În munţii de taină ai României, formaţiunile stâncoase au căpătat aură de legendă şi basm. Babe, uriaşi şi sfincşi fac parte din peisajul montan, convieţuind cu comunitatea păstorilor de pe păşunile înalte şi cu sihaştrii silfizi, care trăiesc cu rugăciune şi apă. Aşa şi în munţii numiţi „ai Ciucului” (ciuc, cuc, kukaion, ciuca-ion) după pleiada de chipuri „scrise în piatră” şi semnalizate de Daniel Ruzo, după imaginea Porumbelului de piatră, a Ţigăilor (tigăilor), a Sfinxului, mai există o formaţiune stâncoasă numită Cinci degete, sau Mâna dracului.
Asemănătoare până la identificare cu artefactele misterioase antice geto-daco-trace descoperite şi numite Mâna lui Sabazios (din bronz, lut sau piatră), ele întruchipează într-un anumit fel simbolul intervenţiei divinităţii creatoare în lumea noastră muritoare. Aşa cum marile statui tip menhir (monument megalitic – funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne şi în sudul Angliei – de la sfârşitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, aşezat vertical, izolat sau în grup) din vechile epoci reprezentau „o îmbrăţişare” a lumii noastre pătrate – limitate de graniţa cu divinul (Gardul lui Dumnezeu), tot astfel se considera că divinul acţionează din exterior doar cu un deget (exemplu: Degetul lui Dumnezeu, semnalat în formaţiunile stâncoase din întreaga lume (Meteora etc.), dar cumva „ghicit” şi în pictura Capelei Sixtine, unde Dumnezeu întinde o mână salvatoare către Adam, sau cu o singură mână (Mâna lui Sabazios, cea cu cinci degete (patru semnificând palma, sau pământul pătrat, iar cel de al cincilea, intervenţia divină – D – e – GET). Această intervenţie schimba cumva condiţiile de viaţă planetare (îngheţ, potop, ridicare orogenetică sau vulcanică a munţilor) şi aducea cu sine dispariţia unor specii animale, dar şi apariţia altora noi. Această atingere divină era privită ca benefică de către o parte a omenirii (sarabii Terrei) şi acceptare a destinului, sau nebenefică (basarabii Terrei) şi care solicită din partea noastră un plan raţional de anulare sau minimalizare a efectelor acestor intervenţii cosmice (sau divine). De aceea Mâna celor Cinci degete din Munţii Ciucaş era privită şi numită ca Mâna Dracului, cea care schimbă condiţiile „jocului” planetar (revolta îngerului decăzut?!).
Privită ca o zonă în care energiile negative abundă, Mâna Dracului este formaţiunea stâncoasă ocolită de ciobani şi de localnicii din proxima vecinătate. Se spune că aici pot dispărea turmele de oi în mod inopinat, sau fenomenele meteo intervin în mod violent şi neaşteptat, schimbând armonia aparentă a locului (furtuni, ceaţă etc.). Ca o poartă spre un tărâm încă necunoscut, formaţiunea stâncoasă atrage însă turiştii curioşi, alpiniştii şi cercetătorii din sfera paranormalului. (George V. GRIGORE)