Mangop – cheia secretă cu care Ştefan cel Mare dorea să-şi deschidă drumul spre o mare împărăţie

În 1472, relaţiile diplomatice ale lui Ştefan s-au extins până în Persia. El şi Uzun Hasan, sultanul Aq Qouyunlu, plănuiesc o acţiune concertată împotriva otomanilor, spre eliberarea Europei şi a zonei Dunării. Pe 29 septembrie 1474, se adresează Papei Sixtus al IV-lea şi îi cere să formeze o coaliţie antiotomană. Ia legătura, apoi, cu polonezii şi cu Matei Corvin, regele Ungariei. Domnitorul moldovean era căsătorit cu prinţesa de ilustră ascendenţă bizantină Maria de Mangop, căsătorie care i-ar fi justificat dreptul la titlul de împărat al Bizanţului în momentul unei eventuale eliberări a Constantinopolului printr-un efort creştin concertat, vis pentru care Ştefan a lucrat neobosit aproape o jumătate de veac. Astfel că Suceava putea deveni „noul Constantinopol”, iar Moldova, „centrul împărăţiei creştine”. Numai că, la trei ani după căsătoria lui Ştefan cu Maria de Mangop, turcii atacă Crimeea, stăpânită de cumnatul lui Ştefan cel Mare, supun pe han, pun stăpânire asupra Mangopului şi omoară pe ultimii Comneni de acolo: pe Isac, fratele Mariei, şi pe Alexandru, un văr de-al ei. Astfel, visul Împărăţiei se evaporă în lumina crudă a dimineţii…

Maria din Mangop (după Mangop, numele turco-tătar al cetăţii Doros, capitala principatului bizantin din Crimeea) a fost sora lui Alexandru, fiul principelui Alexios II de Theodosia, moştenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul principatului bizantin din Crimeea (aprox. 1362). Această ramură a familiei Paleologilor era înrudită cu dinastia Comnen, cu cea a Asaneştilor din Bulgaria (Imperiu româno-bulgar din secolul IX), cu familiile voievodale din Moldova şi ulterior cu familia cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, şi prin acesta cu familiile boieresti ruseşti Golovin, Hovrin, Tretiakov şi Gavrilov.

Principatul Teodoro sau Gothia a fost un mic stat grecesc din sudul peninsulei Crimeea, apărut în 1204 ca succesor al Imperiului Bizantin şi cucerit în 1475 de turcii otomani. Capitala sa a fost Doros sau Teodoro, numit în prezent Mangop. Principatul s-a format după cruciada a patra din părţile themei bizantine Klimata–Hersones care nu au fost ocupate de către Hoarda de Aur; cele mai bune porturi au fost colonizate de către genovezi. Populaţia sa a fost grecească, cu minorităţi gotice, iaşice, armeneşti şi altele, care mărturiseau creştinismul ortodox. Teritoriul a fost iniţial sub controlul Imperiului Trapezuntului. Teodor al II-lea Gavras, un descendent al familiei Gavras, de origine bizantină şi armeană, a fost numit în funcţia de temarh (logofăt). Familia Gavras a fortificat Dorosul, prescurtare a denumirii întregi de Sfântul Teodor. Cetatea a devenit centrul administrativ al noului principat, denumit după capitală; a avut relaţii paşnice cu Hoarda de Aur situată în nord, plătind un tribut anual ca vasali, dar a fost în conflict permanent cu coloniile genoveze de la sud, care îi drămuiau accesul la cele mai bune adăposturi portuare. Coasta între Yamboli (Balaklava), la apus la Aluston (Aluşta), şi Caffa la răsărit, iniţial parte din principat, va cădea progresiv sub control genovez. Grecii numeau această regiune Parathalassia („malul mării”). După ce a pierdut cele mai accesibile porturi de pe coasta de sud, principatul şi-a construit un port nou numit Aspra, la gura de vărsare a râului Mavros şi a întărit cetatea Kalamita (modernul Inkerman). Turcii devenind din ce în ce mai ameninţători, principele Isaac de Mangup (1458-1474) se decide în 1471 să accepte să le fie vasal, dar simultan îi propune cneazului Ivan al III-lea al Rusiei să o ia de soţie pe fiica sa. Ştefan cel Mare, cumnatul lui Isaac (prin Maria de Mangop), era atunci în lupte crâncene cu turcii, şi politica lui Isaac îi şubrezeşte poziţia. Ştefan îl susţine atunci pe Alexandru Gavras, alt cumnat, căruia îi pune la dispoziţie câteva corăbii şi un corp de 300 de ostaşi cu care Alexandru ajunge la Doros şi îl detronează pe Isaac. Dar turcii reacţionează rapid şi violent: pe 6 iunie 1475, comandantul otoman Ahmet Paşa Gedik cucereşte Caffa şi la sfârşitul anului, după şase luni de asediu, şi cetatea Doros. Alexandru – cel susţinut de Ştefan Voievod – moare în acest război. Astfel, ultimul stat medieval grecesc independent dispare la 22 de ani după căderea  Constantinopolului şi 14 ani după cea a Trapezuntului. În timp ce o mare parte din Crimeea  rămâne sub stăpânirea Hanatului Crimeii (acum la rândul său vasal otoman), fostele ţinuturi ale principatului Teodoro şi Crimeea de sud intră direct sub ocupaţie turcească şi sunt administrate ca provincie de către Înalta Poartă.

Numele Mariei din Mangop (sau Maria Paleologu, fiica lui Olubei şi nepoata lui Alexis din Trapezunt) este însemnat Maria Asanina Paleologhina în limba slavonă, pe o icoană donată chiar de ea Mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos: „Rugăciunea binecredincioasei doamne Maria Asanina Paleologhina, doamna Moldovlahiei”, singura icoană care a rămas neatinsă de flăcări după două incendii devastatoare care au afectat mănăstirea mai târziu, în 1761 şi 1890. Căsătoria cu domnul Moldovei a avut loc la Suceava la 14 septembrie 1472. Din această căsătorie s-au născut doi băieţi gemeni: Iliaş (1473 – 1473) şi Bogdan (1473 – 1479). Ca şi prima căsătorie a domnitorului, cea cu Evdochiei Olelkovici din Kiev, care a durat patru ani, până în 1467, şi aceasta se va termina prin decesul soţiei sale, în mod cu totul neaşteptat. Conform inscripţiei de pe mormântul de la mănăstirea Putna, inscripţie în limba slavonă,  doamna Maria de Mangop a decedat pe 19 decembrie 1477: „În anul 6985 (= 1477), luna decembrie 19, a răposat binecredincioasa roabă a lui Dumnezeu Maria, doamna binecredinciosului Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod”.

Tot la mănăstirea Putna poate fi admirat acoperământul de mormânt al doamnei, o broderie care o înfăţişează în veşminte de înaltă pompă imperială, având ca însemn vulturul bicefal bizantin, cu mâinile încrucişate pe piept sub o arcadă trilobată susţinută de coloane. Broderia este cusută cu fire de aur, argint şi mătase şi este considerată una dintre cele mai preţioase capodopere ale broderiei medievale româneşti.

Frumuseţea locurilor şi slujirea ieromonahilor Putnei vor alina dorul de patria natală descendentei basileilor bizantini, cucerind-o pentru totdeauna, astfel că Doamna Moldovei va lăsa cu limbă de moarte să fie îngropată – cu toate însemnele şi podoabele sale imperiale, aduse din îndepărtatul Mangop, din tainica cetate din nordul Mării Negre – în vestita ctitorie voievodală.

 În anul 1790, Mangopul va rămâne pustiu. Ultimii locuitori ai capitalei Principatului Theodoro au fost karaiţii, un popor cu o origine obscură, vorbitori ai unei limbi turcice, dar aparţinând unei grupări religioase iudaice. Aceştia vor ajunge în bejanie, căutând locuri mai primitoare, după abandonul cetăţii din anul 1774, de către garnizoana turcă. Urmele comunităţi karaite din Mangop se mai văd şi astăzi: un cimitir cu inscripţii în evreieşte şi ruinele unei sinagogi. Palatele, citadela, turnurile şi zidurile cetăţii, încăpute în mâinile ruşilor, vor ajunge, încetul cu încetul, o ruină şi o sursă de materiale de construcţie. Abia după un veac, cercetătorii ruşi vor începe să facă săpături arheologice la Mangop, capitala părăsită a Principatului Theodoro, descoperind inscripţii vechi, podoabe, arme şi chiar monede emise în Moldova. A urmat, în mod firesc, publicarea la Sankt Petersburg şi la Moscova a unei întregi serii de studii de istorie şi arheologie, ca şi a unor broşuri de popularizare a locurilor, fapt ce va conduce, în cele din urmă, la dezvoltarea fără precedent a turismului în sudul Crimeii. Astfel, începând cu anii 70 ai secolului trecut, Mangopul nu va lipsi din nici un program turistic crimeean, alăturat fiind Bahcisaraiului, vechea capitală a tătarilor, Simferopo-lul Ialtei, Sevastopolul, ori Feodosia.

Cum va fi arătat Mangopul în perioada lui de maximă înflorire nu e simplu de realizat astăzi (poate tridimensional şi virtual). Să ne ducem cu gândul însă doar către un singur fapt: asediul cetăţii de către turci în anul 1475 a durat şase luni, în vreme ce Constantinopolul, marea capitală bizantină, în 1453, a căzut după doar două luni de asediu. Cu puţină vreme înainte de căderea sa, Mangopul încheiase alianţe cu state importante ale vremii: Rusia, Ţările Române, Genova etc. După moartea lui Isaac, conducătorul Principatului Theodoro, fiul cel mare al acestuia, Alexandru, se întoarce în Crimeea, străbătând grăbit – de la Suceava la Mangop – un istovitor drum. Pentru a prelua în siguranţă puterea strălucitorului stat, mult râvnit de vecini, vine însoţit de o oaste formată din 300 de moldoveni. La doar câteva zile de la sosirea sa, turcii vor începe însă asaltul asupra cetăţilor principatului din sudul Crimeii, reuşind, în cele din urmă, să cucerească şi Mangopul. Multe biserici vor fi distruse din temelii de către cuceritori, palatele vor fi devastate, locuitorii cetăţilor fiind luaţi prizonieri. Vizitând oraşul, la un secol după căderea acestuia în mâinile turcilor (1578), Martin Broniewski, un diplomat polonez, scria în însemnările sale („Tatarice Descriptio”), tipărite la Koln, în 1595: „Acum, au mai rămas acolo doar o biserică grecească, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi o alta, închinată Sfântului Gheorghe, ce nu pot fi socotite de prea mare importanţă. În cetate mai locuiesc doar un preot grec şi câţiva evrei şi turci, întregul loc fiind devastat cum nici măcar nu cred că-şi poate închipui cineva”. Numărul sihastrilor, din zecile de peşteri din preajma Mangopului a sporit după căderea cetăţii în mâinile turcilor. Mirenii fugari s-au ascuns, la rându-le, pentru o vreme, în grotele din afara zidurilor cetăţii, nădăjduind că într-o zi se vor întoarce acasă… Au fost improvizate, în muntele Mangopului, sute de paraclise (sutele de fresce sunt o dovadă vie în acest sens), baptiserii, locuinţe…

Ceea ce este interesant, de curând vechile mănăstiri din stâncă au început să renască. Astfel, în 2002, cu binecuvântarea Mitropolitului Lazăr al Crimeii şi Simferopolului, pe Muntele Mangopului a fost reînfiinţată una din aceste vechi chinovii, purtând hramul Bunei Vestiri. Sunt pomeniţi aici creştinii ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea cetăţii Mangop şi păstrarea dreptei-credinţe. În anii de pe urmă, au fost descoperite moaştele mai multor martiri, îngropaţi în vremea celor şase luni de asediu, în Biserica Sfinţilor Impăraţi, ale cărei ruine s-au păstrat până în zilele noastre.

Pomenită de veacuri la Putna noastră moldavă, Maria de Mangop, Doamna Preadreptcredincioasă Moldovei şi Domnului Ştefan cel Mare – al cărei suflet s-a înălţat la cer, istovit de dorul patriei natale pierdute, la nici doi ani după căderea acesteia în mâinile turcilor (1477) -, în ultimii ani este pomenită cu cinste şi acasă, la prestolul Mănăstirii Maicii Domnului din vechea capitală a Principatului Theodoro din Crimeea. Dacă în timpul vieţii sale ar fi avut loc o eliberare a Constantinopolului de sub jugul otoman printr-un efort creştin concertat, Ştefan cel Mare al Moldovei ar fi devenit Împărat al Bizanţului.  Dar… istoria a fost cu totul alta! (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; infoazi.ro; kompactplay.com; evenimentulistoric.ro; lumeacredintei.ro; ziarullumina.ro; moldovenii.md; crestinortodox.ro; istorieveche.ro; orthodox.ro;  Lumea Credinţei nr. 8 (73), august 2009; Gheorghiţi Ciocioi –Spovedaniile unui pelerin valah în Ortodoxia rusă, Editura Lumea Credinţei, 2021.