Mănăstirea Nămăieşti – cuib de piatră al creştinătăţii

În satul Nămăieşti, comuna Valea Mare – Pravăţ (jud. Argeş), se află o mănăstire de maici cu un statut mai special. Biserica acestei mănăstiri se află într-o cochilie de piatră a muntelui. În zona apropiată mai sunt încă două astfel de lăcaşuri de cult, cu care acesta formează un triunghi echilateral, cu latura de 20 de kilometri. Acestea sunt Biserica de la Corbii de Piatră şi Biserica Cetăţuia lui Negru Vodă (din localitatea Cetăţeni). Acestea sunt tot aşezăminte monahale, primul, la zece kilometri de Câmpulung Muscel, iar cel de-al treilea, pe şoseaua Câmpulung – Târgovişte, în comuna Cetăţeni.
Se pare că Mănăstirea Nămăieşti a fost ctitorită la anul 1547, de un ctitor azi necunoscut. Hramul este Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) şi Izvorul Tămăduirii (vinerea din Săptămâna Luminată). Ea se află la o distanţă de cinci kilometri de Câmpulung. Cea mai apropiată autogară este în Câmpulung, de unde se pot lua autobuze spre Nămăieşti.
Se spune că Nămăieşti este cea mai veche mănăstire de maici din Ţara Românească.  După unii istorici, acest lăcaş ar fi fost o catacombă creştină de pe timpul romanilor, după alţii, un templu închinat zeului Zamolxis. Biserica mănăstirii este construită în prelungirea unei grote şi adăposteşte o icoană a Maicii Domnului, icoană făcătoare de minuni. Este posibil ca această icoană să fie una dintre cele mai vechi din toată creştinătatea. Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, la dorinţa Maicii Domnului. Alţii, însă, spun că este numai o copie după una dintre cele 12 icoane. O legendă spune că în acea grotă ar fi dormit o noapte chiar Sfântul Apostol Andrei.
Mânăstirea Nămăieşti se află într-o zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moşi-strămoşi în satul Nămăieşti, pomenesc şi numele domnitorului Negru Vodă, acelaşi care a poruncit construirea mânăstirii din balada Meşterul Manole (Curtea de Argeş).
Intrarea în mănăstire se află în apropierea şoselei care străbate satul cu acelaşi nume, peste drum de Casa memorială George Topârceanu. Drumul îngust urcă printre casele în care locuiesc maicile. Treptele se opresc sus, la biserica săpată în piatră, chiar în stânca muntelui. Documentele istorice legate de satul Nămăieşti şi Mănăstirea Nămăieşti atestă anii 1503-1547 ca perioada în care apare în hrisoavele lui Radu cel Mare şi Mircea Ciobanul. Biserica mănăstirii este considerată monument istoric din secolul al XIV-lea. Forma actuală a bisericii rupestre a rezultat în urma amenajărilor efectuate într-o peşteră naturală. Pridvorul este închis; a fost construit din zid de cărămidă în anul 1843. În octombrie 1916, artileria germană a distrus turla bisericii, stăreţia şi chiliile, bombardându-le. Sergentul Ion Mustaţă a fost acela care a salvat din foc icoana Maicii Domnului, împreună cu puţine cărţi şi odoare bisericeşti. El a mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, iar spre dimineaţă flăcările s-au stins dintr-o dată, singure, când au ajuns lângă icoană. Mănăstirea a fost restaurată integral, împreună cu tot ansamblu monastic, între anii 1916-1921.
Înfiinţarea mănăstirii a avut loc când, potrivit legendei, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi lăcaşul de cult. Înnoptând acolo, toţi trei au avut acelaşi vis: fiecăruia i s-a arătat un înger care a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. Dimineaţa şi-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului care i-a dus la o stâncă anume şi le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un lăcaş de închinare acolo unde vor găsi icoana. Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mănăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna de 33, după numărul de ani trăiţi de Mântuitorul nostru pe pământ. O altă legendă pomeneşte de un singur cioban căruia i s-a arătat în vis Maica Domnului şi care i-a spus: Scoală-te, sapă sub tine şi vei găsi o icoană într-o bisericuţă de piatră. Aici vei face tu biserica în cinstea şi slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viaţă şi de tămăduire. Trezindu-se din acest vis, ciobanul începu să sape cu râvnă şi după trei zile şi trei nopţi dădu de o bisericuţă de piatră, în formă de peşteră, cu icoane şi odoare, gata de slujire.
Interiorul acestei bisericuţe s-a păstrat nepictat, cu icoane şi podoabe atârnate doar pe pereţi. Pe peretele sudic, în pridvor, se mai pot vedea urmele unor picturi murale, neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi şterse. În partea centrală a naosului a fost săpat în stâncă un orificiu circular, constituind deschiderea turlei, care se continuă în exterior prin zid de cărămidă. Catapeteasma din lemn, realizată în stil neogotic, separă naosul de altar. La intrarea în biserică, în stânga, se află icoana făcătoare de minuni. Această icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Prin aceste locuri, icoana se spune a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei. Acesta, după ce a propovăduit în Dobrogea, a plecat spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgân, închinat zeului Zamolxis. Apostolul Andrei crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l va creştina. Negăsind pe nimeni, s-ar fi adresat celor cu care călătorea, spunând: Nemo est. (Nu este nimeni), de unde ar fi şi derivat numele localităţii: Nămăieşti. În cele din urmă, Apostolul Andrei a coborât în grota goală şi a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află acum în biserica mănăstirii. În anul 1798, icoana a fost ferecată în argint, iar, în 1913, soţia unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint. De atunci, Maica Domnului a săvârşit multe minuni cu cei ce veneau să se închine la icoana ei. Un român creştin, stabilit în Anglia, trecând pe la sfânta icoană, a aflat despre dorinţa maicilor de a îmbrăca icoana în aur. Acesta s-a oferit să finanţeze lucrarea, astfel încât a adus de la Monetăria Statului puţin peste un kilogram şi jumătate de aur, spre a o acoperi. Astfel a ajuns această icoană ferecată aşa cum o vedeţi astăzi. Icoana ajunsese în timp într-o stare avansată de degradare din cauza aerului umed din grotă, încât oamenii care încercau să vadă chipul Maicii Domnului aveau parte doar de un lemn aproape putrezit, din care nu se mai distingea aproape nimic. Doar forma celor două capete, cel al Maicii şi cel al Pruncului, se păstrase după forma ferecăturii scumpe. Date fiind condiţiile extreme de mediu în care a stat atâtea secole, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, icoana trebuia, ori grabnic restaurată, ori pusă pe foc. Este lămurit că nu mă închin materiei, deoarece atunci când se distruge forma crucii, ori din ce lemn ar fi făcută, arunc lemnul în foc; tot astfel şi icoanele. (Sfântul Ioan Damaschin, Tratatul II Apologetic). Şi nu cumva, după cum odinioară păgânii au adorat dumnezeii lor, tot astfel să adorăm şi noi icoanele. Doamne fereşte! Însă noi ne închinăm doar ca să arătăm evlavia şi dragostea noastră. De aceea se întâmplă adesea ca, ştergându-se caracterul sau chipul, lemnul să rămână gol. Iar acesta trebuie să ia forma crucii. Căci atâta timp cât două lemne sunt încrucişate şi se păstrează figura Crucii, mă închin la Cruce, dar când lemnele sunt despărţite şi s-a pierdut chipul, eu nu mă mai închin la două lemne separate! (Sfântul Atanasie cel Mare). Restaurarea sfintei icoane a avut loc după o metodă athonită, folosită încă din secolul al XVI-lea, la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped. Călugării athoniţi au pictat o pânză, în aceleaşi condiţii cromatice, în aceeaşi tuşă stilistică a originalului. Mai apoi, pânza a fost aplicată pe dinăuntrul ferecăturii, nu lipită, ci numai suprapusă, lăsând practic lemnul întreg, la fel şi urmele din pictura veche. Restaurarea icoanei a fost încredinţată tânărului Alexandru Nicolau, care a lucrat vreme de câteva luni la aceasta, în prezenţa maicii stareţe şi cu o atentă supraveghere a fiecărei etape de lucru. Astăzi icoana este căutată de către drept credincioşi, fiind renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă înaintea ei cu nădejdea de a putea avea copii, cât şi pentru vindecări ale unor afecţiuni grave şi alte necazuri. De atunci, Maica Domnului a săvârşit multe minuni cu cei care se închină la icoana ei. În afara bisericii, lângă peretele stâncos, se află mormintele unor preoţi care au slujit în secolele al XIX-lea şi al XX-lea în biserica mânăstirii, precum şi al mamei pictorului I.D. Negulici (secolul XIX). (surse: crestinortodox.ro; luminapentrutoţi.ro; destinatiidevacanta.blogspot.com; ortodox.ro; bisericaicoanei.ro; ziarulnatiunea.ro; )
Căile neştiute ale spiritualităţii cuprinse în materie, sau calea de la piatră către viaţă şi serenitate pot fi înţelese doar în prezenţa miracolului creştin. La Mănăstirea Nămăeşti, cea săpată în stânca muntelui, se simte vibraţia divină a ceva special. Doar vizitând-o veţi simţi această stare specială! (George V. GRIGORE)