Mântuirea prin fibră optică

Periodic, în funcţie de vreme şi vremuri, poporul planetar simte nevoia înlocuirii zeilor, cutumelor, sistemelor de valori în care crezuse până atunci cu altceva, mai nou, mai aproape de realităţile tehnologice. Cu toţii ne credem mai bine informaţi, pentru că avem la îndemână cantităţi uriaşe de informaţii, venite de aiurea, prin firele sau undele reţelelor de comunicaţii. Şi atunci, lentoarea vechilor reguli devine stânjenitoare. Nu există timp de aşteptare pentru nimic. Noţiuni precum „analiză”, „verificare”, „documentare” devin caduce. Dogma rămâne, dar îşi schimbă conţinutul. Astăzi nimeni nu poate fi ars pe rug pentru ideile sale, doar că este pus la zid de mulţimea fără chip a miliardelor de utilizatori ai reţelelor de socializare. Nu mai eşti legat de stâlp şi biciuit, dar vei suferi foarte tare dacă te vei vedea blocat pe anumite reţele sau dacă „prietenii” virtuali nu te mai bagă în seamă. Arde la fel de rău ca flăcările unui autodafe sau ca şfichiul biciului muiat în apă.

Televiziunile din întreaga lume prezintă imagini alarmante: adepţi radicalizaţi ai globalizării, urlând măcinaţi de ura faţă de cei care o contestă, la fel de radicalizaţi şi ei, conspiraţionişti şi pro sau antivaxxeri, tineri înfierbântaţi smulgând cruci de pe turlele bisericilor, în numele unor alţi Dumnezei doar de ei ştiuţi, alţii, şi mai porniţi, vorbind despre vechile credinţe în termeni halucinanţi. Reacţiile sunt pe măsură: cealaltă parte răspunde la fel de violent prin bigotism şi fundamentalism. Aceeaşi ură, aceeaşi intoleranţă. Dumnezeu, Allah, Yahveh, Buddha, Confucius, Krishna, Ganesha, zeităţile animiste nu mai prezintă, în aceste condiţii, credibilitate. Pentru că sunt restrictive şi plasează omul într-un ţarc greu de suportat. Odată prins în acest vârtej, clerul, indiferent de confesiune, nu mai este o garanţie a echilibrului şi a păcii. Nici măcar a celei sufleteşti. Care Rai? De unde Iad? Nu ai de ce să te gândeşti la viaţa de după, din care nimeni nu s-a întors vreodată, dacă în cea de acum cutiuţele fermecate şi ecranele sclipitoare te poartă într-o lume, chiar dacă la fel de ireală, mult mai bună. Planeta pare să o fi luat razna, într-un moment în care niciuna dintre teoriile sociale, dogmele religioase sau regulile economice care au ţinut omenirea într-un relativ echilibru timp de sute de ani nu mai răspund cerinţelor unei realităţi bulversante. Tehnologia avansează prea rapid. Din şase în şase luni, uneori şi mai des, piaţa este inundată de noi „gadgeturi”. Civilizaţia umană, fără îndoială, în cea mai mare parte a ei, maşinistă este aruncată într-o epocă anticipată doar de autorii de literatură Science-Fiction. Supremaţia cipului, dependenţa de dispozitivele personale de comunicare, uriaşele reţele de socializare, pătrunderea digitalizării până şi în cele mai umile şi sărace comunităţi umane remodelează conţinutul social şi revoluţionează modul de gândire şi acţiune. Scandalurile se ţin lanţ, aflăm că votul din zeci de ţări ale lumii, unele cu democraţie consolidată de sute de ani, a fost viciat de „influenceri” prin reţelele de socializare, sau că marile companii îşi vând produsele, în milioane de unităţi, prin aceeaşi metodă. În context, a vorbi despre mântuire, şi nu neapărat în sens religios, este o acţiune potenţial sinucigaşă. Uriaşa ţesătură de fibre optice, de sateliţi de comunicaţii şi relee de retransmisie a informaţiei sunt fără îndoială utile din punct de vedere social şi mai ales economic, dar au devenit, practic, noile zeităţi la care se închină deja miliarde de oameni. Fără putinţă de tăgadă, lumea se schimbă, prin probabil ceea ce viitoarele cărţi de istorie (dacă va mai exista aşa ceva) vor consemna drept cea mai mare transformare a unei specii de pe această planetă. În bine sau în rău. Cei de atunci, oricum vor arăta şi vor gândi ei, vor decide. (Dragoş CIOCĂZAN)