons Ltd, 1929); „Lands of many religions: Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai” (London: 1934. Traducere în limba română: Pe tărâmuri biblice: Palestina. Siria, Cipru şi Muntele Sinai, Editura „Libra”, 2000); „Byzantine art in Roumania” [S.l.]: Batsford, 1940; „Bessarabia and Transylvania. An explanation. With five maps.” [London] 1940; „Origins of the Roumanians” (Worcester- London, Printed by E. Baylis&son, Ltd, 1941); „Frontiers of Rumania’ with two maps” 1941; „Roumanian Chronicles” (Worchester, London, 1941 (reprinted from „The Slavonic Review”); „The Rumanian Church” (Society for Promoting Christian Knowledge, London, 1943); „Achievement of the small nations” (London, 1943); „Two great wars, a study in paralelisms” (Oxford, 1943) şi „Heritage of Byzantium” (S.P.C.K., 1947).

Cu o cultură vastă şi un temperament diplomatic ireproşabil, aromânul Marcu Beza a reprezentat această ţară şi minoritatea din care a făcut parte cu cinste şi onoare. De aceea este necesar a ne aminti de el şi de alţii ca el, personalităţi care au încununat istoria noastră dintotdeauna.

…Călătoriile pe care le-am făcut în Spania m-au făcut să întâlnesc mai multe dialecte ale limbii spaniole, cu diferenţe notabile între ele (valenciană, casteliană, andaluză, canară, bască, etc.). Când vorbim de regiuni, în România nu există o diferenţă de limbă atât de mare, dialectele fiind asemănătoare. Faptul că ne-am apropiat în timp fraţii aromâni din întreaga Europă, cu a lor cultură şi istorie, a venit de la sine, cunoscându-se asemănarea de limbă şi port. Aromânii nu sunt un alt popor. Eu susţin ipoteza care justifică existenţa aromânilor pe înălţimile munţilor ca păstori cu o misiune sacră de salvare a genomului uman în caz de cataclism planetar şi necesitate de întoarcere la tradiţie şi la origini. Ei sunt urmaşii geto-daco-tracilor din marea grupare a celor care s-au salvat după ultimul prag al timpului de care am avut parte. Turmele le-au oferit hrană şi îmbrăcăminte, iar muntele zeilor le-a fost adăpost când au urcat apele planetare peste orizont. De aceea îi regăsim prin toate ţările europene ce au munţi. Când unii se războiau şi trasau frontiere pe văile râurilor, ei îşi vedeau de treaba lor, pe crestele munţilor. Dintre ei s-au ridicat oameni speciali, fruntaşi în cultură şi ştiinţă, în diplomaţie şi educaţie.

Marcu BEZA este unul dintre ei. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; evenimentulistoric.ro; ibn.idsi.md; icr.ro; alinascarlat-romaniaculturala.bolgspot.com; revistatransilvania.ro; ziarulnatiunea.ro; academia.edu

Muzeul Naţional de Artă al României

Colecţia „Marcu Beza – Hortensia şi Vasile G. Beza”

Dacă doriţi să intraţi în atmosfera anilor în care a trăit şi a creat Marcu Beza, puteţi vizita, la Muzeul Colecţiilor de Artă, colecţia „Marcu Beza – Hortensia şi Vasile G. Beza”. Situată la confluenţa dintre artă şi istorie, „colecţia a fost iniţiată de Vasile G. Beza în memoria fratelui său. Colecţia are ca centru de interes un nucleu de piese de mobilier şi obiecte de utilitate practică din Turcia, Palestina şi Iran. Acestui grupaj, ce defineşte specificul oriental al colecţiei, achiziţionate de Marcu Beza în perioada 1933-1939 printr-un negustor local din Ierusalim, i se mai alătură: piese de costum şi podoabe din Macedonia, piese de cult iudaice şi creştin-ortodoxe, fragmente arheologice din Palestina, Siria şi Liban, precum şi piese ceramice şi de porţelan din Grecia, Italia şi China.

Colecţia lui de artă a fost donată statului în anul 1971 de către Vasile G. Beza, fratele său, fiind iniţial deschisă publicului în fosta sa locuinţă situată în Bucureşti, pe str. Berzei. Din 1978 face parte din expunerea permanentă a Muzeului Colecţiilor de Artă. Donaţia cuprinde obiecte din secolul al XIX-lea de o mare diversitate formală, majoritatea provenind din Orientul apropiat şi mijlociu: covoare şi scoarţe, piese de costum şi de mobilier, vase din alamă, argint şi aramă, achiziţionate de Marcu Beza în timpul misiunii diplomatice la Ierusalim.”